Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4712/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4712

Ședința publică din data de 08 Iulie 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, G, -a, a, -a, - -, A, împotriva sentinței civile nr.431/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții reclamanți depunând împuternicirea avocațială, avocat, iar pentru intimata pârâtă, avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.

Avocat pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Dolj și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru antamarea fondului, instanța respingând acțiunea pe prescripție, considerând că drepturile nu sunt drepturi salariale.

Avocat pentru intimata pârâtă, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 431/5 februarie 2009 admis excepția prescripției dreptului la acțiune.

A respins acțiunea privind pe reclamanții, ia, G, G, -a, a, ela, -a, - -, A, toți cu domiciliul ales în mun. C, str. -. -, nr. 3, - 2,. 1,. 18, jud. D, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în mun. B,-, sector 1.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarle considerente:

La art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut că "salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 pct. B vor primi anual, un ajutor materializat egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale."

Chiar părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au definit, în acest text de lege, contravaloarea cotei de gaze ca un ajutor acordat salariatului, excluzînd astfel orice posibilă interpretare că ar fi asimilat unui drept salarial.

În ceea ce privește ajutorul reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă, acordarea acestor sume nu reprezintă o acțiune izvorâtă din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune ce vizează neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestora.

Prin urmare, drepturile bănești pretinse de reclamantă, privind exercitarea acțiunii, face aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii potrivit cărora "termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

A considerat că față de data introducerii acțiunii 16 octombrie 2008, drepturile aferente pentru cota de gaze și aprovizionare toamnă - iarnă 2005 - 2007 s-a prescris, reclamanta nefiind în nici unul din cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de art. 13 și 14 din Decretul 167/1958, instanța va admite excepția prescripției și, în consecință, va respinge acțiunea.

Apărările asupra fondului cauzei nu vor mai fi analizate date fiind dispozițiile art. 137 cod pr. civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții precizând că drepturile solicitate prin acțiune au natura juridică a suplimentărilor salariale iar acțiunea promovată se prescrie în termen de 3 ani,conform art.283 alin.1 litera c din Codul muncii.

Codul fiscal prevede că sunt drepturile de natură salarială și stimulentele acordate în baza CCM, iar ordinul 92/2008 emis de stabilește deasemenea că sunt astfel de venituri,sumele acordate potrivit legii,CCM în cazul încetării raporturilor de muncă,ca urmare a concedierilor colective indiferent de denumirea,cuantumul și durata acordării acestora.

Curtea constată a fi fondat recursul și reține existența uneia din cauzele de casare a hotărârii primei instanțe dintre cele menționate la art.312 al.3 pr.civilă pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun anumite precizări.

Dispozițiile art.283 al.1 reglementează termenele pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la lit. e de 6 luni, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține unul din cele 2 termene de prescripție trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.

Prin art.168 al.1 din CCM/1997 încheiat între RA și salariații reprezentanți de se recunoaște dreptul reclamanților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia unor evenimente anuale, printre care este menționată și aprovizionarea de toamnă.

La art.176 din același contract se regăsește și ajutorul material reprezentând c/val. a 4000. de gaze de care beneficiau reclamanții.

În raport de dispoz. art.154 din care definesc noțiunea de salariu și dispoz. art.155 din potrivit cărora, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, și alte adaosuri, Curtea constată că aceste drepturi bănești reprezintă de fapt adaosuri ce intră în componența salariului așa cum prevăd dispoz. art.155.

Împrejurarea că aceste drepturi bănești au fost prevăzute în CCM nu schimbă natura lor juridică, iar neacordarea lor nu echivalează cu neexecutarea CCM, ori a unor clauze ale acestuia pentru a se reține în cauză termenul de prescripție prev. de art.283 al.1 lit.e.

În speță, obiectul conflictului individual de muncă dintre părți îl constituie neplata acestor drepturi salariale, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art.283 alin.1 lit. c din.

Acestea sunt argumentele pentru care, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamanți nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reținut de prima instanță.

Întrucât prima instanță a examinat greșit cauza prin prisma excepției prescripției de 6 luni și nu a cercetat fondul cauzei, Curtea în raport de dispoz. art.82 din Lg.168/1999 și dispoz. art.312 al.5 pr.civilă va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții, G, G, -a, a, -a, - -, A, împotriva sentinței civile nr.431/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare în fond.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08.07.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud./2 ex./07.08.2009

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4712/2009. Curtea de Apel Craiova