Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 476/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.476/
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Tg.M,--3 și Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.525 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Se constată că prin încheierea civilă nr.24/CR/8.04.2009 a Curții de Apel Tg.M s-a admis declarația de abținere formulată de doamna grefier, completul fiind constituit prin cooptarea doamnei grefier.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.525 din 3 aprilie 2008, Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, B, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând un procent de 3% din salariile de bază ale fiecărui reclamant, începând cu data de 01.03.2005 și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei despăgubiri reprezentând diferențe salariale neacordate și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâta Curtea de Apel Tg-M să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor bănești menționate; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor bănești menționate.
Prin sentința civilă nr.1726 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Mureșa admis cererea formulată de reclamanta, de completare a sentinței civile nr.525 din 3 aprilie 2008 Tribunalului Mureș și pe cale de consecință, a completat sentința civilă mai sus menționată în sensul că a obligat în solidar pârâții la calcularea și plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând un procent de 3% din salariul de bază al reclamantei începând cu data de 01.03.2005 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare. Prin aceiași hotărâre s-a dispus actualizarea sumelor acordare în funcție de rata inflației, pârâta Curtea de Apel Tg-M a fost obligată să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare drepturilor acordate iar pârâtul Ministerul Economiei și finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, prima instanță a reținut următoarele.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30). Într-adevăr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul auxiliar de specialitate salarizat în baza OG nr.8/2007. Prin această ordonanță a fost reglementată salarizarea personalului auxiliar de specialitate din sistemul justiției. Conform art.3 alin.7 din OG menționat personalul auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT beneficiază de un salariu cu 10% mai mare decât personalul din cadrul judecătoriilor, respectiv cu 5% mai mare decât personalul din cadrul tribunalelor și cu 3% mai mare din cadrul curților de apel. Atare reglementare legislativă diferențiază salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul celor două instituții juridice, însă conduce și la o discriminare în sensul art.27 alin.1 din OG nr.137/2000. Acesta a fost de fapt temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea civilă introductivă de instanță, care se coroborează și cu Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă, precum și cu art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 pr.civ. Recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, care are obligația principală de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea, s-a susținut că între acest minister și reclamanți nu există niciun raport juridic de muncă, Ministerul Justiției fiind ordonatorul principal de credite care gestionează activitatea economico-financiară din domeniul justiției.
Pe fondul pricinii recurentul a arătat că instituirea sporului salarial superior în privința unor categorii de personal nu constituie o formă de discriminare așa cum aceasta e definită de OG 137/2000 întrucât aceste prevederi legale au un scop legitim iar metoda prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui spor salarial suplimentar, este adecvată și necesară. În altă ordine de idei recurentul a invocat și decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale care s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea interpretării date de instanță a prev.art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, decizia fiind definitivă și obligatorie.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Justiției și Libertăților, solicitându-se modificarea integrală a hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii promovată de reclamanți, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4, 9.pr.civ. În opinia Ministerului Justiției hotărâre recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, și, totodată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
S-a arătat că, în contextul în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicațiunea deciziei nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că disp.art.1, 21 alin.1 și 27 alin.1 din acest act normativ sunt neconstituționale.
De asemenea, s-a invocat greșita actualizare în raport cu indicele de inflație a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre, precum și inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuții în domeniul salarizării.
În concluzie, Ministerul Justiției a susținut că legiuitorul este abilitat a stabili nivelurile de salarizare în funcție de diferite segmente suprastructurale care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, orice intervenție a instanțelor de judecată constituind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Recursurile declarate sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, respectiv categoria persona auxiliar de specialitate.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporului de 3% care se aplică grefierilor încadrați în structurile DNA și DIICOT (referitor la direcțiile teritoriale) acordarea și pentru viitor a acestor drepturi.
În esență pretențiile reclamanților și argumentele instanței de fond au în vedere prevederile OG nr.137/2000 în sensul în care s-a considerat că soluția adoptată de legiuitor în ceea ce privește salarizarea grefierilor încadrați în structurile DNA și DIICOT prin comparație cu celelalte unități de justiție, este discriminatorie.
În acest sens instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din unitățile de justiție, personal salarizat potrivit OG 8/2007. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT este retribuit potrivit aceleiași ordonanțe cu un salariu superior, respectiv cu 3% mai mare decât salariu aceluiași personal din cadrul curților de apel. Întrucât Legea 508/2004 sau OUG nr.43/2002 nu prevăd condiții suplimentare sau specifice de pregătire, vechime sau promovare pentru personalul din structurile DNA și DIICOT, salarizarea superioară a acestora nu se justifică. Analizând situația reclamanților instanța de fond a constatat că principiul egalității de tratament în salarizare a fost încălcat întrucât acesta implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Instanța a apreciat ca fiind incidente prevederile art.2 și 6 din OG nr.137/2000. Incidența acestor dispoziții legale, sub aspectul stabilirii existenței discriminării, a atras după sine, în logica argumentației instanței de fond și incidența art.2 pct.1, art.22, 29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Sub aspectul constatării existenței stării de discriminare prin prisma OG 137/2000, Curtea Constituțională, prin deciziile 818, 819, 820, 821/03.07.2008, a stabilit cu putere interpretativă, general obligatorie, că OG 137/2000 "asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de către Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoștinței, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în domeniul public, economic, social și cultural ori în orice alte domenii ale vieții publice, dacă deosebirea, excluderea, restricția sau preferința se datorează apartenenței la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientărilor sexuale ori apartenenței la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiul egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art.16 din Constituție, și nici principiul accesului liber la justiție, prevăzut de art.21 din Constituție, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime".
Curtea a mai constatat că "unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia pot fi anulate prevederi legale ca fiind discriminatorii și pot fi înlocuite cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative aplicabile în cauzele deduse judecății.
Prin art.27 alin.1 al ordonanței se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată, de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție".
Din modul de redactare a prevederilor art.27 alin.1 din ordonanță se poate desprinde înțelesul potrivit căruia instanța de judecată are competența să "anuleze" sau să lipsească de eficiență, o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute de acte normative aplicabile altor subiecte de drept.
Un asemenea înțeles, a apreciat Curtea Constituțională prin deciziile amintite, este evident neconstituțional, încălcând principiul separației puterilor în stat.
În cauza de față reclamanții au invocat existența stării de discriminare prin raportare la alte categorii de personal solicitând instanței, ca restabilind echilibrul între subiecții de drept, să acorde despăgubiri raportate la legislația aplicabilă acelor subiecți față de care reclamanții s-au considerat discriminați.
Instanța de fond a reținut existența stării de discriminare și a dispus repararea prejudiciului astfel creat. Așa cum am mai arătat, deși apreciate ca fiind despăgubiri, sumele stabilite în sarcina pârâților și în favoarea reclamanților, vor fi calculate conform dispozițiilor legale aplicabile altor categorii socioprofesionale, conducând în mod direct la înlocuirea dispozițiilor legale privind salarizarea specifice categoriei socioprofesionale căreia reclamanții îi aparțin.
Potrivit deciziilor Curții Constituționale, anterior citate, desprinderea unui asemenea înțeles din prevederile OG 137/2000, este neconstituțional.
Având în vedere cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.146 alin.4 din Constituția României precum și prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, Curtea va admite recursurile declarate, va modifica hotărârea atacată și pe cale de consecință va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3, județul M, și Ministerul Justiției, cu sediul în B-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.525 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, și completată prin sentința civilă nr.1726 din 16 octombrie 2008.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge în întregime acțiunea civilă a reclamanților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI ptr., fiind -
plecată în concediu,semnează
președintele instanței
GREFIER
ptr. ,fiind
plecată în concediu, semnează
prim grefier
Red.
Tehnored.
2 exp.
27.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
