Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4808/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1910/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4808R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.182 din 29.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ( ), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 23.06.2009, întâmpinare și concluzii scrise.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Depune copia OUG nr.71/2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 182 din 29.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii și Curtea de APEL BUCUREȘTI, au fost obligați pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii să plătească reclamantei sumele reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 %, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară de la 1.10.2005 la zi și în continuare, cu plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, 21.04.2008 la data plății efective, a fost obligat pârâtul Institutul Național al Magistraturii să facă mențiunile necesare în carnetul de muncă și a fost obligat pârâtul Ministerul Economie și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
A fost respinsă acțiunea față de pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București și sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamantei de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, prevederile art. 87 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, conform cărora, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor, de la 1.10.2005 la zi și în continuare, cu plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii 21.04.2008 până la data plății efective.
A fost respinsă cererea de actualizare a drepturilor bănești solicitate și cu rata inflației, ca neîntemeiată, având în vedere atât prevederile art.164 alin.4 muncii, cât și dispozițiile art.1088 civ. care dispun că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese ce nu pot cuprinde decât dobânda legală. Față de prevederile OG nr.9/2000 care stipulează că în caz de neexecutare a unei obligații bănești se aplică dobânda legală, Curtea a apreciat că acordarea actualizării sumelor cu indicele de inflație, alături de dobânda legală ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu patrimonial suferit ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor cuvenite, reprezentând o îmbogățire fără just cauză.
În ceea ce privește obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor acordate, s-a avut în vedere că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, acestuia îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Instanța a respins acțiunea față de pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, ca neîntemeiată, având în vedere că între reclamantă și pârâți nu există raporturi juridice de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. pârâtul a arătat că invocă excepția absoluta a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că cele două persoane juridice nu pot fi confundate, fiind vorba de un mandat legal de reprezentare în instanță dat Ministerului Finanțelor Publice prin art.25 din Decretul nr.31/1954.
Statul Român cu Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a reținut în mod greșit că acesta din urmă poate fi obligat, în calitate de pârât, să aloce fondurile necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamantă.
Pe fond, recurentul a arătat că instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr.500/2002.
Faptul că Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat, nu ii conferă acestuia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetar, aceasta fiind și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 din HG nr. 386/2006 se prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
S-a mai arătat că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamantă nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a instituției.
Raporturile de munca sunt între reclamantă, pe de o parte, și instituțiile în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii fiind ordonatorul principal de credite pentru aceasta, de altfel singura instituție care își elaborează proiectul de buget.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumita formă și conținut, decizie luata de puterea judecătoreasca, reprezentând o implicare în atribuțiile puterii legislative.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a făcut referire și la prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, arătând că Ministerul Finanțelor Publice si-a respectat obligațiile legale stabilite prin aceste acte normative.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent și având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată ( fila 3 dosar fond), în partea introductivă a acțiunii s-a făcut referire la pârâtul Statul Român-reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca în petitul propriu-zis pretenția concretă de alocare a fondurilor să fie formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Așadar, este fondată critica referitoare la faptul că Statul Român nu se confundă cu Ministerul Finanțelor Publice, fiind vorba de un mandat legal de reprezentare în instanță dat Ministerului Finanțelor Publice prin art.25 din Decretul nr.31/1954, sub acest aspect neputându-se reține că între Statul Român și reclamantă exista raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a acestui pârât.
Nu poate fi primită critica referitoare la faptul că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, în nume propriu, la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse de reclamantă.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, drept consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.182 din 29.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații (), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, drept consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
09.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
