Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4899/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3250/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4899/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii de ședință din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și C- - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta-pârâtă SC SA prin apărător av., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 24 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 04.02.2008, lipsind intimații-reclamanți OG și C.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat, arată că din eroare a depus la dosar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286-288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr.168/1999 și a art. 164 Cod proc. civ. însă nu înțelege să invoce această excepție.
Curtea, din oficiu, pune în discuție părților excepția nulității încheierii recurate având în vedere neconcordanța între minuta întocmită și dispozitivul încheierii atacate, în sensul că minuta este asumată de toți membrii completului de judecată, iar în dispozitiv se menționează opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari.
Recurenta-pârâtă SC SA prin avocat solicită admiterea excepției nulității încheierii atacate.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității încheierii atacate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2009 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția de conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamanții G și C- au chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre indemnizațiile de concediere cuvenite și cele efectiv acordate, la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și neacordate în baza art.128 alin. 6 din contractele colective de muncă pe anii 2005-2007, la plata sumei de 1.030 lei către fiecare reclamant reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anii 2005 și 2006, la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 30.04.2009, Tribunalul Teleormana respins cererea pârâtei SC SA de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță Codul Muncii, ca fiind inadmisibilă.
În considerente, s-a reținut că natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 prevede că în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau, după caz sediul, reclamantul.
Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabileau competența instanței de la sediul unității au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță coroborat cu art. 284 alin. 2 din Codul Muncii.
Verificând, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. 1, 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța a constatat neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul Muncii privește exclusiv împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale. Dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, s-a apreciat că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă.
Pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
De fapt, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a dispozițiilor art.298 alin. 2-ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 cu dispozițiile constituționale, pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse, susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art. 298 al. 2 - ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problemă ce intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
La fel, textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
Împrejurarea că instanțe de același grad, asupra aceleiași chestiuni, au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingere vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Tot astfel, faptul că prin art. 249 din Codul Muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art. 72 din Legea nr. și art. 284 al. 2 din Codul Muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art. 71 și 82 din Legea nr. 68/1999, art. 2 pct. 1 lit. b) Cod de procedură civilă, art. 248 Codul Muncii și art. 298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de muncă.
În raport de cele expuse și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art. 2 al. 3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său, contrar Constituției", instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs la data de 04.05.2009 pârâta SC SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 13.05.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții.
S-a arătat că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții într-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fata instanței de judecata, în cauzele la care participă; Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare."
Din conținutul acestei prevederi rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de nelegalitate a unei prevederi legale, respectiv: excepția să fie invocată în fața instanței judecătorești sau a tribunalului arbitral, condiție îndeplinită în cazul dedus judecății, întrucât prezenta excepție este invocată în fața Tribunalului Teleorman; excepția să aibă ca obiect prevederi legale cuprinse în lege (stricto sensu) sau în ordonanță de Guvern, respectiv ordonanță de urgență a Guvernului, condiție îndeplinită prin faptul că se invocă neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, dispoziții legale în vigoare la momentul invocării excepției; excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior, condiție ce este îndeplinită prin faptul că prevederile anterior menționate nu au fost declarate ca fiind neconstituționale de Curtea Constituțională; excepția să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, condiție îndeplinită prin faptul că prevederile legale considerate de recurentă ca fiind neconstituționale antamează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în prezenta cauză. Dispozițiile din Legea nr. 47/1992 vorbesc despre legătura dintre prevederile legale și soluționarea cauzei, or, modalitatea în care este soluționată excepția de necompetență teritorială influențează în mod covârșitor soluționarea generală a cauzei.
Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 238 alin. (2) din Codul Muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită", ceea ce confirmă pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi, dar fondate, în epoca emiterii lor, pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Potrivit dispozițiilor art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială. Dacă o normă de nivel inferior cu același obiect nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul. În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Față de situația juridică dedusă judecății - modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale, este evident faptul că acestea din urmă antamează asupra modalității de soluționare a cauzei, având astfel o strânsă legătură cu obiectul dedus judecății.
Art. 298 alin. 2 ultima liniuță dispune că pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: orice alte dispoziții contrare.
Dispoziții Constituționale nesocotite de prevederile legale atacate:
- art.1 alin. 4: statul se organizează potrivit principiului echilibrului și separației puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale;
- art.1 alin.5: în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie;
- art.73 alin.3: prin lege organică se reglementează: regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială.
- art.79 alin.1:Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații.
Codul Muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
La termenul de judecată din 30.06.2009, Curtea, în baza dreptului conferit de art.3041și art.306 al.2 Cod pr.civilă de a pune în discuția părților orice chestiune de ordine publică vizând judecata, a invocat nulitatea sentinței recurate întrucât există neconcordanță între minuta întocmită și dispozitivul încheierii atacate.
Curtea notează faptul că la soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale, completul de judecată se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, aceștia din urmă participând la deliberări cu vot consultativ și semnând hotărârile pronunțate. Potrivit art.258 al.1 coroborat cu art.256 Cod pr.civilă, după sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, iar președintele completului adună părerile judecătorilor urmând ca, după ce s-a întrunit majoritatea, să se întocmească de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate. Alineatul 3 al art.258 Cod pr.civilă impune interdicția ca după pronunțarea hotărârii nici un judecător să nu poată reveni asupra părerii sale.
Despre această obligativitate a întocmirii dispozitivului hotărârii vorbește și art.55 din Legea nr.304/2004 republicată, precum și art.105 din Hotărârea nr.387/2005 dată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, menționându-se că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau recurs ori pe ultima încheiere.
Din contextul prevederilor menționate mai sus, rezultă că minuta trebuie semnată de judecătorii și asistenții judiciari care au participat la dezbaterea în fond a litigiului de muncă, ei confirmând astfel existența hotărârii și autenticitatea ei, în caz contrar, operând sancțiunea nulității hotărârii.
Ori, în cauză minuta întocmită la fila 85 din dosarul de fond cuprinde soluția unanimă de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în timp se dispozitivul hotărârii de la fila 87 cuprinde opinia judecătorilor asumată prin semnătură în același sens al inadmisibilității sesizării, iar asistenții judiciari au prezentat o opinie separată în sensul admiterii cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate.
Or, aceasta constituie nu caz de nulitate necondiționată a hotărârii ce atrage aplicabilitatea art. 105 alin. 1 Cod de procedură civilă, întrucât nu se mai poate realiza controlul judiciar în ceea ce privește deliberarea și rezultatul ei. Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1-3 și 5 raportat la art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, va admite recursul, corelativ admiterii excepției nulității încheierii, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității încheierii și, în consecință:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii de ședință din data de 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și C-.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./ tehn./ 2 ex./02.09.2009
Tribunalul Teleorman
Judecători,
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
