Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4900/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1204/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4900/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți:, -, și, cât și de recurentul-pârât: Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.353 din data de 25.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.5121/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, C, -, - (), și și cu intimații-pârâți: Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta-reclamantă, personal, lipsind recurenții-reclamanți:, -, și cât și recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, C, -, - (), și și intimații-pârâți: Tribunalul București Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, pune în discuția părții recurente prezente, excepția tardivității declarării recursurilor formulate de către recurenții-reclamanți persoane fizice, respectiv a tardivității recursului declarat de către recurenta-reclamantă la data de 06.01.2009 și a tardivității recursului declarat de ceilalți recurenți la data de 08.01.2009, în raport de data comunicării hotărârii judecătorești atacate și anume, data de 22.12.2008. Ca urmare, acordă cuvântul recurentei-reclamante atât pe excepția tardivității, invocată astăzi din oficiu, cât și pe recursurile declarate de recurenții-reclamanți:, -, și și către de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
Recurenta-reclamantă având cuvântul, arată că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea excepției tardivității declarării recursurilor de către recurenții-reclamanți, invocată din oficiu.
De asemenea, în ceea ce privește recursurile, recurenta-reclamantă, având cuvântul, solicită a se avea în vedere faptul că, prin sentința civilă nr.181/27.01.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, ținându-se cont de dispozițiile Deciziei nr.104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale și, pe cale de consecință, s-a dispus declinarea soluționării cererilor de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.353 din 25.11.2008, pronunțate de aceeași instanță, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare, atât asupra excepției tardivității declarării recursurilor formulate de către recurenții-reclamanți - persoane fizice, cât și pe fondul recursurilor declarate de aceștia și de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.353 din data de 25.11.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5121/2008), a fost respinsă, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile reclamanților aferente perioadei aprilie-august 2004 (inclusiv), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, și au fost obligați pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților anterior menționați sporul de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, de stres și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna septembrie 2004, până la data pronunțării prezentei hotărâri, raportat la data de la care ocupă una dintre funcțiile ce alcătuiesc categoria personalului auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a sporului anterior menționat pentru viitor, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, C, -, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, a termenul de judecată din 18.11.2008 au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție formulate în dosarul Tribunalului la datele de 9 și 16.05.2008, precum și cele formulate la datele de 9 și 23.10.2008, în dosarul Curții, admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada aprilie 2004-august 2004, cu motivările acolo arătate, acțiunea urmând a fi respinsă în consecință, în contradictoriu cu acest pârât, respectiv pentru perioada arătată.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin.3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente s-a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.l pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, instanța de fond a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal auxiliar de specialitate, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
Nu s-a putut reține nici apărarea, conținută în întâmpinarea Ministerului Economiei și Finanțelor, referitoare la abrogarea Legii nr.50/1996 în întregime, implicit a art.47 prin OG nr.8/2007, întrucât acest din urmă act normativ era în vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii, când instanța supremă a statuat că se impune ca instanțele de judecată să considere rămas în vigoare art.47, care nici până în prezent/nu și-a încetat aplicabilitatea; or, abrogarea produce efecte definitive și generale, având caracter absolut, neputându-se considera că un text de lege este în vigoare prin raportare la un act normativ și abrogat față de altul, ambele anterioare deciziei obligatorii a Înaltei Curți.
Drept consecință, potrivit celor expuse, s-a admis, în parte, acțiunea și au fost obligații pârâții, angajator, respectiv ordonatori de credite, la plata către reclamanții, personal auxiliar de specialitate, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu septembrie 2004 până la data prezentei hotărâri, raportat la momentul de la care ocupă una din funcțiile de specialitate juridică din cadrul Tribunalului București.
Cât privește solicitarea de acordare, în continuare, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la o eventuală reglementare legislativă sporului, aceasta nu a putut fi primită, pe de o parte, pentru că s-ar constitui într-o condiționare a legiuitorului de a-l reglementa, or, opțiunea în acest sens a legiuitorului nu poate fi controlată de instanța judecătorească, care și-ar depăși limitele competenței constituționale, pe de altă parte, pentru că în materie de drepturi salariale nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată. S-a reținut și că salariul este o prestație periodică, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărei acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salariat, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare a cărei sancționare se dorește nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs atât reclamanții:, -, cât și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs, recurenții-reclamanți:, -, susțin că există o contradicție între dispozitivul și considerentele sentinței atacate, ce urmează a fi constatată de instanța de recurs, întrucât, în condițiile în care instanța de fond a apreciat că nu a intervenit nici o dispoziție de abrogare a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996, ulterior deciziei nr. 21/2008, acest text este în vigoare.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs - ce a fost declarat în termenul legal, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (), arată că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Tribunalului București și că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedeau sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru această categorie de personal.
Mai arată că textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin dispozițiile art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50 / 1996.
Totodată, recurentul-pârât invocă Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de - Secțiile Unite, prin care instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Apreciază că, întrucât din luna februarie 2000 intrat în vigoare noul act normativ privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și anume, nr.OG 8 din 24.01.2007, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Precizează că prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Față de acest aspect, susține că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, câtă vreme dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând, mai întâi, cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 Cod proc. civilă, excepția tardivității declarării recursului de către recurenții-reclamanți, iar apoi, actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția tardivității invocată din oficiuîn ședința publică din data de 30.06.2009, Curtea reține că din dovezile de comunicare aflate la filele 704 - 761 din dosarul de fond, rezultă că, în speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată tuturor recurenților-reclamanți la data de 22.12.2008.
Recursurile au fost declarate de aceștia astfel: recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost înregistrat la data de 06.01.2009, iar recursul declarat de ceilalți recurenți-reclamanți a fost înregistrat la data de 08.01.2009, așa cum rezultă din rezoluția de primire aplicată pe primele file ale cererilor de recurs ( filele 10 și, respectiv, 2 din dosarul de recurs).
Întrucât prezenta cauza, ce are ca obiect drepturi salariale, este un conflict de muncă (conflict de drepturi), termenul legal de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, fiind prevăzut de dispozițiile speciale ale art. 80 din Legea nr. 168/1999, aplicabile în această materie. Acest termen se calculează pe zile libere, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Având în vedere data comunicării sentinței atacate și data depunerii la instanță a cererilor de recurs, precum și în raport de dispozițiile legale sus-citate, Curtea constată că recursurile formulate de recurenții-reclamanți sunt declarate tardiv, nefiind respectat termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Față de acest aspect,Curtea apreciază că excepția tardivității invocată, din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care va respinge, ca tardiv declarate, recursurile formulate de recurenții-reclamanți- persoane fizice:, -, și, împotriva sentinței civile nr.353 din data de 25.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.5121/2008).
Trecând la analiza recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertățilorîmpotriva aceleiași sentințe, Curtea apreciază că acesta este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare,pentru următoarele considerente:
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul căjudecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin sus-menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Totodată, instanța supremă a mai reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Pentru aceste considerente, apar ca nefondate criticile recurentului-pârât Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că drepturile pretinse de recurenții-reclamanți nu ar mai putea fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, motiv pentru care Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.353 din data de 25.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.5121/2008), în contradictoriu cu recurenții-reclamanți:, -, și, cu intimații-reclamanți:, C, -, - (), și și cu intimații-pârâți: Tribunalul București Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge, ca tardiv declarate, recursurile formulate de recurenții persoane fizice:, -, și, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER,
red. / dact.
2ex. / 10.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
