Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4902/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1867/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4902/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.364 LM/AS din data de 27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenții-reclamanți, și, intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-au depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 26.06.20009 de către intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, concluzii scrise într-un singur exemplar, pe această cale solicitând judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. De asemenea, se mai arată că judecarea pricinii în lipsa părților a fost solicitată și de recurenții-reclamanți prin motivele de recurs, în baza dispozițiilor art. 242 Cod proc. civ.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea pricinii în lipsa lor, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.09.2007 pe rolul Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă sub nr-, reclamanții -, -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu septembrie 2004 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și în continuare, actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
La termenul de judecată din 30.10.2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin sentința civilă nr.364/LM/AS/27.11.2007, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Giurgiu invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins acțiunea formulată de reclamanții -, -, și împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale de care beneficiază în prezent alte categorii de salariați. Aceasta constituie un conflict de muncă, în înțelesul art. 282 - 284 din Codul muncii, a cărui soluționare este de competența Tribunalului în primă instanță, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul d e procedură civilă. Așadar, reclamanții în mod corect s-au adresat cu acțiune Tribunalului Giurgiu, excepția necompetenței materiale fiind neîntemeiată.
Cererea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a chema în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, a fost găsită neîntemeiată.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite în raportul de serviciu dintre reclamanți și ceilalți pârâți. Obligația de plată a drepturilor salariale se execută de angajator, iar fundamentarea bugetului general consolidat se face pe baza fundamentării întocmite de ordonatorii secundari și terțiari care își fundamentează necesarul de credite bugetare având în vedere și eventualele hotărâri judecătorești prin care sunt obligați la plata drepturilor salariale, credite pe care le solicită ordonatorului principal.
Pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt angajați (sau au fost angajați) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în calitate de personal auxiliar de specialitate.
Ori, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este salarizat potrivit prevederilor art.3 din OG nr. 8/2007, respectiv pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau parchetului. La aceasta se adaugă sporuri (vechime, fidelitate, condiții grele). Sporul pentru confidențialitate de 15% solicitat prin acțiune nu este prevăzut pentru această categorie de personal.
Actele normative invocate (Legea nr.446/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, OG nr.6/2008, Legea nr.656/2002, OG nr.137/2000) se referă la acordarea sporului de confidențialitate altor categorii de personal, din alte sectoare de activitate.
Neexistând un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze drepturile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sau parchetelor la spor de confidențialitate, nu se poate pune problema unei discriminări.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000.
A interpreta altfel ar însemna ca toate drepturile salariale să fie acordate tuturor categoriilor de salariați în mod uniform, cu toate sporurile posibile, fără a se avea în vedere complexitatea muncii, specificul fiecărei activități.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs la data de 01.04.2008 reclamanții, și, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 09.04.2008, ulterior reînregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr- la data de 17.03.2009.
Prin recursul formulat, recurenții reclamanți au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin respingerea acțiunii pe motivul că nu există un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate din parchete și, ca atare, nu se pune problema unei discriminări, în sensul nr.OG137/2000.
Recurenții consideră că sunt discriminați, în sensul art. 2 alin. 1, 3 și 6 din nr.OG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat acest spor nu datorită faptului că nu au îndeplinit condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparținea unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat, în mod expres, ca discriminatoriu.
Recurenții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, conform art. 1 și 295 din acest cod.
Cu privire la existența sau inexistența discriminării prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța, în vederea definirii și constatării discriminării directe, a tratamentului diferențiat, ar fi trebuit să analizeze acest aspect prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare - conform Directivei nr.208/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare.
Personalului auxiliar din parchete i-a fost impusă, prin lege, o obligație profesională imperativă și specifică de confidențialitate (art. 78 alin. 1 și alin. 2 din Lege nr.567/2004), care se îndeplinește în cadrul raporturilor de muncă, prin natura sa, activitatea judiciară implicând contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate ca secret de serviciu), constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, etc.
Ori, recurenții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii acestei obligații i-a fost acordat și dreptul corelativ de natură salarială, a se vedea art. 3 din Legea nr. 444/2006, art. 30 alin. 3 din nr.OG137/2000, art. 15 alin. 1 din nr.OG6/2007, art. 20 alin. 3 din Lege nr. 656/2002, etc.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv recurenții, sunt parte a unui raport juridic guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția) deținută.
Conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care prestează munca, îi revine obligația de confidențialitate ce reprezintă o clauză obligatorie și nu una facultativă, legiuitorul fiind obligat implicit și de drept să instituie și o obligație de plată, o contraprestație salarială, pe cale de analogie a legii. În caz contrar, s-ar încălca principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.
Recurenților, deși se conformează obligației de confidențialitate, în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate ca restului personalului din unitățile bugetare, practic, același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferite în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt discriminați, deși sunt în aceeași situație juridică și faptică, care generează acest spor pentru restul personalului. Ca atare, sunt discriminați, în sensul art. 2 alin. 1 din nr.OG137/2000, pe motivul apartenenței la o anumită categorie socio-profesională.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la această convenție care interzic discriminările și art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate și anume îndeplinirea obligației de confidențialitate. Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii pentru muncă egală este obligatorie și o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
De altfel, instanțele judecătorești în soluționarea unor spețe similare (sentința civilă nr. 21/F/15.01.2008, dosarul nr. 2229/2007 a Tribunalului Ialomița, sentința civilă nr.2896/20.12.2007, dosarul nr. 3681/C/2007 a Tribunalului Călărași ), au admis acțiunile formulate privind sporul de confidențialitate.
La data de 16.06.2008, intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat în parte pentru următoarele considerente:
Se constată așadar că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 raportat la art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În considerentele deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii arată că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 36 alin. 3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/06.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobate prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/05.05.2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze care au fost sesizate parchetului.
Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor care lucrează cu cifru (art. 15 din OG nr. 64/2006), persoanele din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din OUG nr. 57/2000, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 9/2001), personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002), personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din OUG nr. 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007).
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Acest spor nu este prevăzut de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (OUG nr. 27/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007), cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (OG nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secretele de stat și secretele de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât nu s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Însă, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atragere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunității Europene nr. /19.07.2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. /02.12.2000.
Aplicate la problema care interesează, actele normative menționate impun concluzia că sporul la salariu (indemnizația de bază), trebuie să fie acordat tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporului respectiv.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de confidențialitate pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins de aceștia.
În fine, se reține că nici decizia Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, rezultat din aceea că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale se statuează expres că aceasta nu produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. Prin urmare, decizia, obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile publice implicate în conflict.
În opinie majoritară, Curtea consideră că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate pentru tot ce excede datei pronunțării prezentei decizii, neexistând temei pentru sancționarea unei obligații viitoare și nenăscute, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată.
Se reține că salariul (în sens larg, înțeles ca incluzând și sporurile salariale) este o prestație periodică, scadentă o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărui acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salarial, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare, a cărei sancționare se urmărește, nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă. În caz contrar, ar însemna ca instanța specializată în litigii de muncă să statueze, de manieră generală, asupra modului de stabilire a drepturilor salariale, ceea ce este de competența judecătorului administrativ, în condițiile art. 36 din OUG nr. 27/2006, respectiv s-ar constitui într-o condiționare a legiuitorului de a-l reglementa în favoarea categoriei în speță ori de a-l înlătura pentru categoriile care beneficiază de el. Or, opțiunea în acest sens a legiuitorului nu poate fi nici suplinită, nici controlată de instanța judecătorească care și-ar depăși limitele competenței constituționale. Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și mai sus, în materie de drepturi salariale, nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, instanța competentă să judece litigii de muncă fiind limitată numai să constate dacă există un drept scadent și neacordat, corelativ unei obligații exigibile și neîndeplinite.
Prin urmare, recursul reclamanților-recurenți este fondat și va fi admis. În modificarea sentinței atacate, conform art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 și 3041Cod de procedură civilă, acțiunea formulată va fi admisă în parte, obligând pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, corespunzător perioadei încadrării, la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna septembrie 2004 până la data pronunțării prezentei decizii, actualizat cu indicele de inflație de data plății.
Astfel, actualizarea sumelor de restituit se impune pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a banilor și devalorizarea monedei naționale, în perioada cuprinsă între data la care aceste sume erau datorate și data plății efective, în aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 1082 și 1084 Cod civil.
Se va dispune și înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, față de natura salarială a sporului acordat, pentru care se reține și virează contribuțiile către fondurile de asigurări sociale de stat, dispozițiile art. 1 și 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 fiind pe deplin aplicabile.
Acțiunea nu poate fi primită însă în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturi și Ministerul Finanțelor Publice, față de natura raporturilor juridice deduse prezentei judecăți, derivate din relații de muncă, ceea ce face ca pretențiile cu acest titlu să nu poată fi promovate în contra unei persoane cu care reclamanții nu au raporturi de serviciu, neavând nici calitatea de ordonator de credite față de aceștia.
Prin urmare, nelucrând în aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanții nu pot formula pretenții de natură salarială în contra acestuia, iar cât îl privește pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, numai faptul că el gestionează bugetul de stat de la care sunt finanțate instituțiile publice nu îndreptățește formularea acțiunii în contradictoriu cu acesta, în calitate de reprezentant al Statului Român, titular al aceluiași buget, ei neputând solicita nici alocarea fondurilor necesare către ordonatorul de credite, pentru că în acest caz nu s-ar afla în apărarea unui interes propriu.
Față de admiterea în parte a acțiunii, se impune admiterea în consecință a cererii de chemare în garanție, fiind îndeplinite cerințele art. 60-63 Cod de procedură civilă și calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că, potrivit art. 131 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, bugetul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, activitatea acestora fiind însă finanțată de la bugetul de stat.
Or, titularul bugetului de stat este reprezentat în raporturile referitoare la administrarea resurselor financiare de Ministerul Economiei și Finanțelor, reținându-se în acest sens și prerogativele ce revin acestuia prin Legea nr. 500/2002 și nr.HG 386/2007 referitoare la elaborarea proiectului bugetului de stat, a bugetului anual și proiectului de rectificare a bugetului de stat, sens în care operează rectificarea corespunzătoare, privitoare de asemenea, la administrarea resurselor statului și aprobarea modificărilor în fișele de investiții, anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
În consecință, reținând și că ordonatorul principal de credite nu dispune de alte resurse în afara celor alocate de la bugetul de stat administrat de Ministerul Economiei și Finanțelor, va admite cererea de chemare în garanție a acestuia și-l va obliga la alocarea fondurilor necesare plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.364 LM/AS din data de 27.11.2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, și.
Obligă pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu la plata în favoarea reclamanților, conform perioadei încadrării, a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna septembrie 2004 până la data pronunțării prezentei decizii, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Obligă pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge acțiunea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Consiliului Superior al Magistraturii, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține dispoziția de respingere cât privește acordarea sporului în continuare.
Admite cerea de chemare în garanție.
Obligă Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./15.09.2009
Jud. fond:
Cu opinia separată a doamnei judecător - -, în sensul acordării sporului și în continuare.
Motivarea opiniei separate:
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intră șiraporturile de serviciuale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți,ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004. privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Ceea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate,în ceea ce privește problema pusă în discuție, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii statuează, în art.39 alin.2 lit. f), că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu, dispoziții ce se coroborează cu dispozițiile art.36 alin.3 Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și cu art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, potrivit căroramagistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Problema acordării sporului solicitat de către recurenții-reclamanți și implicit, a temeiniciei pretențiilor acestora, a fost tranșată irevocabil de cătreÎnalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prinDecizia nr.46din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008 a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistențiprecum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",Curtea are în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept analizată în speță, referitoare la sporul de confidențialitate de 15% solicitat de recurenții-reclamanți și apreciază că pretențiile acestora, referitoare la acordarea acestui spor, sunt întemeiate.
Astfel, având în vedere argumentele instanței supreme, expuse în decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul căsporul de confidențialitate de 15%trebuie să fie acordat, cu caracter temporar, până la încetarea situației de discriminare, acest spor de cuvine a fi acordat recurenților-reclamanți și în continuare.
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
