Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 50

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2043/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat întâmpinarea depusă prin serviciul arhivă de către intimata pârâtă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului si menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.2043/25.05.2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA

Din analiza actelelor si lucrărilor dosarului instanța a constatat următoarele:

Cererea având ca obiect plata drepturilor privind aprovizionarea de toamnă iarnă.

Potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabil în perioada 2006-2007

- " cu ocazia unor evenimente anuale si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă"-alin 1;

- "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă la nivele inferioare"-alin. 3;

Se constată că dispozițiile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură creau doar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială denumită " aprovizionare de toamnă iarnă" si nu un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu.

Dreptul invocat de reclamantă nu izvorăște direct din contractul colectiv de muncă în forma prezentată anterior ci, pe calea negocierilor dintre patronat si sindicat ar fi trebuit să se stabilească condițiile de diferențiere între salariați si implicit nominalizarea celor care au beneficiul acestui drept, cuantumul si modalitatea concretă de acordare.

Prin contractele colective de muncă la nivel de nu s-au stabilit, în mod concret, condițiile si criteriile de acordare a acestor drepturi, sindicatul reprezentativ al dând dovadă de pasivitate, în sensul că nu a inițiat procedura legală a negocierii care le-ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa o sumă de bani cu titlu de aprovizionarea de toamnă iarnă.

Observând dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1999 instanța constată că modificarea, completarea clauzelor contractului colectiv de muncă poate interveni pe parcursul executării lui.

In speță, se constată că aceste negocieri nu au avut loc pe durata existenței contractelor colective de muncă enunțate, iar în prezent, față de înțelesul clar al dispozițiilor art. 31 din Legea pentru perioada 2006-2007, acest demers ar rămâne fără finalitate.

Prin urmare, în lipsa acestor negocieri, nu putem vorbi de un drept individual al reclamantei la obținerea aprovizionării de toamnă iarnă aferente perioadei deduse judecății, și, prin urmare cererea cu acest obiect a fost respinsă.

II. Cererea având ca obiect ajutorul material constând în contravaloarea cotei de gaze naturale.

Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.

În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."

În contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2005-2006, la art.176 alin. 1 s-a menționat expres că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/ 1997".

Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța a reținut că cererea reclamantei sub acest aspect este neîntemeiată, dreptul solicitat fiind acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu 01.06.1997 și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2006, 2007.

Toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime si prin urmare acest capăt de cerere a fost respins.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantei, angajată a SC SA - punct de lucru i se cuvin drepturile bănești solicitate întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanții preluați la o dată ulterioară beneficiază de drepturile prevăzute în CCM de la acea dată și că nu pot pretinde drepturi ce nu mai sunt reglementate la data la care ei au devenit salariați ai unității pârâte.

S-a arătat că prin decizia nr.178/1999 și decizia nr.11/1999 au fost prevăzute cu ce drepturi au fost preluați reclamanții, angajați ai Sucursalei C, iar în drepturile salariale ale acestora nu sunt incluse și drepturile salariale privind aprovizionarea - toamnă - iarnă și cota de gaze naturale.

In drept, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 și 3041Cod pr.civilă.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că drepturile salariale privind cota de gaze și aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introduse în salariul de bază, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de recurs, privind neacordarea cotei de gaze de 4000 mc/anual, Curtea reține că potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.

Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs, referitor la aprovizionarea toamnă-iarnă, se reține că potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați, reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.

La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.

La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.

În CCM la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol, Gaze/2004, 2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.

Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.

Va fi înlăturat și motivul de recurs privind faptul că recurenta - reclamantă este angajată a SC SA - Punct de lucru, acesteia aplicându-i-se aceleași dispoziții privind ceilalți angajați ai SC SA.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2043/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu intimata pârâtă SC SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.

Tehn./2ex/21.01.2010

Președinte:Camelia Șelea
Judecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Craiova