Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 508
Ședința publică de la 15 Februarie 2008
Completul constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1091/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială O, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă consilier juridic, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul convențional al unității pârâte pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 1091/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ O.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
S-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
In speță reclamanta are calitatea de salariat - dactilograf în cadrul O,instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate. Potrivit susținerilor reclamantei recunoscute și de pârâtă la nivelul O salariații nu au beneficiat de sume de bani pentru plata tichetelor de masă iar pârâta nu a primit venituri bugetare pentru plata tichetelor de masă și nici nu realizează venituri extrabugetare pentru a putea pune la dispoziția reclamantei c/val tichetelor de masă.
Astfel, s- apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială, privind securitatea la locul de muncă al reclamantei, constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă condiții pentru ca aceștia să-și procure hrana direct, măsură de care beneficiază doar salariații acelor unități care pot să acorde aceste drepturi din sume extrabugetare. De altfel din legile bugetelor de stat pe anii 2004-2006 reieșit faptul că statul nu a alocat credite pentru acordarea tichetelor de masă.
În speță pârâta a făcut dovada că nu pot fi acordate tichetele de masă datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație și de asemenea că nu realizează de sume extrabugetare.
Împotriva sentinței Tribunalului O l a declarat de reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele:
Ca exista categorii de salariați din sectorul bugetar care beneficiază de tichete de masa.
Prin aplicarea prevederilor 142/1998, doar la unele categorii de salariați din domeniul bugetar s-a creat o discriminare.
Ca prin aceste alocații de hrana se asigura o protecție privind securitatea muncii.
Ca intimata ca instituție bugetara, in virtutea atribuțiilor pe care le are, trebuie sa depună toate diligentele pentru ca aceste sume sa fie cuprinse in bugetul de stat si sa fie acordate salariaților.
Analizând motivele de recurs, in raport de sentința recurata, Curtea retine următoarele:
Recurenta are calitatea de salariat a Direcției de Munca, Solidaritate Sociala si Familie O l t, îndeplinind funcția de secretar dactilograf, fiind personal contractual in sectorul bugetar.
Potrivit art. 40 din 511/2004 - În bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Potrivit rt. 24 din 379/2005- În bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Potrivit art.46(4) din 507/2003-În bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, de reglementare a bugetului de stat, s-a prevăzut in mod expres interdicția de prevedere in bugetul instituțiilor publice, a sumelor corespunzătoare tichetelor de masa.
Cum instituția intimata se încadrează in prevederile mai sus menționate, se retine ca in mod legal aceasta nu a cuprins in buget si nu a acordat tichetele de masa.
In cazul recurentei nu se poate vorbi despre existenta unor situații discriminatorii, atâta timp cat dispozițiile respective se aplica tuturor salariaților aflați in aceeași situație si anume calitatea de salariat in cadrul instituțiilor vizate de textul de lege.
Pentru toate aceste motive se retina ca in sentința instanței de fond este temeinica si legala, motiv pentru care va fi respins recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1091/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială O, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Lucian Bunea - - | JUDECĂTOR 2: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/21.02.2008
/Cl. și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Doina Vișan, Ioana Moțățăianu