Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5149/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5149
Ședința publică din data de 30 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.4649/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocațială, avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.4649/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă.
S-a admis actiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta SC SA
S-a dispus obligarea societății pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănesti reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C pentru anul 2005 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a dispus obligarea societății pârâte să plătească reclamantului indemnizația de concediere cuvenită în funcție de vechime conform art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținuturmătoarele:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât cu privire la aplicabilitatea disp. art. 283 al. 1 lit. e) din Codul Muncii, apreciind că în cauză sunt aplicabile disp. art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este cazul în speța de față.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."
Prin alin. 2 s-a mentionat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitătii si in conditiile negociate cu ".
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textui alin. 1 al art. 168, aducand o modificare de continut alin. 2, in serisul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat .
Același text se regăsește, in ultima formă mentionată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același continut ca in contractele precedente.
Deci, vointa părtilor a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reeprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligatii ce decurg din raporturile de munca.
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statueaza in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cite ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalitătilor care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. "
Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata dupa momentul ncetarii efectelor fiecarui contract colectiv anual și in total a contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevazut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentarile de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariatilor și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de alta parte, părtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.
S-a retinut, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost incheiat contractul și cu incalcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neînregistrate la directia teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.
Pe cale de consecinta, având în vedere data încetării raporturilor de muncă, repectiv data de 05.02.2006 a fost admisă actiunea, in sensul ca societatea parata a fost obligată la plata catre reclamant a drepturilor bănesti corespunzătoare sărbătorilor de Paste și C calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate pe anii 2005, în raport de activitatea desfășurată în societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
In ceea ce privește capătul de cerere privind indemnizația de concediere, instanța a reținut că, potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pentru acea perioadă, la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește acestuia o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă.
Din carnetul de muncă al reclamantului, s-a reținut că la data de 05.02.2006 acestuia i-a încetat contractul individual de muncă din motive ce nu au ținut de persoana sa, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin.1 coroborat cu art. 7 alin. 1, 2 și 3 din, pârâta trebuia să-i achite indemnizația de concediere în funcție de vechimea în muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
1. Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din contractul colectiv de muncă, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea nr. 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 2919/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de sunt elemente diferite de sporuri, acestea fiind incorporate în salariul de bază, astfel că, din elemente variabile, au devenit elemente fixe, acordate permanent.
Pentru a evita orice interpretări contrare în privința voinței reale a părților, Comisia paritară a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C prevăzute de art. 168 din C al SA", confirmându-se faptul că intenția reală a părților a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale să fie incluse in salariul lunar de bază, iar începând cu anul 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Dovada că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale acordate în anul 2003 fost menținută și în anii următori este evidențiată prin faptul că salariile de bază au avut o evoluție crescătoare.
2. Următoarea critică vizează modul de soluționare a cererii având ca obiect indemnizația de concediere cuvenită în funcție de vechime, conform art. 50 alin. 1 CCM, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul de soluționare aexcepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a drepturilor pretinse.
1. Potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SA.
Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.
2. Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Criticile recurentei legate demodul greșit de soluționare a fondului cauzeisunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
1. Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:
"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004)."
În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:
"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.
Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale CCM la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.
Potrivit art. 163 din Codul Muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.
Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul Muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul Muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse.
2. Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante", iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
De altfel și instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 7 și 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Față de cele arătate anterior, Curtea, în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge capătul de cerere privind indemnizația de concediere prev. de art. 50 alin. 1 CCM, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.4649/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică în parte sentința.
Respinge capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere conform art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud./ 2 ex./ 9 oct. 2009
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Marin Panduru
