Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5817/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(4587/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5817/

Ședința publică de la 21.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 3: Lizeta

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.347/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, R și.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimații-reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2008 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Civilă sub nr-, reclamantii, R Și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite cu titlu de suplimentări salariale de Paște si de C pentru anii 2004-2007 si neachitate, precum și a sumelor reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.

Prin sentința civilă nr. 347/25.02.2009, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă - asigurări sociale și contencios administrativ-fiscal, Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis in parte acțiunea și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamanti a drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paste si de C pentru perioada 2005-2007, actualizate in functie de rata inflatiei, in raport de timpul lucrat de fiecare dintre reclamanti in cadrul societii parate, sume cuantificate pe baza raportului de expertiza efectuat in cauza anul 2007. Au fost respinse, ca prescrise, pretentiile aferente perioadei anterioare anului 2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că rt.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate. Potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

De asemenea, art.168 al.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

A mai retinut instanta de fond că, din aceste prevederi rezulta ca drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007 au fost incluse în salariile salariaților societății pârâte doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 al.1.

Se arata in considerentele sentintei ca adresa Comisiei paritare din 18.06.2007, in cuprinsul careia se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu a confirmat susținerea pârâtei, în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.

Tribunalul a considerat că acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 al.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis, atât timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și, prin urmare, conform art.969 Cod civil, au căpătat putere de lege între părțile contractuale, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.

A mai retinut prima instanta ca nu poate primi sustinerea paratei, in sensul ca s-ar fi acordat suplimentarile salariale solicitate, intrucat, in conditiile in care salariul de baza mediu pe unitate, in perioada 2005-2007 a cunoscut o crestere continua, cuantumul suplimentarilor salariale ar fi fost diferit de la an la an, si nu similar anului 2003.

Se mai arata in considerentele sentintei ca acest aspect este confirmat si de concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza.

În ceea ce privește cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța a constatat că potrivit art.168 al.1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC SA a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.06.2009, sub nr-.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt și a litigiului dedus judecății, recurenta arătând că drepturile salariale suplimentare de C și Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost acordate tuturor salariaților SC SA începând cu anul 2003, fiind incluse în salariul de bază. În acest sens sunt atât clauzele contractului colectiv de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, cât și interpretarea dată de Comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, norme opozabile tuturor salariaților.

Criticile formulate împotriva hotărârii recurate vizează, în esență, greșita respingere a excepției de prematuritate, greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a fondului cauzei.

A arătat astfel recurenta-pârâtă că promovarea acestei actiuni este prematură, deoarece dreptul de a formula cererea de față nu se poate considera născut, atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. În acest sens, sunt dispozițiile art.168 alin.1 teza finală din contractul colectiv de muncă nemodificat pe perioada 2003-2007.

S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, s-a mai arătat că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat, deoarece începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar ulterior, măsura includerii a fost menținută printr-o reglementare corespunzătoare. În plus, recurenta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului brut la nivel de societate.

În fine, s-a mai arătat și faptul că instanțele investite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Deși recurenta-pârâtă nu indică formal temeiul de drept al recursului, Curtea constată că se critică în principal modul de interpretare și aplicare a actelor juridice deduse judecății și aplicabile pretenției formulate de intimatul reclamant. În egală măsură, actele juridice invocate de părți fiind contracte colective de muncă, ce au natură juridică de contracte regulamentare, creatoare de norme de drept, se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează dreptul salarial suplimentar la primă cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Așa fiind, recursul va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

În ceea ce privește critica recurentei pârâte asupra modului de soluționare de către tribunal a unor excepții, Curtea constată că au fost invocate în fața primei instanțe excepția de conexitate, excepția de prematuritate și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. Excepțiile au fost respinse motivat de tribunal și vor fi analizate în instanța de recurs ca motive de recurs.

Astfel, susținerile SC SA referitoare la prematuritatea acțiunii vor fi înlăturate de C, deoarece din dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007 (depuse la dosar) rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub termen suspensiv, urmand a se naste la data împlinirii termenului, si anume cu ocazia sarbatorilor de C si de Paste.

Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, dacă dreptul pretins este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului. Cum termenul suspensiv al sărbătorilor religioase de Paște și C în anii 2004-2007 s-a împlinit, dreptul la acțiune este astfel actual, născut și personal, intimatul reclamant având un interes material ce a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.

Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paște și însă pe care semnatarii contractului colectiv de muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și C nu afectează în niciun fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care se acordau sumele respective, la nivelul unității. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații, etc. Urmează așadar a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial la împlinirea termenului suspensiv prevăzut în contractul colectiv de muncă dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă, indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.

Potrivit art.283 lit. c Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".

Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.

Cu privire la fondul cauzei, criticile recurentei pârâte sunt găsite fondate de C, pentru urmatoarele considerente:

Analizînd susținerile părților, în raport de actele depuse la dosar de părți prin prisma prevederilor art.168 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anii 2003 - 2006, art.969 Cod civil, art.239 din Codul Muncii, art.243 din Codul muncii, art.10 din Contractul Colectiv de Muncă și art.998 Cod civil, se rețin următoarele:

Art.168 din Contractul Colectiv de Muncă in forma aplicabila la data de 25.02.2003 avea urmatoarea formulare: "cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salriatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.

Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii parate in anul 2003, partile contractante au hotarat incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.

In acest context, la art.168 s-a adaugat un nou alineat cu urmatorul cuprins:"Pentru anul 2003 suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."

Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003, suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Atat intimatii reclamanti, cat si recurenta parata sunt de acord ca in anul 2003 suplimentarile salariale de la aliniatul 1 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol (cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C), ci au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat.

Obiectul actiunii prin care a fost sesizata instanta consta in pretentiile reprezentand suplimentările salariale pentru Paste si C pentru anii 2004- 2007.

Pentru aceasta perioada, raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de contractul individual de munca si de prevederile contractelor colective de munca aplicabile.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, au fost menținute identic și in contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.

Pentru anul 2005, nu s-a incheiat un nou contract colectiv de munca, partile stabilind printr-un act aditional prelungirea celui existent anterior, cu unele completari si modificari.

Modificarile negociate au privit si alin. 2 al art.168, acesta stabilind ca"înanul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Pentru anul 2006 s-a incheiat contractul colectiv de munca inregistrat la B sub nr. 1054/24.02.2006, in cuprinsul caruia au fost mentinute in aceeasi formulare prevederile art. 168 din CCM anterior, inclusiv modificarea amintita, iar in contractul colectiv pentru anul 2007, au fost reluate in aceeasi formulare dispozitiile art.168 alin.2.

Pentru a hotarî asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor intimatilor reclamanti, Curtea este chemata sa interpreteze dispozitiile art.168 din contractul colectiv de munca, acesta fiind temeiul invocat atat de reclamant in sustinerea actiunii, cat si de recurenta parata in aparare.

In interpretarea temeiului invocat de parti, Curtea va avea in vedere regulile generale si regulile speciale de interpretare a contractelor, avand in vedere natura contractuala a acestor dispozitii, pentru a determina intelesul exact al acestora, prin examinarea manifestarii de vointa a partilor in stransa corelatie cu vointa lor interna.

articolului invocat este determinata de o gresita exprimare sau de o gresita redactare concretizata in preluarea aliniatului 2 al articolului 168, introdus in anul 2003, exact cu acelasi continut si in contractul colectiv de munca aplicabil in anul 2004. Curtea va trebui sa stabileasca vointa interna a partilor, rezumandu-se in fapt sa aprecieze asupra sensului pe care cele doua prepozitii( "pentru" si " ") il dau aliniatului 2 din texul mentionat, pentru a determina insasi forta obligatorie a dispozitiei contractuale invocate.

In acest sens, Curtea va avea in vedere dispozitiile art.977 Cod civil, care impunprincipiul prioritatii vointei reale a partilor, interpretarea pornind de la acordul real al vointelor partilor, si nu de la cuvintele in care acest acord este exprimat.

Din inscrisurile administrate in cauza, rezulta ca vointa reala a partilor la data incheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, cand au preluat aliniatul doi al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia ca suplimentarile salariale de Pasti si de C, pentru anii 2004, 2005, 2006 si, respectiv 2007, suntdrepturi ce inca din anul 2003, au fost incluse in salariul de baza si urmeaza sa fie executate in acest mod si in acesti ani, deci prin includere in salariul de baza.

Acesta a fost scopul preluarii in mod identic a unui aliniat care, la prima vedere, ar parea anacronic. Sesizand exprimarea defectuoasa din actul aditional incheiat pentru anul 2004, la negocierea contractului colectiv de munca pentru anul 2005, partile au modificat aliniatul doi, precizand ca "n anul 2003suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articolau fost introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat". Vointa partilor a fost aceea de a stabili ca, incepand cu anul 2003, suplimentarile ce fac obiectul pretentiilor deduse judecatii au fost incluse in salariul de baza. Este de remarcat si faptul ca in modificarea intervenita in anul 2005, se foloseste timpul trecut( au fost introduse), care alaturi de sintagma "in anul 2003", determina interpretarea mentionata.

In sprijinul acestei interpretari vine si hotararea Comisiei Paritare, careia i-a fost supus spre interpretare aliniatul 2 al articolului 168, in iunie 2007. Trebuie precizat ca si la data hotararii respective, aliniatul 2 era inserat in aceeasi forma in cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil pe anul 2007.

Comisia Paritară SA, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, a interpretat clauza din art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, asa cum a fost modificat prin actele aditionale incheiate in anii 2004 - 2006, în sensul că, incepand cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajatilor suplimentarile salariale prevazute la alin.1, care urmau a fi acordate angajatilor sub aceasta forma. In nota ce consemneaza rezultatul interpretarii se arata ca incepand cu anul 2003, avand in vedere ca primele au fost incluse in salariile de baza ale angajatilor, partile contractului au inteles ca art.168 alin.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza ca intreg.ulterioare au privit majorarea salariului de baza ca intreg asa cum acesta a rezultat dupa includerea primelor.

Decizia Comisiei Paritare reprezintă o convenție în sensul prevederilor art.969 Cod civil, dintre patronat și sindicat ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru parti, deci si pentru intimatii reclamanti, reprezentati de.

In concluzie vointa reala a partilor pentru perioada la care se refera pretentiile reclamantilor a fost de a stabili ca si in anii 2004-2007, suplimentarile salariale raman incluse in salariul de baza, includere care a avut loc in anul 2003.

Aceasta situatie rezulta si din mentiunile efectuate in carnetul de munca si din adresele eliberate de privind salariul minim si salariul mediu brut pe unitate, constatandu-se că a operat o creștere a salariului mediu brut, situație față de care se înlătură susținerea reclamantului, că nu a primit suplimentările de C, drepturi care nu au fost excluse pentru viitor din salariul de bază negociat de părți în anul 2003. În contractele colective încheiate în anii 2005 - 2006, s- menținut alineatul 1 al art.168, dar la alin.2 al acestui articol, s-a precizat că în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat. Mai mult, a fost respectata si raportarea acestor suplimentari la salariul mediu brut, deoarece, in fiecare an angajatii au beneficiat de majorarea salariului de baza, ce includea si suplimentarile introduse din anul 2003. Prin aceste majorari, suplimentarile introduse in salariul de baza au fost echivalente salariului brut de baza majorat.

Acordul incheiat de comisia paritara produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, intrucat, desi acesta a fost incheiat la data de 18.06.2007, scopul sau a fost de a da o interpretare "unica si eficienta" dispozitiilor art.168 alin.1 si alin.2 pentru perioada 2004-2007, fiind doar un acord cu privire la interpretarea clauzelor neclare ale unui contract, potrivit vointei lor comune la data incheierii actului, si anume ca sistemul introdus in anul 2003 prin alin.2 al art.168 a fost preluat in contractele colective ulterioare si ca se va aplica si in continuare pana la alte modificari.

Numai daca decizia comisiei paritare ar fi introdus prevederi noi s-ar fi pus problema retroactivitatii acestor prevederi, insa nu si in cazul dat, cand textele interpretate produc efecte prin ele insesi, chiar si in lipsa existentei actului interpretativ si au fost aplicate in perioada 2004-2007 chiar in sensul in care au fost ulterior interpretate, respectiv in sensul ca executarea drepturilor prevazute la alin.1 al art.168 a fost indeplinita prin includerea acestora in salariile de baza ale angajatilor inca din anul 2003, iar acest salariu majorat rezultat dupa includere a stat la baza majorarilor salariale ulterioare.

De altfel, interpretarea data de Comisia Paritara are valoarea unei interpretari autentice provenind de la insisi semnatarii actului juridic in cauza si, pe cale de consecinta, o asemenea interpretare este obligatorie pentru parti.

Mai mult,prin ipoteza, actul interpretativ este retroactiv, in sensul caface parte din actul interpretat de la data incheierii lui, care este anterioara interpretarii.

Nu se poate retine nici ca aceasta interpretare sau introducerea aliniatului 2 al art.168 al Contractului Colectiv de Munca ar reprezenta o tranzactie prin care salariatul ar fi renuntat la drepturile recunoscute prin lege sau ca acestea le-ar fi fost limitate, intrucat, pe de-o parte, "dreptul la prime de C/Pasti" nu este un drept ce izvoraste din lege, ci din contractul colectiv de munca, astfel cum a fost negociat de parti, iar o eventuala nelegalitate a clauzei prin care s-a stabilit includerea acestor suplimentari in salariul de baza al salariatilor putea fi invocata de acestia doar pe perioada existentei contractului. Pe de alta parte, aceste drepturi nu au fost inlaturate, ci s-au executat prin includerea lor in salariul de baza al fiecarui slariat.

Clauza cuprinsa in art.168 alin.2 din Contractele colective de munca aplicabile pe anii 2004-2007 este o clauza indoielnica, motiv pentru care interpretarea acesteia se face si potrivit art.978 Cod civil. In acest sens,clauza indoielnica se interpreteaza in intelesul in care aceasta produce un efect.

Mentinerea aliniatului 2 in contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2004, cu aceeasi formulare, nu se poate interpreta decat in sensul caincepand cu anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 au fost incluse in salariul de baza, deoarece numai in acest sens clauza ar avea un efect. O interpretare contrara, in sensul ca doar pentru anul 2003 suplimentarile au fost incluse,ar lipsi de orice efect aliniatul doi, in conditiile in care acesta este preluat in toate contractele colective de munca ce stabilesc drepturi si obligatii pentru anii ulterior anului 2003, an la care se refera acest aliniat.

Preluarea nu este deci accidentala, ci a fost voita tocmai pentru a clarifica situatia drepturilor prevazute la aliniatul precedent.

Mai mult, prin aplicarea principiuluiin dubio pro reo, daca ar mai ramane indoieli,clauza trebuie interpretata in favoarea celui care s-a obligat si acesta este angajatorul. De altfel, aceasta regula a aplicat-o si comisia paritara, stabilind ca intelesul aliniatului 2 este acela ca incepand cu anul 2003, suplimentarile au fost incluse in salariile de baza si astfel au fost executate catre angajati.

Mai mult decat atat, aceasta interpretare este sustinuta si de concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza (cap. III al raportului, filele 84-86 dosar fond), din care rezulta cu claritate faptul ca partile au negociat prin actul aditional la CCM inregistrat la DGMPS sub nr. 1602/2003, ca suplimentarile salariale de Paste si C sa fie incluse in salariile de baza in anul 2003 si ca s-a stabilit cuantumul acestor suplimentari la nivelul sumei de - lei.

Din analiza inscrierilor din carnetele de munca ale reclamantilor, rezulta ca suma de - lei a fost introdusa in salariile acestora in anul 2003 si ca a ramas inclusa, in anii urmatori neconstatandu-se diminuari ale salariului de baza.

În concluzie se constată că intimatii reclamanti au beneficiat de drepturile solicitate, prin acțiune, conform clauzelor din Contractelor Colective de Muncă aplicabile pe perioada dedusă judecății, interpretate de Comisia Paritară, având în vedere și regulile de interpretare ale contractelor, fata de prevederile art.969, 977, 978, 982, 983 Cod civil, motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, modificarea in parte a hotararii in baza art. 312 rap. la art. 304 pct. 8 si 9 proc.civ. si respingerea pretentiilor neprescrise, ca neintemeiate. Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.347/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, R și.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red./dact:

2 ex./02.11.2009

Jud.fond:

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5817/2009. Curtea de Apel Bucuresti