Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5832/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4589/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5832/
Ședința publică de la 21.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii pronunțate la data de 26.06.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a pricinii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea 26.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleormana respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 - ultima liniuță - din Legea invocata de pârâta SC SA, B, ca fiind inadmisibilă.
În considerente reținut că examinand exceptia invocata prin prisma cerintelor impuse de art. 29, aceasta este inadmisibila.
Potrivit art.29 alin.3 din actul normativ mentionat, nu pot face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate prevederile constatate ca neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
Critica de neconstituționalitate priveste a art. 298 alin. 2 - ultima liniuță.
Aceasta exceptie a fost deja analizata si respinsa ca inadmisibila de C Constitutionala prin Decizia nr.254/24.09.2009, astfel incat instanta de judecata nu mai poate aprecia ca ar fi admisibila.
În raport de cele expuse și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci, numai asupra înțelesului său, contrar Constituției", instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Ca atare în raport de dispozițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992, republicată s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2- ultima liniuță - di 53/2003, invocată de pârâta SC SA
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs -pârâtă SC SA înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat invocat dispozitiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în continuarea Legea nr. 47/1992)
Din conținutul prevederilor legale mai sus menționate, rezultă cu prisosință condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de nelegalitate a unei prevederi legale, respectiv:
Excepția să fie invocată în fața instanței judecătorești sau
tribunalului arbitrai, condiție îndeplinită în cazul dedus judecății,
întrucât prezenta excepție este invocată în fața Tribunalului
Excepția să obiect prevederi legale cuprinse în lege
sau în Ordonanță de Guvern respectiv Ordonanță de Urgență a Guvernului, condiție îndeplinită prin faptul că se invocă neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, dispoziții legale în vigoare la momentul invocării excepției.
Excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost
declarate neconstituționale anterior, condiție ce este îndeplinită
prin faptul că prevederile anterior menționate nu au fost
declarate ca fiind neconstituționale de Curtea Constituțională.
Excepția să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, condiție îndeplinită prin faptul că prevederile legale considerate de recurentei ca fiind neconstituționale antrenează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în prezenta cauză. Dispozițiile din Legea nr. 47/1992 vorbesc despre legătura dintre prevederile legale și soluționarea cauzei, or modalitatea în care este soluționată excepția de necompetență teritorială influențează în mod covârșitor soluționarea generală a cauzei.
Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr.168/1999 mai este în vigoare sau nu,
în art. 298 alin. 2 din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare",
Această ultima liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal. Iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare. Decretul nr.16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Față de situația juridică dedusă judecății modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale, este evident faptul că acestea din urmă antamează asupra modalității de soluționare a cauzei, având astfel o strânsă legătură cu obiectul dedus judecății.
Sunt invocate dispozitiile art. art.284, 298 alin. 2 ultima liniuță Codul muncii, art.1 alin.4, art.1 alin.5,art. 73 alin.3, art.79 alin.1, din Constitutie si art.72 din Legea nr. 168/1999.
Astfel cum se poate observa, recurentul este în prezența a două dispoziții legale, aparent cu aceiași obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii ( Legea nr.53/2004) - dreptul comun în materie cu Legea nr.68/1999 - legea speciala (la care trimite Codul muncii în mod expres).
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice:- principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun;- principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; - principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr.168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice, prin urmare au forță juridică egală, dacă Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu, în art. 298 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, ultima liniuța este urmată de textul "orice alte dispoziții contare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr.16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind prevenirea și sistematizau proiectelor de acte normative.
Din moment ce legiuitorul constituant nu și-a desemnat în mod expres destinatarii acestor prevederi legale este evident faptul ci acest articol este de generală aplicație, adică inclusiv Parlamentului.
Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul ci reprezintă o lege esențiali pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale, în acest sens, art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dispun prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie
determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte
normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Intimatul nu a formulat intampinare.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cercetând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea evocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și aart.126 alin.1 și 3 din Constituție, Curtea constata ca incheierea instantei de fond prin care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale este legala si temeinica, motiv pentru care, in baza art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat, urmand a restitui cauza in vederea continuarii judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii pronunțate la data de 26.06.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red /Tehnored:MC
2 EX./3.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta
