Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5893/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (număr în format vechi 4633/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5893/R/
Ședința publică de la 23 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
______
Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta -""SA-membru,împotriva sentinței civile nr. 1024 din data de 20 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale,Contencios Administrativ și Fiscal-complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect-drepturi bănești-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta -""SA-membru,prin apărător ales,avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 02 aprilie 2009 emisă de Baroul București Serviciul Cabinet Individual, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta -""SA-membru,prin apărător, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea în totalitate a hotărârii atacate,în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Precizează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea,în temeiul art.150 Cod procedură penală,declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului civil de, constata urmatoarele:
Prin sentința civila nr. 1024 din data de 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale,Contencios Administrativ și Fiscal-complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, a fost admisa cererea formulata de reclamantul în contradictoriu cu parata -""SA-membru, aceasta fiind obligata la plata drepturilor banesti reprezentand suplimentarile salariale pentru sarbatorile de Pasti pe anul 2005 si de C pe anii 2004 si 2005, sume actualizate la data platii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art.168 al.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SA pe anul 2004 " Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP SA vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii complete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
La alin.2 s-a menționat că " Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 si 2006 menține textul alin.l al art.168, aducând o modificare de conținut alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat."
A mai retinut instanta ca, intrucat conducerea patronatului nu a mai organizat intalniri cu salariatii incepand cu anul 2004, acordarea acestor suplimentari salariale nu a mai avut loc.
de prevederile art. 969 Codul civil si art. 1 alin 1 si art. 35 din Legea nr. 130/1999 privind contractul colectiv de munca, tribunalul constata ca dispozitiile contractelor colective de munca exprima vointa partilor si sunt obligatorii pentru partile contractante.
În speță, a retinut tribunalul ca înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin.l și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin.2 a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările salariale de la alin.1au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
S-a reținut ca interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - SA, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B la data de 01.07.2009 sub nr-, solicitand sa se dispuna modificarea in parte a sentintei recurate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata in totalitate.
In motivare, arata recurenta ca prin actul adițional încheiat la Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în anul 2003, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au prevăzut că suplimentările de drepturi salariale vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003. Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a se exprima intenția reală a părților, prevederile Contractului Colectiv de Muncă au fost modificate. S-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine că operațiunea includerii drepturilor salariale solicitate prin acțiune în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată doar pentru anul 2003, ci a continuat să producă efecte și în anii următori. În acest sens s-a prevăzut în mod expres că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Mai arata recurenta ca prin decizia nr. 3793/2007 si decizia nr. 5140/2007, Comisia Paritară a concluzionat că intenția reală a părților semnatare a Contractului Colectiv de Muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază, ca întreg.
Potrivit art.9 din Legea nr.130/1996, prevederile Contractului Colectiv de Muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau afilierea lor la o organizație sindicală.
Art.9 al Contractului Colectiv de Muncă prevede că interpretarea clauzelor din acest contract se va face prin consens, în caz contrar se interpretează conform principiilor din dreptul muncii, în favoarea salariatului.
În situația existenței unei probleme privind executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă, părțile au convenit potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Muncă constituirea unei Comisii Paritare.
Decizia Comisiei Paritare are, conform prevederilor anexei 2 la contractul colectiv de muncă, caracter obligatoriu pentru părți, respectiv pentru salariați, printre care și reclamantul și angajatorul - pârâta.
Se susține de către pârâtă că promovarea prezentei acțiuni este prematură, în raport de prevederile contractului colectiv de muncă din art.168, deoarece nu au avut loc negocierile pentru stabilirea valorii concrete a modalității de acordare a criteriilor și condițiilor pentru suplimentările salariale.
S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
La data de 03.04.2009, s-a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 298 alin 2 ulima liniuta din Codul muncii rap. La art. 1 alin 4 si 5, art. 73 alin 3 lit p si art. 79 alin 1 din Constitutia Romaniei revizuita.
Cauza a fost repusa pe rol la data de 04.08.2009.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile invocate si de temeiurile de drept invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art.168 din Contractul Colectiv de Muncă incheiat la nivelul angajatorului, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salariatii aveau dreptul de a beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu, in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.
Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii parate in anul 2003, partile contractante au hotarat incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca, prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract, pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.
In acest context, la art.168 s-a adaugat un nou alineat potrivit căruia, pentru anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu.
Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003 suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar rezultă ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute, textul fiind inserat identic și in contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
In anii 2005, 2006 si 2007 au fost reluate in aceeasi formulare dispozițiile art.168 alin.2.
Curtea constata ca prima instanta nu a lamurit pe deplin situatia de fapt existenta in raport si de apararile paratei, mai precis nu a stabilit daca daca pentru anul 2003 aceste suplimentari salariale au fost incluse in salariul de baza, prin aceasta pierzandu-si individualitatea, daca dupa anul 2003 intervenit reducerea salariului de baza si daca majorarile aplicate in anii urmatori au vizat cuantumul salariului de baza din anul 2003. Limitandu-se sa interpreteze clauzele contractelor colective de munca fara a verifica in concret includerea sau neincluderea acestor suplimentari salariale in salariul de baza, prima instanta nu a facut o analiza de ansamblu a raporturilor dintre salariat si angajator si nu a analizat apararile recurentei parate care vizeaza tocmai aceasta problema.
Pentru aceste considerente, recursul apare intemeiat, sentinta recurata urmand a fi casata cu trimitere spre rejudecare in vederea efectuarii probei cu expertiza contabila in sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta -""SA-membru,împotriva sentinței civile nr. 1024 din data de 20 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale,Contencios Administrativ și Fiscal-complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul.
Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
4ex/10.11.2009
Jud. fond:,
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana