Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5913/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (număr în format vechi 5292/2009 )

DECIZIA CIVILĂ NR. 5913/R/

Ședința publică de la 23 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

______

Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.192/LM/AS din data de 22 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații C, ia, (fostă ), Tribunalul Giurgiu si Curtea de APEL BUCUREȘTI -având ca obiect-drepturi bănești, inflație spor de 50%.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 192/22.05.2009 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții C, ia, (fostă ), și împotriva pârâților Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților. Au fost obligati pârâții să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflație pentru perioada 30.08.2004 și până în ziua plății efective, pentru sumele de bani datorate reclamanților în temeiul deciziei civile nr.8168/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.

A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Giurgiu să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Giurgiu, iar prin decizia civilă nr. 8168/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție le-a fost admisă acțiunea și li s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% începând cu data de 30.08.2004 și în continuare.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație, instanța a apreciat întemeiată solicitarea față de dispozițiile art. 269 raportat la art. 295 alin. 1 din Codul muncii. Actualizarea sumelor de bani în funcție de indicele de inflație se cuvine persoanei prejudiciate pentru a se asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi cuvenite în urma raporturilor de muncă. A nu se ține seama de devalorizarea monedei naționale când dreptul bănesc recunoscut și pretins de reclamanți a fost suspendat pe parcursul mai multor ani, ar însemna un nou prejudiciu pentru reclamanți, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la dobânda legală calculată la sumele ce urmează a fi achitate reclamanților, tribunalul l-a apreciat neîntemeiat, întrucât dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale dintre data exigibilității creanței și data plății. În caz contrar ar însemna ca reclamanții să primească o reparație dublă pentru unul și același prejudiciu, ceea ce nu poate fi admis.

Împotriva acest hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurentul arată că art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.

Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Ulterior, în anul 2008, prin decizia 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/2007, pretențiile reclamantului, personal auxiliar de specialitate, sunt nefondate după data de 01.02.2007.

Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, iar recursul în interesul legii vizează numai interpretarea art. 47 din Legea nr. 50/1996.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct. 9.pr.civ.

Solicită recurentul judecata în lipsă.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține ca recursul nu este întemeiat.

În acest sens, avem în vedere că prin decizia civilă nr. 8168/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 14LM/15.01.2008 a Tribunalului Giurgiu, fiind obligați parații Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanții din prezentul dosar, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Giurgiu, la plata sporului de 50% incepand cu 30.08.2004 și în continuare.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă obligarea la plata sumelor constand în actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești de 50% prevăzut de decizia civilă nr. 8168/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Curtea reține că în mod corect a apreciat tribunalul că aceste cereri sunt întemeiate, avand în vedere că reclamanților intimați le-a fost recunosuct în mod irevocabil dreptul la plata sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică. În acest context, criticile formulate de recurent nu au relevanță deoarece problema acordarii sporului de 50% către intimați a fost soluționată irevocabil, nemaiputand fi repusă în discuție în acest cadru procesual.

Intimații au dreptul ca sumele pe care le-au primit ori le vor primi cu titlu de spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică să fie actualizate cu indicele de inflație, calculat la data plății pentru sumele restante, această actualizare reprezentand o despăgubire pentru neplata la timp a acestor drepturi.

De asemenea, fiind vorba de drepturi bănești realizate de salariați, trebuie menționate și în carnetul de muncă al intimaților.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților impotriva sentinței civile nr. 192/22.05.2009 pronuntate de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr-, in contradictoriu cu intimatii C, ia, (fostă ), și, Tribunalul Giurgiu si Curtea de APEL BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

na

GREFIER

Red.

2ex/02.11.2009

Jud. fond:,.

Președinte:Enache Daniela Georgeta
Judecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5913/2009. Curtea de Apel Bucuresti