Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 604/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.604
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă - -, domiciliată în B,-, -.6, împotriva sentinței civile nr.245/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI B-prin Primar, cu sediul în B, nr.1 A, avînd ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus întâmpinare în 2 exemplare de către intimata Municipiul B, după care:
Instanța nu consideră necesară comunicarea întâmpinării, în aceasta invocându-se aceleași motive ca și la fondul cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Cererea de chemareîn judecată.
La data de 19.02.2009 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului B pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la înscrierea dreptului la indemnizația de dispozitiv în carnetul de muncă.
În motivarea cereriia arătat reclamanta că are calitatea de In fapt: Subsemnata - - am calitatea de salariat al Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului B din anul 2001 si până în prezent.
În conformitate cu prevederile nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor s-a procedat la reorganizarea Ministerului Administrației și a Ministerului d e Interne rezultând un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor.
In conformitate cu prevederile art. 17 din nr. 63/2003 Ministerul Administrației și Internelor a preluat personalul ambelor ministere al administrației și internelor, acesta urmând a beneficia de drepturile bănești, sporuri și indemnizații dobândite anterior de personalul celor două ministere.
In conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau, nediscriminatoriu, de plata unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Coroborând prevederile legale anterior enunțate rezultă, că, după organizare tot personalul preluat, actualmente personal al ministerului administrației și Internelor, ca parte a aceleiași structuri beneficiază, în conformitate dreptul la un tratament salarial egal, nediscriminatoriu, de indemnizația în cuantum de 25 % din salariul de bază.
In aplicarea prevederilor exprese ale nr.OUG 63/2003, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, Legii nr. 138/1999, nr.OUG 2002, nr. 281/1993 Ministrul Administrației și Internelor emite Ordinul nr. 28.07.2003 prin care se stabilește cu claritate faptul că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice" (pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/28.07.2003)
Mai mult, prevederile nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 17 alin. (1) menține categoriile de personal care fac parte din această structură administrativă.
Având în vedere calitatea sa de angajat în cadru Unității Administrativ Teritoriale Municipiul B, structură la nivelul căreia se realizează activitatea de administrație publică consideră că, față de atribuțiile pe care le are și care reclamă asigurarea în regim de permanență a unor activități specifice, îi sunt aplicabile prevederile legale referitoare la acordarea sporului de dispozitiv și, în conformitate cu dispozițiile legale invocate mai sus, precum și probele pe care le veți administra în prezenta cauză solicită aprobarea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriale Municipiul B la:
-plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, cu actualizarea acestor sume cu indicele de inflație calculat în funcție de data plății efective;
-înscrierea dreptului la indemnizația de dispozitiv în carnetul de muncă;
A mai menționat faptul că, o parte a personalului angajat a Unității Administrativ Teritoriale a municipiului Bab eneficiat de recunoașterea dreptului la indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază prin Decizia nr. 828 din 2008 Curții de APEL GALAȚI. Admiterea prezentei acțiuni ar înlătura discriminarea existentă între angajații aceleiași instituții.
In drept: își întemeiază cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 17 din G, nr. 63/2003, pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/28.07.2003, art. 5 din Legea nr. 53/2003.
Întâmpinarea
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că ordinul menționat nu distinge între administrația publică centrală și administrația publică locală, iar noțiunea de dispozitiv presupune că angajații trebuie să răspundă în orice moment la solicitarea conducătorului instituției publice pentru rezolvarea problemelor cu caracter urgent pe care le presupune administrația publică.
Sentința civilă nr.245/25.03.2009 a Tribunalului Brăila
Prin sentința civilă nr. 245/25.03.2009 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUN B - PRIN PRIMAR.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Reclamanta are calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B, fiind salariată a acesteia, după cum reiese din copia carnetului de muncă depusă la dosar.
Potrivit art. 13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr.496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art.9 alin.4 din nr.OUG63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art.10 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că Ordinul nr.496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu se poate reține că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța constată că Legea nr.138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art.1.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.1 din Legea nr.138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de Interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct.9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr.496/2003 se constată că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum susține reclamanta.
Rațiunea adăugării pct.9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art.1.
Concluzia ce se impune este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanta privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanta este angajată în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci este salariată a administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța constată că prevederile art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr.496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Această interpretare nu discriminează pe reclamantă față de personalul contractual vizat de ordin, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Faptul că o parte din personalul angajat al pârâtei a beneficiat de recunoașterea dreptului la indemnizația de dispozitiv prin hotărâre judecătorească nu poate reprezenta un temei pentru acordare acestei indemnizații și reclamantei, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Recursul declarat de reclamantă-Motive
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.A criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului de interpretare a textelor aplicabile.
-Nu poate fi reținută în speță motivația instanței de fond referitoare la faptul că Ordinul nr.496/2003 nu ar fi intrat în vigoare câtă vreme existența acestui act normativ nu este contestată nici de către emitent și nici de către intimata angajatoare; mai mult chiar motivarea instanței de fond este contradictorie deoarece reține faptul că, în temeiul Ordinului nr.496/2003 există autorități publice care efectuează plata acestui drept salarial.
-instanța de fond face o interpretare restrictivă a Ordinului nr.496/2003 interpretând greșit actul administrativ ca adresându-se doar administrației publice centrale iar nu și administrației publice locale; prin aceasta se încalcă principiul de drept de a nu distinge acolo unde norma însăși nu face distincție;
-deși instanța de fond reține în mod corect că salarizarea trebuie să fie diferită în funcție de condițiile de muncă diferite și de specificul muncii nu analizează în concret aceste elemente ci le subsumează, discriminatoriu, doar " diferenței dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică". Or, instanța a pronunțat în acest fel o hotărâre lipsită de temei legal deoarece specificul și condițiile de muncă din ramura administrației publice sunt aceleași, indiferent dacă ne referim la administrația publică centrală sau la administrația publică locală;
În acest sens s-a referit reclamanta la prevederile constituționale cuprinse în art.116-123, întrucât Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții principale în domeniul administrației publice, iar pe cale de consecință aplicabilitatea Ordinului MAI nr.496/2003 și salariaților din administrația publică locală este evidentă.Nu se poate face abstracție de concepția legiuitorului constituant în aprecierea noțiunii de " administrație publică", noțiune care cuprinde și administrați publică centrală și pe cea locală.
Aspectele de mai sus sunt susținute și de prevederile nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor prin care s-a procedat la reorganizarea Ministerului Administrației și a Ministerului d e Interne rezultând un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor.
În conf. cu prev.art.17 din nr.63/2003 Ministerul Administrației și Internelor a preluat personalul ambelor ministere al administrației și internelor, acesta urmând a beneficia de drepturile bănești, sporuri și indemnizații dobândite anterior de personalul celor două ministere.
În conformitate cu prev.art.13 din Legea nr.138/1999 toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau, nediscriminatoriu, de plata unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Coroborând prevederile legale anterior anunțate, rezultă că, după reorganizare tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, ca parte a aceluiași structuri beneficiază, în conformitate cu dreptul la un tratament salarial egal, nediscriminatoriu, de indemnizația în cuantum de 25% din salariul de bază.
În aplicarea prevederilor exprese ale OUG nr.63/2003, cu respectarea prev.Legii nr.53/2003- Codul Muncii, Legii nr.138/1999, OUG nr.192/2002, nr.281/1993 Ministrul Administrației și Internelor emite Ordinul nr.496/28.07.2003 prin care se stabilește cu claritate faptul că " indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice"( pct.9.2 din Ordinul nr.496/28.07.2003).
Mai mult, prevederile OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrație, art.17 al.1 menține categoriile de personal care fac parte din această structură administrativă.
Intimata a formulat aceeași întâmpinare ca și la instanța de fond păstrându-și poziția față de acțiunea reclamantei.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041pr.civ. Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr.275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, odine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții prevăzute în anexa nr.1, care, conf.art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, " dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/2002 completat prin Ordinul nr.496/2003 și anume: personalul militar, personalul civil contractual, personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: " După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut: " 9.2 indemnizați de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil ( contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Faptul care a generat această eroare de interpretare, precum cea a reclamaților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003, ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată.Prin urmare, se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a punctului 9.2, care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil; " Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, respectiv din salariul de bază".
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin punctul 9.2 introdus prin ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar-cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție ( această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002); personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei comunei Vîrteșcoiu, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2 din ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr.496/2003 nu le sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul OG nr.137/2000 deoarece discriminarea se raportează la aceeași categorie de personal, funcție de criteriul ce a determinat instituirea sporului, iar în speță sporul a fost instituit doar pentru cei ce lucrează în cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.Reclamanții nu lucrează în astfel de instituții ci în cadrul administrației locale.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - -, domiciliată în B,-, -.6, împotriva sentinței civile nr.245/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009
Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR Pt.jud. aflat în CO
Conf.art.261 pct.2 pr.civ. conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președintele Curții de Apel Președintele Curții de Apel
Grefier
Red./29.06.2009
Dact./2 ex/13.07.2009
FOND: -
Asis jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel
