Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6155/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4739/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6155R
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de către recurenții: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T M și GRĂDINIȚA DE COPII NR. 1TURNU împotriva sentinței civile nr.1092 din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT T M, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI T, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererile de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 28.10.2009, de către intimatul SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT T M, întâmpinare, în patru exemplare.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererile de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1092/3.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar T și a respins acțiunea față de acesta.
A admis, în parte, acțiunea reclamanților, prin reprezentantul lor Sindicatul Liber din Învățământ TMî mpotriva pârâților Grădinița de Copii nr.1, Primarul - Instituția Primarului Municipiului T M, Consiliul Local T
A obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant, diferențele salariale dintre sumele calculate ce decurg din aplicarea prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.128/1997 și cele efectiv plătite, pentru perioada 01.06.2005-.01.01.2008, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății efective, după cum urmează: - 3982 lei brut; - 2752 lei brut; - 3.015 lei brut; - 2.712 lei brut; - 3.011 lei brut; - 2.812 lei brut; - 2.667 lei brut; - 3.069 lei brut; - 2.618 lei brut; - 2.264 lei brut.
A respins capetele de cerere privind recalcularea salariului de bază al funcției sau postului didactic potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 și calcularea sporurilor și indemnizațiilor în raport cu salariul de bază al funcției sau postului, recalculat, ca rămase fără obiect.
A obligat pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 3.459 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert
În considerente a reținut că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Tas usținut că nu are calitate procesuală pasivă motivând că nu se află în raporturi juridice de muncă și fiscale cu reclamanții, nu are calitate de angajator, nu este parte în contractul de muncă cu aceștia și nu este ordonator de credite, finanțator sau plătitor al drepturilor salariale ale personalului didactic, invocând dispozițiile art. 11 alin.5 din Legea nr.128/1997 modificată și Legea nr.388/2008.
În apărare reclamanții au arătat că excepția este neîntemeiată, invocând dispozițiile art. 142 din Legea nr.84/1995 care prevăd că inspectoratele școlare sunt organe de specialitate subordonate Ministerului Învățământului, având printre atribuțiile principale și pe cele privind încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic, cât și dispozițiile art.142 din Legea nr.84/1995 și a prevederilor Legii nr.128/1997, ce conferă calitate procesuală pasivă inspectoratelor.
Tribunalul a apreciat că susținerile reclamanților sunt întemeiate în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean T având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr.84/1995 unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Rezultă că ordonator de credite este Consiliul local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Calitate de angajator are unitatea de învățământ cu personalitate juridică.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T nu are, în concluzie, nici calitatea de ordonator de credite și nici calitatea de angajator.
Din considerentele arătate tribunalul a apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis această excepție iar pe fond a respins acțiunea reclamanților împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive
pârâților Consiliul Local al Municipiului T M și Primarul Municipiului TMa vând în vedere că actele normative ce reglementează finanțarea învățământului preuniversitar de stat conferă competențe celor doi pârâți.
Finanțarea învățământului preuniversitar se realizează conform OG nr.32/2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza hotărârii consiliului local, conform art. 167 din Legea nr.84/1995 modificată și art.38 lit. n) din Legea nr.215/2001 modificată.
Dispoziții în acest sens se găsesc și în Normele Metodologice privind administrarea unităților din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata drepturilor salariale pentru cadrele didactice, fiind unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
Tot lipsite de temei sunt și susținerile că nu ar intra în atribuțiile lor să plătească drepturile salariale ale cadrelor didactice, din motivele arătate mai sus cu privire la rolul ce îl au în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata drepturilor salariale.
Salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Dispozițiile art.48 din Legea nr. 128/1997 prevăd că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea, art.41 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Conform art.50 alin.1 și 2, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta și crește progresiv, în concluzie, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o crește a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților, potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 includ în rezultanta finală - salariul - și aceste tranșe suplimentare de vechime, creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, nu pot fi reținute.
Pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele care o însoțesc iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Cu privire la capetele de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâților să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, conform acelorași dispoziții legale, tribunalul le-a respins ca rămase fără obiect, având în vedere că, solicitând diferențele dintre sumele recalculate și cele efectiv plătite pe o perioadă de trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective, acestea au fost acordate de către instanță, implicit fiind acordate și aceste diferențe solicitate separat în petitul cererii.
Pentru a pronunța această soluție, a avut în vedere că potrivit art. XIII din OUG nr.32/2001, aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Potrivit art.38 alin.2 lit. d) din Legea nr.215/2001, consiliile locale au ca atribuții aprobarea bugetului local, repartizarea fondurilor și asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de lege și nu unitatea școlară unde își desfășoară activitatea reclamanții.
Din aceste considerente tribunalul a admis în parte cererea reclamanților, prin reprezentantul lor Sindicatul Liber Învățământ TMî mpotriva pârâților Grădinița de Copii nr.1, Primarul - Instituția Primarului Municipiului T M, Consiliul Local T M și a obligat pârâții să plătească reclamanților, drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv în termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Grădinița de copii nr. 1 T-M, Primăria Municipiului T-M și Consiliul Local al Municipiului T-M, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului Grădinița de copii nr. 1 T-M a arătat că prin cererea formulată la data de 23.05.2008, Sindicatul Liber dinÎnvățământ T M, prin reprezentantul legal -, în calitate de reclamant, a solicitat pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Grădinița de copii nr. 1, Inspectoratul Școlar T, Primăria - Instituția Primarului Municipiului T M și Consiliul Local al Municipiului T M, obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază al funcției sau postului didactic potrivit art. 50 alin. 1 și alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, recalcularea sporurilor și indemnizațiilor în raport cu salariul de bază al funcției sau postului, recalculat, precum și plata diferențelor salariale dintre sumele recalculate și cele efectiv plătite, pe o perioadă de trei ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Prin sentința civilă nr. 1092/03.06.2009, Tribunalul Teleormana admis acțiunea formulată de Sindicatul Liber din Învățământ T
Recurenta consideră că sentința civilă pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ( art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă ), fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă).
În cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile de specialitate. Expertul a arătat faptul că în anul 2008 fost aplicat coeficientul de 1/25 potrivit art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008, care prevede faptul că în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de
ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin.2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Recurenta a învederat instanțe faptul că potrivit art. 1 alin. 1 lit. c). din nr.OG 15/2008 coeficienții de multiplicare sunt:
-1 ianuarie-31 martie 2008 - valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:259,593;
- 1 aprilie - 30 septembrie 2008 - valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei;
- 1 octombrie - 31 decembrie 2008 - valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei.
Recurenta a învederat instanțe faptul că valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2007 prevăzut în anexa nr. 2 poziția 5 din nr.OG 11/2007 este 259,593, perioadă în care susține expertul că nu s-au aplicat prevederile art. 50 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 128/1997.
Se poate observa cu ușurință că în anul 2007 perioada 1 octombrie - 31 decembrie și în anul 2008, perioada 1 ianuarie-1 aprilie, valoarea coeficientului de multiplicare este identică.
Potrivit art. 201 Cod procedură civilă, instanța numește un expert pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. Expertul desemnat face vorbire de prevederile legale în vigoare cu privire la salarizare și arată că a studiat înscrisurile depuse, iar în concluzia sa, nu depune și calculele contabile prin care demonstrează la ce concluzie a ajuns.
Recurenta consideră că nu s-a demonstrat pe bază de calcule de specialitate faptul că nu au fost aplicate prevederile art. 50 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 128/1997, ci doar din presupuneri formale pe baza actelor existente la dosarul cauzei și la instituția de învățământ și că instanța de judecată în mod eronat a procedat la omologarea raportului de expertiză.
Era normal să se demonstreze, prin calcule, dacă în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2007 fost sau nu inclus coeficientul solicitat, față de faptul că în perioada 1 ianuarie - 1 aprilie 2008 acesta a fost inclus, având în vedere faptul că, potrivit nr.OG 11/2007 și OG15/2008, coeficienții de multiplicare și tranșele de vechime au valori identice.
Față de cele de mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în tot în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și pe cale de consecință, exonerarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului, Primăria Municipiului T-M și Consiliul Local a Municipiului T-M au arătat că prin cererea formulată la data de 23.05.2008, Sindicatul Învățământ T M, prin reprezentantul legal -, în calitate de reclamant, a solicitat pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Grădinița de copii nr. 1, Inspectoratul Școlar T, Primăria - Instituția Primarului Municipiului T M și Consiliul Local al Municipiului T M, obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază al funcției sau postului didactic potrivit art. 50 alin. 1 și alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, recalcularea sporurilor și indemnizațiilor în raport cu salariul de bază al funcției sau postului, recalculat, precum și la plata diferențelor salariale dintre sumele recalculate și cele efectiv plătite, pe o perioadă de trei ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Recurenții consideră că sentința civilă pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ( art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă ), fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă ). Astfel, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, Primăria Municipiului T M nu are calitate procesuală pasivă în această cauză.
Conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Primăria nu poate avea calitate procesuală, fiind doar o structură de lucru conform legii, unitățile administrativ teritoriale (comunele, orașele, municipiile, județele ) fiind, conform art. 21 din Legea nr.215/2001, titulare de drepturi și obligații ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.
Primarul exercită calitatea de ordonator principal de credite și, în calitate de angajator, conform art. 63 alin.5 lit. e) din legea mai sus menționata, numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, doar pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local și reprezintă unitățile administrativ-teritoriale în justiție.
În atare situație, nu exista nici o legătură de cauzalitate între Primăria Municipiului T M - Instituția Primarului sau Municipiul T M și drepturile salariale ale personalului didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În conformitate cu art. 167 alin.2 din Legea nr. 84/1995, legea învățământului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, finanțarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Primăria Municipiului T M nu are calitatea de angajator al personalului din unitățile de învățământ, nu încheie contracte cu aceștia și nici nu negociază drepturile salariale. Potrivit art. 157 alin.1 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora.
Art. 18 alin.1 din nr.HG 538/2001 prevede faptul că, consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat prin consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului B, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementara, comunică bugetele, aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate. După aprobare, bugetele instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigura finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv. Astfel, rezultă foarte clar faptul că instituția recurentă nu are calitatea de finanțator a drepturilor salariale ale personalului didactic.
De altfel, față de cererea de obligare a Primăriei Municipiului T M la plată, recurentul a învederat instanței faptul ca nu avea calitatea de angajator, niciodată drepturile salariale nu au fost și nu sunt calculate de către unitatea recurentă, unitățile de învățământ având organizată contabilitatea la nivel propriu.
Fondurile necesare pentru asigurarea salarizării personalului didactic sunt asigurate de la bugetul de stat. Motivul pentru care aceste fonduri sunt apoi defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat constă în scopul simplificării procedurii de acordare a drepturilor salariale ale cadrelor didactice. În atare situație, consiliile locale sunt simpli intermediari prin care fondurile de la bugetul de stat pentru salariile cadrelor didactice ajung la unitățile de învățământ.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate din fonduri de la bugetul de stat care sunt alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea; astfel, la nivelul unităților administrativ-teritoriale se primesc fondurile necesare finanțării învățământului preuniversitar de stat, urmând să fie repartizate unităților de învățământ., instituțiile de învățământ solicită pe baza actelor contabile efectuate, sumele necesare salarizării, sume față de care unitatea administrativ-teritoriala nu are nici o răspundere economică, instituțiile de învățământ fiind obligate să justifice sumele solicitate ca și drepturi salariale.
Sumele prevăzute ca drepturi de natură salarială în bugetele de venituri și cheltuieli ale consiliilor locale se aprobă anual pe bază de proiecte și programe bine definite, determinate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, corespunzător fondurilor alocate cu această destinație potrivit legislației în vigoare.
În aceste condiții, rezultă foarte clar că la plata drepturilor salariale trebuie să fie obligat angajatorul, în acest caz unitatea școlară și Inspectoratul Școlar care coordonează activitatea acestora în toate domeniile, inclusiv cel contabil.
De asemenea, recurentul nu înțelege cum instanța de judecată, după ce a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar T și a apreciat că susținerile recurentului și ale reclamantului sunt întemeiate în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar T, a procedat la admiterea excepției ridicate.
Recurenții au învederat instanței faptul că potrivit art. 142 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inspectoratele școlare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate Ministerului Educației si Cercetării, având, printre altele, atribuții de urmărire a modului de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național; de asigurare a aplicării legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; de asigurare a calității învățământului și respectarea standardelor naționale prin inspecția școlară; de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate este foarte clar faptul că în cauzele în care sunt implicate cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, inspectoratele școlare au calitate procesuală pasivă.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive cuprinsă în recursul autorităților administrației publice locale nu poate fi reținută, întrucât între părți există raporturi juridice derivate din lege (art. 167 alin. 1-3 din Legea nr. 84/1995), în baza cărora plata drepturilor salariale ale persoanelor din unitățile școlare se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și alte venituri ale bugetelor locale, din această perspectivă fiind irelevantă inexistența raporturilor juridice de muncă cu reclamanta.
În același sens, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001 dispune că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv cheltuielile de personal incluse în finanțarea de bază se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
În alin. 5 al aceluiași articol se stipulează că în termen de 60 de zile de la publicarea actului normativ, guvernul va aproba norme metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, norme aprobate prin HG nr. 538/2001.
Acest din urmă act normativ reiterează ideea potrivit căreia cheltuielile învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, precum și obligația autorităților administrației publice locale și județene, înțelegând prin aceasta consiliile locale și primarii aleși, de a dispune măsurile necesare pentru ca finanțarea acestor cheltuieli să se efectueze potrivit prevederilor OUG nr. 32/2001, legilor anuale ale bugetului de stat și principiilor înscrise în Legea nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, având în vedere prerogativele ce revin acestor pârâți-recurenți în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar, a angajării și efectuării cheltuielilor aprobate prin buget, Curtea reține că aceștia au calitate în raportul juridic obligațional dedus judecăți, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
Pe fondul cauzei, relativ la recursurile declarate de toți recurenții, Curtea reține că în mod legal și temeinic, față de redactarea expresă a art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, a statuat prima instanță că reclamantelor li se cuvine creșterea cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare, corespunzător tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ.
Având în vedere această dispoziție de excepție, nu se poate susține în mod valabil că tranșele de creștere a salariilor, potrivit grilelor prevăzute de lege includ și procentul de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, de vreme ce art. 50 alin. 2 îl menționează distinct, cu titlu de tranșă "suplimentară", înțelegând prin aceasta, "suplimentar" față de salariile prevăzute în grile.
În caz contrar, ar însemna să se considere că textul art. 50 alin. 1 și 2 nu constituie izvorul unui drept salarial de sine-stătător, de aplicație nemijlocită, ci o normă cu aplicație mijlocită, care dă o reglementare de principiu și care, pentru a fi pusă în aplicare, este dezvoltată prin dispoziții cuprinse în alte acte normative, eventual subsecvente.
Or, legea nr. 128/1997 nu este o lege superioară juridic, cum ar fi Constituția sau o lege organică, care să fixeze reguli de adoptare pentru alte acte normative, cu valoare juridică inferioară, ci este o lege ordinară, de ale cărei prescripții legiuitorul (în sens restrâns) ori Guvernul, când acționează ca legiuitor delegat, nu sunt ținuți, putând s-o modifice sau s-o abroge printr- manifestare contrară de voință, valabilă sub aspect formal.
Din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, în aplicarea sus-menționatei reglementări, legiuitorul drepturilor salariale ale personalului didactic a prevăzut grile care respectă creșterea cu cel puțin 1/25 a coeficientului de ierarhizare la fiecare tranșă de vechime, ceea ce asigură o suficientă aplicare a art. 50 alin. 1 și 2, întrucât acest din urmă text a rămas în vigoare ca atare, circumscriind un drept salarial suplimentar față de salariul prevăzut în grile și susceptibil a fi acordat ca atare.
În sens contrar, nu se pot reține nici prevederile art. 5 din OG nr. 15/2008, ca explicitând prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pe de o parte pentru că ordonanța în discuție nu are caracter interpretativ față de lege, dar mai ales față de declararea neconstituționalității acestui text. Astfel, prin Decizia nr. 983/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 din OG nr. 15/2008, reținând că, modificând structura de calcul al salariului, guvernul a depășit limitele abilitării acordate prin Legea nr. 373/2007, viciile de neconstituționalitate ale ordonanței nefiind acoperite de faptul că aceasta a fost aprobată prin lege, dimpotrivă, s-au transmis, intrinsec, acesteia.
Sub aspectele menționate, este irelevantă creșterea salarială, relevată și de concluziile expertului, cu cel puțin 1/25 din tranșa anterioară, a coeficientului de ierarhizare, în baza grilelor determinate de lege, în litigiu fiind chestiunea de drept a îndreptățirii obținerii unei tranșe suplimentare, astfel cum a fost tranșată anterior, competența expertului fiind limitată la verificarea aplicării acesteia și la calculul efectiv al sumelor cuvenite.
Rezultă, pe baza celor expuse, că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, motivată pertinent și persuasiv, iar recursurile declarate, analizate prin prisma criticilor deduse judecății, sunt nefondate, impunându-se să fie respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M - PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T M și GRĂDINIȚA DE COPII NR. 1TURNU împotriva sentinței civile nr.1092 din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații:, SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT T M, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./17.11.2009
Jud. fond:
Cu opinia separată a d-lui judecător, în sensul admiterii recursurilor, modificării în tot a sentinței recurate și respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
Intimații reclamanți au calitatea de cadre didactice, conform adeverințelor depuse la dosarul de fond, îndeplinind condițiile de vechime pentru aplicarea anumitor coeficienți de ierarhizare.
Prima instanța a reținut în mod corect că, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Însă, așa cum se poate constata din evoluția valorilor coeficienților de multiplicare în raport cu treptele de vechime în învățământ, astfel cum sunt evidențiați in grilele cuprinse in anexele Legii nr. 128/1997, in vigoare in perioada ce face obiectul judecații, și anume ianuarie 2005 - decembrie 2007, existat o creștere a valorii acestui coeficient după fiecare treapta de vechime. Astfel, pentru anul 2005, pentru un profesor cu gradul didactic, coeficientul de multiplicare pentru transa de vechime 25-30 de ani era de 5,193, pentru transa de vechime 30-35 de ani era de 5,478, pentru transa 35-40 coeficientul era de 5,792 și pentru o vechime de peste 40 de ani coeficientul era de 6,106. O situație similară o regăsim și în grilele aferente anilor 2006 si 2007.
În carnetele de munca ale cadrelor didactice au fost efectuate mențiuni privitoare la acordarea acestor coeficienți.
În consecință, apreciem că această creștere a valorilor coeficienților de multiplicare a fost determinată și de includerea coeficientului de 1/25 invocat de intimații reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Prevederea art. 5 alin. 2 din OG nr. 15/2008, la care intimații au făcut referire în cererea de chemare în judecată nu face decât să constate în mod expres o situație care exista în fapt, și anume includerea în coeficienții de multiplicare și a creșterii de 1/25, prevăzută de art. 50 alin 2 din Legea nr. 128/1997.
Pentru aceste considerente, apreciem că prima instanță a procedat o interpretare și aplicare greșite ale legii, devenind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
JUDECĂTOR,
Red./tehn./17.11.2009
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
