Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6163/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5112/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE nr. 6163R
Ședința publică de la 02 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4526 din data de 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, -, -, (), G, G, (), () -, (), (), (), CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, )., având ca obiect drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 30.10.2009, de către intimați, concluzii scrise.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4526/26.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția puterii de lucru judecat, ca neîntemeiată, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, ina, -,., (). G, G, (), () -, (), (), (), (), și, reprezentați de, și Asociații, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, și Ministerul Justiției și Libertăților, a obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 01.12.2008 la zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație, a obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 01.05.2008 la zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație; a obligat pârâții să plătească celorlalți reclamanți sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 19.05.2008 la zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
In motivare, in ceea ce privește excepția puterii de lucru, prima instanța a respins-o, ca neîntemeiată, deoarece nu există triplă identitate în ce priveste cauza. Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.
Cum în sentința invocată de către pârâtul se reține că instanța va respinge ca nefondată cererea de plată a drepturilor pentru viitor deoarece nu s-a făcut dovada că se refuză în viitor acordarea acestor drepturi și cum însuși pârâtul este cel care a emis un ordin care condiționează plata acestor drepturi pentru viitor de existența unor sentințe care să prevadă plata drepturilor pentru viitor în speța de față prima instanța nu poate reține că există putere de lucru judecat neexistând așa cum am arătat mai sus identitate de cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanța reține că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Acest text de lege a fost insa abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 apoi prin OG 8/2007.
Activitate de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. 1 din Constituție, adoptă legi constituționale, organice și ordinare.
In temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului, care emite ordonanțe, în temeiul aceleiași legi speciale, însă numai în limitele și condițiile prevăzute în acea lege (art. 108 alin. 3 din Constituție). Asemenea ordonanțe nu pot fi emise decît pentru domeniul de reglementare a legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
OG nr. 83/ 2000 fost emisă, așa acum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/ 2000, în vigoare la data emiterii OG 83/ 2000, definește completarea, modificarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, reieșind că acestea sunt instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea 50/ 1996, nici total, nici parțial.
Prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin.3 cu referire la art. 73 alin.1 din Constituția României. Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din OG nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legilor speciale, sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele.
normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din OG nr. 83/2000, conduce la concluzia că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 sunt rămase în vigoare. Dispozițiile art. 47 care reglementau aplicarea sporului de 50% au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, producându-și efectele în continuare.
Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu privire la existenta dreptului și la plata sporului de suprasolicitare neuropsihica, prin Decizia nr. 21 din 10.03. 2008 data in recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ce a format obiectul dosarului nr. 5/2008 stabilind ca "in interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicata; Constata ca judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar si după intrarea in vigoare a G nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001."
Decizia susmenționată este obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedura civila, astfel încât soluția de admitere se justifică si prin prisma acesteia.
Și după intrarea în vigoare a OG nr. 8/24.01.2007 dispozițiile art. 47 care reglementau aplicarea sporului de 50% au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, producându-și efectele în continuare deoarece Legea nr. 502/2006 în baza căreia guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe a fost nu a abilitat guvernul să abroge Legea nr. 50/1996 ci doar să emită reglementări cu privire la "salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției."
Prima instanța consideră că pentru ca prin OG nr. 8/2007 să se abroge Legea nr. 50/1996 trebuia ca prin legea de abilitare să se dispună expres că Guvernul este abilitat să emită ordonanțe prin care să abroge unele dispoziții sau legea cu privire la salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, abrogarea fiind o măsură specială ce trebuie prevăzută expres așa cum prin însăși legea 502/2006 se prevede dar cu privire la alte acte normative.
De altfel și ÎCCJ atunci când s-a pronunțat prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 era în vigoare OG nr. 8/2007, astfel că ÎCCJ putea atunci cand s-a pronunțat să precizeze dacă mai considera că art.47 din Legea nr. 50/1996 nu se mai aplică începând cu februarie 2007 personalului auxiliar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Po trivit motivului de recurs prevăzut punctul 4 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, interpretarea dată în cauză în privința personalului auxiliar de specialitate de către prima instanță, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești si a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația in vigoare, arogându-si atribuții de legiferare.
Dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este Decizia Curții Constituționale privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Inalta C de Casație si Justiție, pe de o parte, si Parlamentul României si Guvernul României, pe de altă parte.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Inalta C de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri. în acest sens, Curtea Constituțională a reținut că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Inalta C de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Al doilea motiv de recurs ce trebuie reținut în prezenta cauză, este cel prevăzut la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. Reclamanții au mai formulat acțiuni prin care au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare. Potrivit art. 166.proc.civ.: excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs. Excepția puterii lucrului judecat, presupune tripla identitate: aceleași părți, același obiect, aceeași cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 1201 civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză si este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar, potrivit art. 166 proc.civ. excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
În aceeași ordine de idei, există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți și împotriva lor. în aceeași calitate. Din examinarea hotărârii pronunțate în primul proces (4155/19.05.2008), rezultă că acțiunea formulată de reclamanții a fost admisă în parte, obligând pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI si, Tribunalul București la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi de natură salariată, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 30.01.2007-19.05.2008. Prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de 50%, începând cu trei ani anteriori introducerii acțiunii-la zi și pentru viitor. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-. La data de 17.04.2009, reclamanții, au introdus pe rolul Tribunalului București prezenta acțiune înregistrată sub nr-, prin care au solicitat obligarea pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 19.05.2008 și în continuare.
Intre cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr-, pe de o parte, și cererea de chemare in judecată înregistrată sub nr-, pe de altă parte, vă rugăm să constatați că între cele cauze există identitate de părți (pârât Ministerul Justiției, aceiași reclamanți), de obiect (acordarea sporului de 50%) și de cauză (temeiul juridic al celor două cereri este același), și să ne admiteți în consecință excepția puterii de lucru judecat invocată.
În al doilea rând, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate. Art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat ia indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea sa. Pentru același considerente, se apreciaza că este greșită și admiterea acțiunii pentru viitor.
Intimatii au depus concluzii scrise, solicitand respingerea recursului formulat de intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 4526/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința civilă atacată în cauză, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 4155/19.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al aceleiași instanțe și, pe cale de consecință a admis acțiunea precizată, obligând pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 1.12.2008 la zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație; obligând pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 1.05.2008 ia zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație; obligând pârâții să plătească celorlalți reclamanți sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar, începând cu data de 19.05.2008 la zi și în continuare doar pentru perioada desfășurării raporturilor de munca care au generat acordarea acestui spor, actualizate cu indicele de inflație.
Prin motivele de recurs invocate de intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, se invoca dispozițiile art. 304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă. De altfel, recurentul, prin motivele de recurs, nu face altceva decât să reitereze apărările formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond.
In ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, este neîntemeiat.
Este adevărat ca prin Decizia nr.838/27.05.2009, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.461/03.07.2009, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Este, de asemenea adevărat că în aceeași decizie s-a stabilit faptul că "în exercitarea atribuției prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora,"
Ceea ce ignoră, însă, recurentul în motivarea recursului pe acest considerent este tocmai unul dintre cele mai importante principii de drept și anume acela al neretroactivitătii legii, în speță nefiind vorba despre vreuna dintre excepțiile instituite cu privire la acest principiu.
În acest sens, motivul de recurs întemeiat de recurentul-pârât pe dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă nu poate fi reținut pentru că Inalta C de casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 21 la data de 10.03.2008, iar decizia Curții Constituționale amintită a fost pronunțată la 27.05.2009 și "a intrat în vigoare la 03.07.2009".
Or, decizia Curții Constituționale nu poate produce efecte cu privire la deciziile Inaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în trecut.
De altfel, acest argument este susținut și de Curtea Constituțională în însăși motivarea deciziei amintite "asa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire ia valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă.
A interpreta această susținere în sensul dat de recurentul-pârât ar însemna a aduce atingere principiilor fundamentale de drept, aceste aspecte fiind, de asemenea statuate în decizia Curții Constituționale citate: "efectul ex-nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.".
Și în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, este neîntemeiat, având în vedere, în primul rând faptul că, așa cum am susținut și anterior, recurentul reiterează întocmai apărările efectuate în dosarul de fond fără a produce vreo probă nouă în susținere. Astfel, relativ la excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 4155/19.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de dispozițiile art.1201 civ. (tripla identitate de părți, obiect și cauză). În acest sens, este adevărat că între cele două dosare există identitate de părți și obiect, însă această identitate nu operează și asupra cauzei.
In privința cauzei (scopul acțiunii), dosarul civil nr- în care s-a pronunțat prima sentință - 4155/19.05.2008 - a avut ca temei de drept dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996, precum și cele ale OG nr. 83/2000, raportat la dispozițiile constitutionale reprezentate de art.108 alin.3 și art.73 alin.1.
Pe de altă parte, dosarul civil nr- în care s-a pronunțat sentința atacată în cauză, a avut ca temei de drept dispozițiile art.329 proc.civ. raportate la Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
De altfel, motivul pentru care instanța de fond, în dosarul civil nr- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicita acordarea sporului de 50% și pentru viitor a fost acela că reclamanții nu au făcut dovada că se refuză în viitor acordarea acestor drepturi și nu am probat existența unui prejudiciu.
Or, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr-, subsemnații am invocat și, respectiv dovedit, prin probatoriul administrat (deciziile emise de angajator), atât refuzul acordării drepturilor salariale, cât și prejudiciul creat prin neplata acestui spor.
În acest sens a reținut și instanța de fond, în mod corect, împrejurarea că identitate de cauză nu există între cele două acțiuni deoarece însuși pârâtul (recurentul în speță) este cel care a emis un ordin ce condiționează plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50%. în viitor, de existenta unor sentințe care să prevadă plata drepturilor pentru viitor.
In ceea ce privește fondul cauzei, nstanța de fond a reținut în mod corect împrejurarea că și după intrarea în vigoare a OG nr. 8/24.01.2007, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996.
Pentru a fi interpretat contrariul, așa cum susține recurentul-pârât, trebuia ca prin legea de abilitare să se dispună în mod expres și nemijlocit că Guvernul este abilitat să emită ordonanțe prin care să abroge unele dispoziții sau însăși legea cu privire la salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, abrogarea fiind o măsură specială.
Cum acest lucru nu s-a reținut, nici Inalta C de Casație și Justiție, la momentul pronunțării Deciziei nr.21/2008 (moment la care OG 8/2007 era în vigoare) nu a considerat că începând cu luna februarie 2008 acest drept nu mai era datorat reclamantilor.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
La data de 01.10.2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a dispus că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
n ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 30 din OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 74/31.01.2007, in vigoare de la 03.02.2007, la data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă: a) Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare; b) dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996, cu modificările și completările ulterioare; c) orice alte dispoziții contrare.
OG nr. 8/2007 a fost emisa in baza Legii nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, al cărei art. 1 prevede ca, in temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2006, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2007, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
III. Muncă, protecție socială și salarizare: 7. salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Deși nu este atribuția Curții de Apel sa constate îndeplinirea sau nu a condițiilor de forma prevăzute de Constituția României pentru adoptarea acestei ordonanțe, instanța poate stabili incidenta dispozițiilor acestei ordonanțe cu privire la cauza dedusa judecații.
Totodată, se poate retine ca OG nr. 8/2007, cu modificările si completările ulterioare, produce efecte juridice cu privire la domeniul delegării legislative pentru Guvern, dispusa prin Legea nr. 502/2006, respectiv salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Din acest punct de vedere, este fara putința de tăgada ca, prin art. 30 din OG nr. 8/2007, au fost abrogate dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele ale art. 47 -"pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Asupra acestei probleme de drept nu s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, in decizia pronuntata la 10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Acest fapt reiese din limitele sesizarii Procurorului General al României in recursul in interesul legii, publicat pe pagina web http://www.mpublic.ro/recursuri/2008_civil/rc_26_02_2008_2.htm.
Așadar, Secțiile Unite ale Înaltei Curti de Casație și Justiție nu au fost sesizate cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, decat raportandu-se la OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, iar nu si la un act normativ ulterior, cum este OG nr. 8/2007.
Potrivit art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, re ublicata p. în Monitorul Oficial, Partea I nr. 777 din 25.08.2004, brogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
In ce privește prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, acestea nu pot fi incidente, întrucât nu este vorba de restrângerea unui drept fundamental, ci doar de dispoziții legate de salarizarea unei categorii profesionale, domeniu in care legiuitorul, fie si delegat, are plenitudine de reglementare.
In consecința, începând cu 03.02.2007, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției nu mai beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin decizia nr. 838/2009 Curtea Constituțională a stabilit că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Ca atare, nici Tribunalul București nu putea efectua acest lucru, așa cum s-a întâmplat prin sentința civilă nr. 4526/26.05.2009 pronunțată în dosarul nr-.
In ce priveste dispoziția de respingere a excepției autorității de lucru judecat, cum prima instanta a retinut just, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță (situația de fapt calificata juridic).
Cum în sentința civila nr. 4155/19.05.2008 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a VIII-a se reține că instanța va respinge ca nefondată cererea de plată a drepturilor pentru viitor, deoarece nu s-a făcut dovada că se refuză în viitor acordarea acestor drepturi și cum însuși pârâtul este cel care a emis un ordin care condiționează plata acestor drepturi pentru viitor de existența unor sentințe care să prevadă plata drepturilor pentru viitor în speța de față nu se poate reține că există putere de lucru judecat, neexistând identitate de cauză.
Pentru toate aceste considerente, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 si art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților si va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Va menține dispoziția de respingere a excepției autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4526/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, )., G, G, (), () -, (), (), (), (), și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține dispoziția de respingere a excepției autorității de lucru judecat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
28.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
