Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6275/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(4896/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr. 6275/

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții-pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, împotriva sentinței civile nr. 984 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T în numele și pentru membrii de sindicat, și intimatul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI T,având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 27.10.2009 și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 984 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T, în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.

În consecință, s-a dispus obligarea pârâților să plătească reclamanților, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007, diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru timpul efectiv lucrat pe perioada ianuarie-20 iulie 2007 și cele efectiv încasate în aceeași perioadă, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost respinse excepțiile nulității acțiunii și lipsei calității de reprezentant.

S-a respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T ca fiind introdusă contra unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

În final, pârâții au fost obligați la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI au declarat recurs, criticând sentința precitată sub următoarele aspecte, în esență:

1. Urmează a se constata nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant legal a Sindicatului Învățământului Preuniversitar

Acțiunea nu este semnată de conducerea persoanei juridice a sindicatului în calitate de pretins reprezentant legal.

Nu se face dovada calității de membru de sindicat prin acte oficiale emanate de la persoana juridică a Sindicatului Învățământului Preuniversitar

Tabelul completat de reclamanți nu este actualizat la data acțiunii, purtând o dată cu aproximativ 1 an anterior.

Acțiunea nu este pornită de sindicatul persoană juridică din școală de la nivelul angajatorului, ci de un sindicat județean cu structura de federație, care nu poate formula în accepțiunea art. 28 din Legea nr. 53/2003, acțiuni revendicative derivate din contractele individuale de muncă încheiate cu angajatorul unitate școlară.

2. Pe fond, motivarea instanței nu este fundamentată legal. Conducerea unității, Primarul localității și Consiliul Local au aplicat majorarea de 10% acordată personalului didactic gradul I, în mod corect, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2007 și anume 20 iulie 2007, deoarece legea nu stipulează expres aplicarea retroactivă.

Edificatoare sunt și prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, modificate prin Legea nr. 189/2004, în special cele ale art. 10 și art. 58.

Potrivit acestora, "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază."

"de la data intrării în vigoare" se referă la noile prevederi ale Legii nr. 220/2007 și nu cum greșit au înțeles reclamanții, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 11/2007. Faptul că noile prevederi modificatoare se încorporează în actul de bază nu conduce la concluzia că intrarea lor în vigoare este retroactivă, de la data publicării OUG în Monitorul Oficial.

Această concluzie este în concordanță și cu dispozițiile art. 1 Cod Civil, care arată că legea civilă se aplică numai pentru viitor.

3. Cheltuielile de judecată s-au acordat reclamanților, folosindu-se în completare sintagma greșită prin reprezentantul lor legal, cunoscând faptul că Sindicatul nu are calitatea procesuală în cauză și nu își poate recupera cheltuielile făcute în numele membrilor săi de sindicat.

Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, primul motiv de recurs nu poate fi primit. Susținerile prezentate în cuprinsul acestuia reprezintă, în realitate, o reluare a aspectelor prezentate în motivarea întâmpinării formulate în cursul judecății în fond de către intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean T (fila 24 dosar fond), întâmpinare prin care s-a invocat excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar

Or, Tribunalul a analizat aceste aspecte în considerentele hotărârii recurate, respingând excepțiile respective.

În aceste condiții, reiterarea lor în recurs are un caracter pur formal și nu poate fi asimilată exprimării unor critici concrete în legătură cu sentința atacată, adică unor motive reale de recurs care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304. proc. civ. câtă vreme prin intermediul lor doar se reproduc din nou susțineri pe care instanța de fond le-a înlăturat în mod argumentat din punct de vedere juridic.

Urmează a fi observat și faptul că acest prim motiv de recurs constă dintr-o succesiune de afirmații lipsite de fundament logico-juridic și care nu au nici o legătură cu motivele pentru care prima instanță a respins excepțiile nulității acțiunii și lipsei calității de reprezentant invocate în speță. Practic, nu se arată nici un element din care să reiasă care ar fi și în ce constau greșelile de judecată săvârșite de judecătorii care au soluționat pricina în fond, sub aspectul respingerii celor două excepții.

Oricum, față de conținutul documentelor aflate la filele 2-15 dosar fond, concluzia care se impune este aceea că în mod corect au fost respinse excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant, neputându-se vorbi despre existența vreunuia dintre viciile prevăzute de art. 133. proc. civ. ori despre faptul că autorul acțiunii nu ar fi făcut dovada calității sale de reprezentant conform art. 161. proc. civ. La dosar există tabel cu numele și prenumele membrilor de sindicat în interesul cărora a fost formulată acțiunea, adeverință eliberată de angajator (recurenta-pârâtă Școala cu clasele I-VIII ) că aceștia sunt membrii sindicatului reclamant, precum și împuternicirea avocațială a apărătorului ales care a semnat cererea introductivă de instanță (fila 22). Rezultă că acțiunea cuprinde numele și prenumele reclamanților, adică a celor reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, este semnată și, în plus, este însoțită de dovada calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea.

Trebuie arătat și faptul că nu există nici o normă juridică procesuală care să reglementeze așa numita "excepție a lipsei calității de reprezentant", acesta fiind un argument în plus pentru ca ea să nu fie luată în seamă în pricina de față. Art. 161. proc. civ. vorbește desprelipsa dovezii calității de reprezentantși nu despre lipsa calității de reprezentant. În plus, prevederile art. 222 din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 54/20004, permit sindicatelor să promoveze cereri de chemare în judecată în numele și interesul membrilor lor (cerință respectată în cauză), fără a distinge între sindicatele de la nivelul angajatorului și cele cu caracter de federație ori confederație sindicală. Or, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.

Și cel de-al doilea motiv de recurs apare ca nefondat, întrucât Tribunalul a procedat corect admițând pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul hotărârii recurate.

Este adevărat că prin Legea nr. 220/2007 a fost aprobată OG nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Însă, Legea nr. 220/2007 a fost doar una de aprobare a OG nr. 11/2007, și nu una de modificare a acestei ordonanțe guvernamentale, iar prin intermediul ei nu s-a adus absolut nicio schimbare dispozițiilor art. 9 din OG nr. 11/2007, acestea fiind păstrate în forma lor inițială și având următorul conținut "prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007".

Or, faptul că Legea nr. 220/2007 a aprobat OG nr. 11/2007 și a păstrat nemodificat art. 9 din ordonanță, conduce la concluzia că voința legiuitorului a fost aceea ca dispozițiile legii de aprobare să producă efecte începând cu luna ianuarie 2007, inclusiv în ce privește anexele în care se prevăd coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ.

În titlul Legii nr. 220/2007 nu se menționează faptul că ar fi vorba de o lege de modificare a OG nr. 11/2007 ori de aprobare cu modificări a acesteia din urmă. În plus, art. 9 din ordonanță a fost menținut în totalitate.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca anexele din lege în care se prevăd coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ să fie aplicate de la un alt moment decât cel prevăzut de art. 9 din ordonanță, ar fi prevăzut expres acest aspect în conținutul legii sau ar fi adus modificări prevederilor acestui text.

Cât privește ultimul motiv de recurs și acesta va fi înlăturat ca neîntemeiat, deoarece prima instanță a făcut o justă aplicațiune în cauză a dispozițiilor art. 274. proc. civ.

Din examinarea conținutului acestui text legal rezultă că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se dispune față de partea care a căzut în pretenții (a pierdut procesul), la cererea părții adverse care, totodată, dovedește existența și cuantumul cheltuielilor pe care le-a efectuat pe parcursul procesului.

Din acest punct de vedere trebuie arătat că recurenții-pârâți au căzut în pretenții, în sensul că au fost obligați să plătească reclamanților, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007, diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru timpul efectiv lucrat pe perioada ianuarie-20 iulie 2007 și cele efectiv încasate în aceeași perioadă, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, autorul acțiunii a solicitat cheltuieli de judecată și a făcut dovada existenței și cuantumului acestora, depunând la dosar chitanța nr. 314/15.01.2009 seria - nr. -, din care rezultă că a plătit suma de 400 lei cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile exercitate de către recurenții-pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, împotriva sentinței civile nr. 984 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T în numele și pentru membrii de sindicat, și intimatul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 05.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./25.11.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6275/2009. Curtea de Apel Bucuresti