Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6364/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6364
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
***************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 2182/08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ST, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât SC SA, intimații reclamanți, ST,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către intimații reclamanți în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimații reclamanți, cu exemplar, pentru comunicare.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.2182 din 08 aprilie 2009 admis acțiunea formulată de petentii, ST. cu domiciliul ales la Av. cu sediul in Tg-J, str. -,.41..4,.13, jud. G, împotriva intimatei Energetic, cu sediul în,-, jud.
A fost obligată intimata să platească petentilor diferențelor neacordate din drepturile bănești reprezentand primă de Ziua Minerului,conform art. 176 al.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
A obligat intimata la plata către petiționari a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că etentii p. au fost salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie(pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a constata că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SC Energetic SA, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, s-aratat că potrivit prevederilor art. 15 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 încheiat la nivelul unității, interpretarea unitară a clauzelor contractului se face de către comisia paritară Administrație - Sindicat constituită la nivelul societății. În acest context cu privire la plata primei pentru Ziua Meseriei au fost adoptate hotărârile comisiei paritare nr.7/2006, nr. 10/2007 și nr. 11/2008 care au fost aduse la îndeplinire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 2008, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamanți, astfel:
Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În mod corect, instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramură.
Apărarea recurentului-pârât este aceea că a acordat salariaților aceste drepturi, în cuantumurile prevăzute prin hotărârile comisiei paritare administrație-sindicate nr. nr.7/2006, nr. 10/2007 și nr. 11/2008.
Potrivit acestor hotărâri, salariații au beneficiat de sume de bani acordate cu ocazia zilei meseriei astfel: 100 de lei pentru anul 2006 (art. 2 din Hotărârea nr. 7/2006), 300 de lei sub forma de tichete cadou pentru anul 2007(art. 3 din Hotărârea nr.10/2007) și 400 de lei pentru anul 2008 (Hotărârea nr. 11/2008).
Instanța de fond a obligat pârâta la plata diferențelor neacordate, reținând în mod corect că angajatorul nu și-a executat în totalitate obligația care îi revenea conform dispozițiilor art. 176 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 2182/08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ST,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
2 ex/
Red./ /20.11.2009
Jud.fond
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu