Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 647/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 647
Ședința publică din data de 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 796/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, - -, -, G, și intervenienții, a, R și și pârâții-intimați Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 6.04.2009, intervenienții, R și, respectiv la data de 7.04.2009, reclamanții, - -, -, G, au depus cerere de renunțare la judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 796/18.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna noiembrie 2004 până la zi și în continuare, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Totodată, a admis cererile de intervenție în nume propriu formulate de intervenientii, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna octombrie 2004 până la zi și în continuare, funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare intervenient.
Instanța de fond a luat act de renunțarea la judecata cererilor de intervenție formulate de intervenientii, a, r, r și.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arada apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, este neîntemeiată, prin raportare la data introducerii acțiunii, respectiv 30 octombrie 2007, și la prevederile art.1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, întrucât termenul de prescripție este, în speță, de 3 ani.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată în temeiul art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 9/1997 și modificată prin nr.OG 56/1997, nr.OUG 75/1997 și Legea nr. 154/1998, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest articol a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din G nr. 83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, a fost abrogat art.11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996. nr.OUG 177/200
Susținerea reclamanților si intervenienților că dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat, anterior apariției nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, prin nr.OG 83/2000. De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, Tribunalul C-S a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel încât a aplicat acest din urmă text legal.
Totodată, a avut în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens prin Decizia nr.21 din 10.03.2008, dată în dosarul nr.5 din 2008, prin care a soluționat un recurs în interesul legii.
Văzând înscrisul de la filele 175-176 dosar, prin care o parte dintre intervenienți au declarat că renunță la judecata, și dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, instanța de fond a luat act de renunțarea la judecata cererilor de intervenție, formulate de intervenienții, a, r, r Și.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, prima instanță a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s- dovedit efectuarea acestora.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat recurs împotriva sentinței civile nr. 796/18.06.2008 a Tribunalului C-S, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pe calea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent.
În motivarea cererii de recurs se arată că, potrivit art. 4 alin. 4, art.17, art. 21 alin. 1, art. 22 și art.34 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, art. 2 și art. 10 din Cap. VI din Legea nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008, art. 124, art. 126 și art. 138 din Constituția României, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu are atribuții privind salarizarea sau acordarea altor sume către angajații Ministerului Justiției, ci el răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale. Or, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât acesta din urmă nu poate fi obligat la acoperirea cheltuielilor de personal privitoare la angajații altor ordonatori principali de credite.
Pe de altă parte, între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există un raport de muncă și, pe cale de consecință, nicio obligație a recurentului de despăgubire de natură salarială, iar Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în litigii precum cel pendinte.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 137 și art. 158 Cod procedură civilă, G nr. 177/2002, art. 138 din Constituția României revizuită, art. 17, art. 21, art. 22, art. 34 și art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată, art. 15 din G nr. 6/2007, art. 36 din G nr. 27/2006, art. 20 din Legea nr. 656/2002, art. 1 și art. 40 alin. 2 din Codul muncii, art. 25 din G nr. 37/2008, art. I și art. II din G nr. 75/2008.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Cererea de recurs a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. I și art. II din G nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin decizia civilă nr. 1333/10.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. 3 pct. 3 și art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 796/18.06.2008 a Tribunalului C-S în favoarea Curții de Apel Timișoara, deoarece dispozițiile art. I alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2008 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale, decizie care, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, este definitivă și obligatorie.
Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 17.03.2009, sub nr-.
La data de 6.04.2009, respectiv la data de 7.04.2009, prin registratura instanței, s-au depus la dosar cerererile de renunțare la judecată, formulate de către reclamanții, - -, -, G, precum și de către intervenienții:, și R.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor A, cu referire la cererea de chemare în judecată, precum și la cererile de intervenție în interes propriu este întemeiată.
Reclamanții și intervenienții nu au calitatea de angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport juridic de muncă, în temeiul căruia pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să poată fi obligat la plata unor sume de bani către reclamanți, cu titlu de drepturilor salariale. Conform art. 282 din Codul muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi parte în conflictul de muncă pendinte, deoarece este un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, nefăcând parte din categoriile de persoane enumerate în cuprinsul acestui text de lege.
Văzând cele expuse anterior și prevederile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041și art.137 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 796/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul și cererea de intervenție formulată de intervenienții:, -, și împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea reclamanților, - -, -, G, precum și intervenienților:, și R la judecarea cererii de chemare în judecată și, respectiv, a cererii de intervenție, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate ca fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr. 796/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Ia act de renunțarea reclamanților, - -, -, G, precum și intervenienților:, și R la judecarea cererii de chemare în judecată și, respectiv, a cererii de intervenție.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul și cererea de intervenție formulată de intervenienții:, -, și împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /22.04. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./22.04.2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
