Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6620/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6620
Ședința Publică din data de 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
******************
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 16 2009 privind judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.1048/20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția de Sănătate Publică D, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 16 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1048 din 20 martie 2009, Tribunalul Dolj, a respins acțiunea formulată de reclamații, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică D.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariați ai instituției pârâte, care este o instituție bugetară, între părți derulându-se raporturi juridice de muncă bazate pe un contract individual de muncă. În acest contract, nu există reglementat dreptul salariaților de a primi tichete de masă.
Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie și instituie cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legea instituie categoriile de personal care pot beneficia de alocații individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind in același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a drepturilor corespunzătoare destinate acordării acestora.
Potrivit art. 1 al 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, de bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură pentru 2008-2010, instituie obligația de acordare a tichetelor în condițiile legii bugetului de stat, pentru unitățile finanțate de la acesta.
În perioada de referință a cererii de chemare în judecată ( 2005 - 2008 ) prin legi succesive ale bugetului de stat s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Este o măsură legislativă ce ține de politica economică și socială a statului, măsură ce nu poate fi apreciată ca fiind disproporționată în raport de posibilitatea salariaților de a beneficia de tichete de masă, decât dacă prin reglementarea legislativă statul ar încălca grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați din instituții finanțate de la bugetul de stat.
Nu se poate reține că prin excluderea prevăzută de legea bugetului s-ar aduce o restrângere a dreptului la protecție a reclamanților, întrucât acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres ca fiind o măsură obligatorie, garantată sau Legea nr. 142/98 nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii.
În același sens, prin Decizia nr. 14/18.02.2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 1 al 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se arată că începând cu anul 2002, fost suspendată aplicarea dispozițiilor art.1din Legea nr.142/1998 prin legile bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la data de 31.12.2006. Acesta este și motivul pentru care nu au fost alocate în buget sume cu destinația de tichete de masă.
Recurenții susțin că temeiul juridic în baza căruia pârâta putea fi obligată la acordarea tichetelor de masă este art. 41 alin. 2 din Constituția României, potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, instituirea unui salariu minim pe economie, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, precum și alte situații specifice.
Acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă condiții pentru procurarea hranei direct.
Acordarea tichetelor de masă unor salariați din anumite domenii ale sectorului bugetar ce sunt finanțate de la bugetul de stat reprezintă o discriminare, încălcându-se dispozițiile art. 41 și 53 din Constituția României, art. 5 din Codul muncii și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, sectorul bugetar.
Recurenții consideră că, indiferent dacă sunt prevăzute sau nu în bugetul anual sume cu destinația tichete de masă, angajatorul are obligația să acorde aceste tichete în virtutea atribuțiilor pe care le are de a depune diligențele necesare pentru ca aceste sume să fie prevăzute în buget.
Recurenții mai susțin că posibilitatea acordării de tichete de masă în funcție de voința angajatorului este neîntemeiată și nejustificată, fiind lăsată la latitudinea angajatorului aplicarea unor norme de protecție socială a salariatului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, concluzionând că textul reglementează doar vocația salariaților de a beneficia de alocații de hrană, în condițiile prevăzute expres de lege, iar în cazul de față nu sunt îndeplinite condițiile legale, în sensul că nu au fost prevăzute în buget sume cu această destinație.
Prevederea în bugetul de venituri și cheltuieli a unor sume cu destinația de tichete de masă pentru salariații Autoritășii de Sănătate Publică D nici nu era posibilă, fiind reglementate expres interdicții legale în acest sens.
Astfel, au fost aplicabile dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2004-2006, respectiv art. 46(4) din Legea nr. 507 /2003, art. 40 din Legea nr. 511 /2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005 care prevăd că n bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Pentru anul 2007, OUG nr. 88/2006 prevede aceeași interdicție:
Art. III - Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr.500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007.
Normele legale sus enunțate nu reprezintă o suspendare a aplicării dispozițiilor legale, cum în mod greșit susțin recurenții, în condițiile în care textul art. 1 din Legea nr.142/1998 nu instituie un drept necondiționat.
Sunt nefondate susținerile recurenților în sensul că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă a salariaților.De altfel, recurenții-reclamanți nici nu argumentează această includere a vocației la tichete de masă în categoria măsurilor de protecție socială obligatorii potrivit art. 41 din Constituția României.
În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că restrângerea dreptului este discriminatorie în condițiile în care alte categorii de bugetari ar beneficia de tichete de masă și aceasta este nefondată.
Interdicțiile legale prevăzute în legile bugetului de stat și în OUG nr. 88/2006 se aplică fără discriminare tuturor categoriilor de salariați aflați în aceeași situație.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr.1048/20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex. /26.11.2009. - -
Jud. fond..
.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
