Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6656/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6656

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

Judecător - -

Grefier

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva deciziei civile nr.4131 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, a, OG, -, scu, C, -, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.

Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față;

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr.4131 din 22 iunie 2009 respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției B, împotriva sentinței nr.56 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu reclamanții, a, OG, -, scu, C, -, pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Referitor la critica privind subzistența dispozițiilor art.47 din 50/1996 - în lumina dezlegărilor de drept ale deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, nr. 21/2008- numai până la 3 feb. 2007(data intrării în vigoare a OG8/2007) Curtea constată că este nefondată și urmează aoî nlătura pentru următoarele considerente:

Dezlegarea de drept conținută de recursul în interesul legii nu cuprinde un termen limită, de stingere a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare;

Referitor la actele normative emise ulterior lui OG83/2000 privind salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, acte normative emise la un interval mare de timp de aproximativ 5 ani, urmează a fi făcute următoarele precizări:

a) prin G 177/2002 intrată în vigoare la 1 ian. 2003, prin art. 50 sunt abrogate dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului instanțelor judecătorești din Legea 50/1996, conținute de în capitolul I secțiunea Ial egii.

b) prin OG8/2007 intrată în vigoare la 3 feb. 2007 prin art. 30 lit. a) este abrogată legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare în forma existentă la acea dată.

-Decizia 21/2008 a este pronunțată ulterior emiterii celor două acte normative G 177/2002 și OG8/2007, împrejurare din care rezultă că acestea au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei.

Din prezentarea modului cum s-au succedat în timp actele normative în discuție, rezultă indubitabil că, acest caracter inoperant al abrogării dispozițiilor art. 47 din legea 50/1996 referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, prin OG83/2000, statuat de decizia - obligatorie conform art. 329 alin. 3.civ. -se menține și ulterior actelor normative de abrogare legii 50/1996, deci și ulterior datei de 3 feb. 2007.

Raționamentul se impune pornind de la ipoteza juridică potrivit căreia cele două acte normative nu puteau abroga dispoziții considerate, la data emiterii lor - 1 ian. 2003, respectiv 3 feb.2007 - ca fiind deja abrogate prin OG83/2000.

Ipoteza contrarie ar conduce la concluzia că, transpunerea în practică, aplicarea pentru viitor - a dispozițiilor deciziei 21/2008 a este paralizată prin dispozițiile unui act normativ existent chiar la data pronunțării acestei decizii împrejurare care lipsește de substanță recursul în interesul legii precum și rațiunea pentru care însuși legiuitorul a considerat că personalului din justiție i se cuvine sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - identificarea și evaluarea condițiilor în care această categorie de personal își desfășoară activitatea,condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Cu alte cuvinte, dacă prin recursul în interesul legii s-a considerat a fi inoperantă abrogarea explicită a art. 47 din legea 50/1996, cu atât mai mult nu poate fi primită susținerea potrivit căreia la 3 feb. 2007 dispozițiile art. 47 din legea 50/1996 privind sporul de 50% au fost abrogate prin dispozițiile OG8/2007, dispoziții care fac trimitere la dispozițiile acestei legi dar care nu pot fi aceleași, privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât, practic, acest spor nu exista la 3 feb. 2007.

În ceea ce privește personalul auxiliar conex, deși decizia nu menționează și personalul conex în mod expres, se au în vedere următoarele considerente prin care apreciază că dispozițiile deciziei pronunțate în recursul în interesul legii sunt aplicabile și personalului conex: Prin dispozițiile legii nr. 17/2006pentru modificarea și completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, la art. 3 se prevede că- (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni. (3) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer."

Anterior șoferii nu erau incluși în categoria personalului conex, care, la acea dată cuprindea numai aprodul și agentul procedural.

OG nr. 8/2007, în vigoare de la data de 3 feb.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției este aplicabilă de la data la care dispozițiile acestei ordonanțe -8/2007 se aplică și personalului conex, respectiv, data intrării în vigoare a OUG100/ din 4 octombrie 2007 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.

Prin art. III al OUG100 /4 oct. 2007privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justițieis-a introdus în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, după art. 90, articolul 901potrivit cărora prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea - astfel definit, adică personalul conex, cu excepția dispozițiilor referitoare la pensionare, rin p. urmare, dispozițiile recursului în interesul legii se vor aplica și personalului conex.

În ceea ce privește plata dobânzii, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 161 (4) din Codul muncii, potrivit căruia "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", text coroborat cu dispozițiile art.1088 din Codul civil privind daunele-interese pentru neexecutarea obligației de plată a unei sume de bani.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Ministerul Justiției și Libertăților în temeiul dispozițiilor art.322 pct.5 cod pr.civilă.

In motivare se arata ca decizia este susceptibila de revizuire prin prisma motivului prev. de art. 322 pct. 5 Codul d e procedura civila.

Se arata ca la momentul la care s-a pronunțat Curtea, exista decizia nr. 883/2009 a Curții Constituționale, care a constatat existenta unui conflict juridic de natura constituționala intre autoritatea judecătoreasca si Parlamentul României.

Din decizie rezulta cu claritate ca decizia nr. XXI/2009 nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri prin care in realitate se procedează la modificarea si completarea unor acte normative.

Ca decizia îndeplinește condițiile cerute de textul de lege pentru admisibilitatea revizuirii.

Analizând cererea Curtea retine următoarele:

Art. 322 - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

Așa cum se observa din textul de lege citat revizuirea are ca obiect hotărâri ramase definitive in in apel sau prin neapelare, iar in situația in care hotărârea este pronunțata de o instanța de recurs, se are in vedere hotărârea prin care se invoca fondul, adică atunci când instanța a examinat raportul juridic dedus judecații prin prisma probelor administrate in cauza.

Pentru a putea face obiectul cererii de revizuire, prin hotărâre trebuie sa se fi schimbat situația de fapt.

Prin urmare este vorba de hotărârile instanței de recurs prin care s-a admis recursul si s-a modificat hotărârea atacata pe chestiuni de fapt, precum si hotărârile date in fond după casarea cu reținere.

Or, prin decizia 4131/2009, Curtea de Apel a respins recursul, decizia neîndeplinind condițiile legale mai sus menționate pentru a putea face obiectul revizuirii.

In consecința Curtea va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva deciziei civile nr.4131 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, a, OG, -, scu, C, -, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 23 2009

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

2ex/

Red.jud..12.2009

Jud.rec.-/ /

Jud.fond /

Președinte:Sorina Lucia Petria Mitran
Judecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6656/2009. Curtea de Apel Craiova