Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 702/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 702
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.894 din 24 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta pârâtă, avocat pentru intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, solicită, în raport de motivele invocate în scris, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat, pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Olt prin sentința civilă nr.894 din 24 septembrie 2009 admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Olt și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Argeș, în ceea ce privește pe reclamanții și.
A admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC SA
A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 10308 lei (sumă calculată în cuantum brut) și actualizată în raport de indicii de inflație din perioada 01.11.2005-31.01.2009, reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă și contravaloare cotă gaze naturale, pe perioada 2005 - 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamanților și suma de câte 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte până la data de 23.10.2006, iar până la data de 02.10.2006, potrivit mențiunilor din carnetele de muncă, raportul de muncă încetând în baza art. 65, 66 din Codul muncii.
Ținând cont de prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a analizat cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și pe aceea a necompetenței teritoriale invocate din oficiu, în ceea ce îi privește pe reclamanții și, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, invocate prin întâmpinare.
Astfel, excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă, în sensul că asupra prezentului litigiu ar trebui să se pronunțe Tribunalul București, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei, a fost respinsă, avându-se în vedere prevederile art. 284 alin. 1 și 2 din Codul muncii, unde se arată că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă", respectiv că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, după caz, sediul".
S-a admis însă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului O l t, invocată din oficiu, în ceea ce îi privește pe reclamanții, domiciliat în com., sat, jud. A ( 24, 26) și, cu domiciliul în mun. Pitești, jud A ( 59), față de dispozițiile legale mai sus amintite, pentru aceștia competența a fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș.
Cât privește excepția prescripției de 6 luni, invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece, fiind vorba de drepturi salariale pentru aprovizionare toamnă - iarnă, respectiv de un ajutor material sub formă bănească care este asimilat drepturilor salariale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.
Ca neîntemeiată a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia valorificând drepturi proprii născute din contractul colectiv de muncă, existând așadar identitate între titularul dreptului subiectiv dedus judecății și persoana acestora.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, salariații, în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă.
2 al aceluiași articol prevede că adaosul va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Pârâta în cauză s-a apărat și susținut că acest adaos a fost introdus în salariul de bază al salariaților și prin urmare nu se mai impune a fi acordat, invocând în acest sens și adresa cu nr. 2412 din 29.05.1998.
Analizând conținutul acestei adrese, instanța a reținut că SNP SA Bac omunicat la data de mai sus, că începând cu 1.03.1998 salariile de bază brute ale personalului parte în contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială B sub nr. 10030/13.06.1997, valabile la 28.02.1998 se majorează astfel: salariile brute de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei cu 10%, salariile brute de bază în cuantum cuprins între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei se majorează cu 7%, iar cele de peste 2.000.000 lei cu 5%.
Adresa cu nr. 2520 din 3.06.1998 precizează însă că majorările de salarii începând cu 1.03.1998 cu un procent de 5%, se efectuează în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 208 din 31.03.1998 și prin urmare este vorba de o indexare a salariului pentru acoperirea inflației sau pentru alte considerente, nicidecum nu este vorba de o indexare sau de o includere a drepturilor cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază.
Prin urmare, majorarea salariului s-a făcut în temeiul unei hotărâri de guvern, fără a se face vreo mențiune cu privire la prevederile contractului colectiv de muncă, motiv pentru care instanța va înlătura apărarea pârâtei în acest sens.
Nici condiția suspensivă nu se poate reține în cauză pe considerentul că cei doi parteneri de dialog social nu au negociat respectivul adaos, deoarece, așa cum am arătat mai sus, dispozițiile Legii nr. 130/1996 privitor la contractele colective de muncă sunt obligatorii în ceea ce privește modalitatea și desfășurarea negocierilor.
Referitor la salariul minim pe ramură menționat în acțiune, într-adevăr acesta reprezintă un criteriu minimal de pornire a negocierilor între patronat și sindicat pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna decembrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar, în lipsa unei negocieri, a unei pasivități din partea partenerilor de dialog social, se impune a lua în considerare și acest criteriu pentru determinarea cuantumului, deoarece creditorul dreptului este salariatul și nicidecum reprezentantul sindicatului și prin urmare nu trebuie să fie sancționat pentru omisiunea sindicatului, poate chiar reaua-credință în ceea ce privește aceste negocieri pentru acordarea drepturilor salariaților.
În ceea ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, acesta este prevăzut de art. 187 din același contract colectiv de muncă, care la alin. 2 dispune în sensul că de același drept beneficiază și salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Instanța a mai reținut că art. 176 din contract colectiv de muncă încheiat în 1997 prevedea că începând cu 1.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază, iar modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Pârâta s-a apărat și susținut că acest ajutor material a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe 1997 deși, Legea nr. 130/1996 impune încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate în fiecare an, ceea ce conduce la prezumția că în condițiile în care prevederile unui astfel de contract se prelungesc, se încheie un act adițional la acest contract care să prevadă și perioada de aplicabilitate.
Pârâta, deși a afirmat că acest ajutor material pentru gaze naturale a fost compensat prin contractul de muncă pe 1997, în sensul includerii în salariul de bază al salariaților, nu a făcut o astfel de dovadă, astfel încât instanța a ținut cont și de prevederile art. 1169 Cod civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Prin urmare, toate apărările în sensul celor de mai sus au fost înlăturate de instanță, cu atât mai mult cu cât în carnetul de muncă al reclamanților nu sunt mențiuni în acest sens, iar majorările de salariu până la data încetării contractului de muncă pe perioada 2005-2006 s-au efectuat în temeiul unor alte acte normative.
În același sens sunt și concluziile raportul de expertiză întocmit în cauză de expert ( 128-130), "drepturile salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea de toamnă și contravaloarea ajutorului material de 4000 mc gaze naturale nu au fost incluse în salariul de bază al reclamanților, indexarea salariilor făcându-se în baza prevederilor HG nr. 208/1998 în cotă de 5% începând cu data de 01.03.1998 și cu 5% începând cu data de 01.04.1998, așa cum rezultă din înscrierile efectuate în carnetele de muncă ale reclamanților".
Cât privește sumele la care sunt îndreptățiți reclamanții și, s-a reținut de către instanță că acestea au fost calculate de către expert la un cuantum brut pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pe perioada 2005-2006, actualizată în raport de indicii de inflație din perioada 01.11.2005-31.01.2009, de 1416 lei fiecare, iar ajutorul material pentru gaze naturale tot în sumă brută, actualizată în raport de indicii de inflație din perioada 01.11.2005-31.01.2009, de 8892 lei pentru aceeași perioadă 2005-2006, în total 10308 lei fiecare.
Pentru aceste considerente și în raport de textele legale invocate, instanța a admis cererea reclamanților și și a obligat pârâta SC SA să plătească fiecăruia dintre aceștia suma totală de 10308 lei pe perioada 2005-2006 care, sumă brută din care urmează să se rețină impozitul datorat statului precum și contribuțiile datorate bugetelor de asigurări sociale de stat, suma actualizată ținând cont de indicii de inflație din perioada 01.11.2005-31.01.2009 și ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
În baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata sumei de 350 lei către reclamanții și, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând J din onorariul de avocat și onorariul de expert, corespunzător admiterii cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate, arătând că în mod greșit a fost obligată la plata către intimat a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de 4400 mc gaze naturale și a celui privind contravaloarea aprovizionării toamnă iarnă.
Primul motiv de recurs vizează natura juridică a venitului solicitat de reclamanți. Se arată că venitul la care se referă art. 187 alin.1 din CCM la nivel de ramură și art. 176 CCM nu poate fi considerat drept salariu, ci alt venit reglementat de măsură de protecție socială, avându-se în vedere nevoia specială în care se găsește persoana cărei i se acordă.
Al doilea motiv de recurs pune în discuție regimul prescripției extinctive aplicabil, recurenta susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.e Codul muncii, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, ca urmare a faptului că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, alte venituri ce au ca temei contractul colectiv de muncă.
Un alt motiv de recurs grupează mai multe critici ce vizează fondul cauzei. Se susține astfel că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
Cu privire la suplimentarea salarială pentru toamnă-iarnă, se arată că venitul solicitat de reclamanți are natura juridică a unei măsuri de protecție socială, art. 176 din contractul colectiv de muncă fiind plasat în capitolul "Protecție socială". În consecință, cererea se încadrează sub aspectul prescripției în ipoteza art. 283 lit. e din Codul muncii, termenul de 6 luni curgând de la data la care salariatul, potrivit susținerilor sale, nu a încasat dreptul pretins, respectiv luna octombrie a fiecărui an.
Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, recurenta susține că instanța de fond interpretat greșit dispozițiile din contractele colectiv de muncă.
În esență, susținerea recurentei-pârâte este aceea că adaosul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, începând cu data de 01.03.1998, conform dispozițiilor din art. 176 alin 6 și art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 1997, la art. 168 alin. 3 s-a prevăzut introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă. În anul 1998, prevederea art. 168 alin. 3 cuprins mențiunea expresă în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998.
Din anul 1999, sindicatul a renunțat la negocieri pe tema acordării distincte a suplimentării salariale din luna octombrie.
Drepturile din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nu au fost îngrădite, iar drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității nu conțin clauze de nivel inferior celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 166 dosar fond), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 167 si 168 dosar fond) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În ceea ce privește cererea de plată a suplimentării salariale pentru toamnă-iarnă:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
De asemenea, în mod greșit s-a raportat instanța de fond în adoptarea soluției sale la concluziile raportului de expertiză. Potrivit art.201 pr.civ., efectuarea expertizei de specialitate se impune atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară cunoașterea părerii unor specialiști.
În cauză, înainte de a determina cuantumul drepturilor salariale pretinse de reclamanți, operațiune ce necesita într-adevăr cunoașterea părerii unui expert în specialitatea contabilitate, instanța de fond trebuia mai întâi să examineze îndreptățirea reclamanților la acordarea acestora. Or, o astfel de analiză presupune interpretarea dispozițiilor legale, a clauzelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de ramură, a succesiunii acestor contracte, interpretare ce este un atribut al judecătorului și nu al expertului.
În speță, relevanță juridică prezentau prevederile contractelor colective de muncă și celelalte înscrisuri întocmite, în urma negocierilor, de partenerii sociali, iar din analiza coroborată a acestora rezultă, așa cum s-a arătat anterior, că unitatea pârâtă, respectând dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, a introdus drepturile solicitate în salariul de bază.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel încât în temeiul art.312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul respingerii cererii formulate de reclamanții și
Constatând că modul de soluționare de către instanța de fond a excepției necompetenței teritoriale în ceea ce privește cererea reclamanților și nu a fost criticat, dispoziția de declinare a competenței rămânând astfel irevocabilă, Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței atacate cu privire la soluționarea excepției și declinarea competenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.894 din 24 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, .
Modifică în parte sentința.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții,.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
3ex/
Red.jud.
17.02.2010
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen