Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7206/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7206
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.661/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul reclamant, avocat A, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat A, pentru intimatul reclamant, depune înscrisuri în ședința publică.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat A, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare unui număr de 7 zile de preaviz, o compensație egală cu două salarii lunare, precum și următoarele sporuri calculate la salariul de bază negociat, pe perioada 01.03.2005-01.03.2008: 15% pentru condiții deosebite de muncă, penibile; 10% pentru condiții nocive de muncă; 5% spor de vechime în muncă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
S-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 26.09.2002, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă și din carnetul său de muncă anexate la dosar și până la data de 01.03.2008, când i-a fost încetat contractul individual de muncă prin decizia de concediere nr. 23 din 06.02.2008.
Drepturile bănești solicitate de reclamant prin prezenta cerere au fost negociate și sunt cuprinse în Contractele colective de muncă unice la nivelul ramurii Gospodărie Comunală, Locativă și Transporturi Locale aplicabile în anii 2005/2006 și 2007/2010, înregistrate sub nr. 975/11.05.2005, respectiv nr. 872/21.03.2007 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei.
Acest contract conferă salariaților ramurii drepturi minimale, astfel că, la nivelul unităților angajatorii nu le pot reduce, astfel cum prevăd dispozițiile art.238 alin. 1 Codul Muncii în conformitate cu care "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
În acest fel, chiar dacă prin contractul individual de muncă și/sau actul adițional la acesta, drepturile bănești solicitate nu au fost prevăzute, obligația angajatorului subzistă în raport de prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii.
Instanța a reținut că la încetarea contractului individual de muncă, potrivit art. 22 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, în cazurile în care unitatea este obligată să acorde un preaviz, durata acestuia este de o lună.
Or, unitatea pârâtă nu a respectat aceste dispoziții și a acordat reclamantului un preaviz de 18 zile calendaristice (14 zile lucrătoare), în loc 30 zile calendaristice, astfel că această solicitare a reclamantului este fondată, urmând ca instanța să dispună obligarea pârâtei să-i achite acestuia drepturile salariale corespunzătoare unui număr de 7 zile lucrătoare de preaviz.
Conform art. 24 alin. 1 și 2 din la nivel de ramură, la încetarea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului, angajatorii au obligația să-i acorde o compensație de minimum 2 salarii lunare și această prevedere este aplicabilă și atunci când încetarea contractului de muncă intervine dacă unitatea își încetează activitatea (în speță, Sucursala Caf ost desființată).
S-a constatat că reclamantul nu a beneficiat de această compensație, astfel că instanța a dispus obligarea pârâtei la plata acestui drept.
Cât privește cererea având ca obiect cele trei sporuri prevăzute la art. 51 alin. 1 punctele a,b și d din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, s-a constatat,de asemenea, că ele nu au fost acordate reclamantului, iar unitatea pârâtă nu a făcut în niciun fel dovada că acestea ar fi fost incluse în salariul de bază negociat.
Susținerea pârâtei în sensul că salariul de bază lunar acordat reclamantului este cu aproximativ 35% mai mare decât salariul minim de bază la nivelul ramurii și deci, la negocierea acestuia ar fi fost avute în vedere sporurile solicitate, nu poate fi reținută, întrucât nici în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nici în contractul individual de muncă nu s-a prevăzut includerea sporurilor în salariul de bază. Potrivit art.51 alin 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază, iar în speța de față, unitatea nu a făcut dovada cuprinderii lor în salariul de bază al reclamantului.
În acest sens, apare pertinentă susținerea reclamantului în sensul că, dacă sporurile ar fi fost incluse în salariul de bază negociat, acest lucru ar fi trebuit adus la cunoștința salariatului, acesta având dreptul la informare în raport de dispozițiile art. 17 din Codul Muncii cu privire la clauzele esențiale înscrise în contract. Ori,salariul este un element esențial al contractului de muncă, iar negocierea includerii unor sporuri în salariu trebuie să rezulte din actele încheiate de părți.
Dat fiind faptul că în contractele colective de muncă cuantumul procentual al sporului de vechime nu a fost stabilit pe tranșe de vechime în muncă, fiind prevăzute doar limite maxime și minime (5%-25%) și având în vedere că reclamantul are o vechime în muncă intermediară tranșelor de vechime minime și maxime, instanța apreciat că acesta beneficiază de cuantumul procentual minim de 5% prevăzut pentru cel puțin 3 ani vechime.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare unui număr de 7 zile lucrătoare de preaviz, o compensație egală cu două salarii lunare, precum și următoarele sporuri calculate la salariul de bază negociat, pe perioada precizată de reclamant la data de 06.06.2008 și anume 01.03.2005-01.03.2008: 15% pentru condiții deosebite de muncă, penibile; 10% pentru condiții nocive de muncă; 5% spor de vechime în muncă, drepturi bănești ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe la data plății efective, având în vedere devalorizarea monedei naționale. În acest sens, instanța a constatat că reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a drepturilor bănești în baza prezentei hotărâri, acesta având dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor.
S-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA T criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în legătură cu cele 7 zile de preaviz potrivit dispozițiilor art. 73 alin.1 Codul Muncii coroborat cu alin.4 din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantului i-a acordat acestuia un preaviz de 15 zile lucrătoare pe perioada căruia acesta a fost remunerat conform contractului individual de muncă.
Acest termen de 15 zile de preaviz a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivelul unității fiind aprobat de comisia paritară în care a făcut parte și un reprezentant al salariaților.
În legătură cu obligația de a acorda reclamantului o compensație egală cu 2 salarii lunare recurentul a arătat că potrivit art. 67 Codul Muncii salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă.
Reiese deci că acordarea de compensații este opțională și nu imperativă, iar în contractul colectiv de muncă la nivelul unității, precum și în cel individual nu s-a prevăzut acordarea acestor compensații.
Recurenta a mai criticat sentința și în legătură cu acordarea sporurilor solicitate deoarece instanța nu a luat în considerare prevederile art. 41 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 potrivit cu care părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea sporurilor în salariul de bază.
Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că sporurile solicitate au fost incluse în salariul de bază care este cu 35 % mai mare decât cel minim prevăzut la nivelul ramurii.
Altă critică s-a referit la faptul că instanța a reținut în mod greșit ca angajatorul nu a adus la cunoștința salariatului toate informațiile cu privire la elementele contractului individual de muncă, inclusiv la cele legate de sporuri.
Motivarea instanței este greșită deoarece la data angajării reclamantului i-au fost aduse la cunoștință toate informațiile, de asemenea reprezentanții salariaților din comisia paritară aveau obligația să informeze salariații despre acest lucru.
De asemenea, instanța nu a ținut cont de practica instanțelor din țară din care reiese că au fost respinse acțiuni similare ale salariaților pe considerentul că anumite sporuri ar fi fost incluse în salariul de bază.
Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond potrivit dispoz. art. 238 alin.1 Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 8 alin.3 din legea 130/1996 contractele individuale de muncă nu vor conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Potrivit art. 22 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în cazul în care unitatea este obligată să acorde un preaviz durata acestuia este de o lună.
În raport de aceste prevederi legale critica recurentului în sensul că în contractul colectiv de muncă la nivelul unității a fost prevăzut un preaviz de 15 zile nu poate fi primită.
Nici critica referitoare la compensațiile pe care trebuie să le primească reclamantul nu este întemeiată, aceste compensații fiind de asemenea prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ori potrivit art. 11 alin.1 pct. c din legea 130/1996 contractele colective de muncă încheiate la nivelul ramurii produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate respectivă.
Nu are relevanță faptul că o asemenea clauză nu este prevăzută și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau contractul individual de muncă.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la sporurile ce trebuiau să le primească reclamantul.
Potrivit art. 287 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Recurentul - pârât nu a făcut o asemenea dovadă la instanța de fond,această includere nereieșind nici din contractul individual de muncă și nici din contractul colectiv de muncă la nivelul unității.
Susținerile recurentului - pârât atât la instanța de fond, cât și în cererea de recurs în sensul că salariul reclamantului a fost mai mare cu 35 % decât salariul minim prevăzut la nivelul ramurii nu conduce automat la concluzia că această creștere derivă din includerea sporurilor respective în salariul de bază, cum nu există o clauză care să stipuleze că salariul negociat cu reclamantul a fost cel minim pe ramură.
Nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la informarea salariatului în legătură cu aceste sporuri, recurenta nefăcând o asemenea dovadă, iar în ceea ce privește practica instanțelor, aceasta nu constituie un izvor de drept în sistemul de drept românesc.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art.312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.661/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
17.12.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
