Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 728/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.728/2009-

Ședința publică din 21 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S M cu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA CU CLASELE I-VIII VINULUI cu sediul în Vinului,-, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.75/D din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.75/D din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins acțiunea reclamanților, OG, G, reprezentați prin Sindicatul Liber din Învățământ S M, cu sediul în S M,-, jud. S M, formulată împotriva pârâtei ȘCOALA CU CLASELE I-VIII VINULUI, cu sediul în Vinului,-, județul S M, având ca obiect plata primei de vacanță.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Cererea reclamanților vizează perioada 12.12.2005-12.12.2008.

Conform art.9, contractul colectiv de muncă se încheie pe o durată de 1 an. Intră în vigoare la data înregistrării - 09.01.2004. Dacă niciuna din părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de 1 an.

Astfel, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de pe anii 2003-2004 are aplicabilitate pentru perioada 09.01.2004 - 09.01.2006.

Analizând disp.art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, s-a constatat că "personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii".

A rezultat că acordarea primei este condiționată de existența veniturilor proprii ale unității de învățământ.

Faptul pozitiv al existenței veniturilor proprii ale instituției școlare cu această destinație în perioada menționată nu a fost dovedit.

De la data de 09.01.2006 - data încetării efectelor contractului unic județean la nivel de ramură și până la data de 29.12.2006 - data adoptării contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, cererea reclamanților nu își găsește suport contractual, fiind lipsită de temei.

Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în art.59 alin1, 2 se prevede obligativitatea acordării indemnizației de concediu, iar în alin.3 se arată că "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță". Deci, plata primei de vacanță nu este o obligație, nu are caracter imperativ, ci o posibilitate.

Rezultă de aici că pentru achitarea primei de concediu se impune să existe posibilități economico-financiare ale unităților de le achita.

Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, respectiv posibilitățile economico-financiare ale unității școlare nu au fost dovedite - ca temei de fapt, economic.

În consecință, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect plata primei de vacanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ S M, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost ea formulată.

În motivarea recursului s-a învederat că față de prevederile art. 50 alin. (12) din Legea nr.128/1997, coroborat cu art. 59 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, cu prevederile art. 37 lit. "g" din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de Învățământ și cu prevederile art. 36 lit. "g" din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului M pe anul 2008 - 2009, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ, beneficiază și de o primă de vacanță, care trebuie acordată odată cu indemnizația de concediu și care să fie în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.

Recurentul mai precizează că, întrucât perioada vizată în cererea de chemare în judecată este cuprinsă între 2005 - 2008, apreciază că în speță sunt incidente prevederile contractelor colective de muncă în vigoare în această perioadă.

Verificând hotărârea atacată, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Conform art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pentru perioada 2007 - 2010, începând cu 1 ianuarie 2007 salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru s-a fixat la 440 lei pentru personalul nedidactic, necalificat, 528 lei la cel calificat, pentru personalul administrativ la învățământul liceal, 528 lei la cel postliceal, 550 lei pentru personalul de specialitate, școli maiștri, 572 lei școli superioare de scurtă durată, 660 lei la personalul încadrat pe funcții cu studii superioare, 880 lei.

Același articol 40 mai precizează coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoriile de salariați, conform celor expuse, astfel că acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât salariul minim brut pe țară, deci cel stabilit la nivel național.

Potrivit art. 38 alin. 5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat, iar conform art. 998 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național, pentru anii 2007 - 2010, constituie legea părților, clauzele acestuia producând efecte conform art. 3, tuturor salariaților încadrați în unitățile de învățământ din țară.

Procedând la analiza art. 40 alin. 4 din același contract colectiv de muncă la nivel național, se reține faptul că salariul de bază minim brut negociat pentru un program de lucru complet de 170 ore, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră începând cu 1 ianuarie 2007, iar conform alin. 1 lit. d, la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2 - 440 x 2 = 880 lei.

Nu există dovada negocierilor purtate pentru stabilirea salariului minim pe unitate, la care să fie adăugat coeficientul de multiplicare, însă acest aspect nu înlătură art. 238 alin. 2 Codul muncii, conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național, lipsa negocierilor însă nu înlătură dreptul părților la un proces echitabil, de acces la un tribunal în sensul art. 6 al, pentru a-și obține drepturile, aspect ce nu constituie o imixtiune a instanțelor, ci o verificare a aplicării corecte a dispozițiilor legale susmenționate, a respectării art. 38 din Constituția României.

Față de cele expuse, raportat și la practica anterioară în materie a Curții de Apel Oradea, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale invocate mai sus a dispus instanța de fond, astfel că, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 38 alin. 5 din Constituția României, instanța, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, art. 1082 - 1084 Cod civil, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința de fond în sensul că va admite acțiunea formulată de Sindicatul Liber din Învățământ S M, în reprezentarea membrilor de sindicat.

Va obliga pârâtul să le plătească reclamanților drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și salariul de bază brut de încadrare, actualizate conform indicilor de inflație la data plății, pentru perioada 1.01.2007 - 31.12.2007, urmând a fi efectuate înscrierile corespunzătoare în carnetele de muncă, conform celor dispuse.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312, alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SMî mpotriva sentinței civile nr. 75 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în totalitate în sensul că dmite acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ S M în reprezentarea membrilor de sindicat:, OG, G, i în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamanților drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și salariul de bază brut de încadrare, actualizate la data plății efective, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007.

Obligă pârâtul să înscrie în carnetele de muncă modificările salariale dispuse prin prezenta hotărâre.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec.- /20.05.2009

Jud.fond: -

Dact./20.05.2009

Ex.2

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 728/2009. Curtea de Apel Oradea