Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8174/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8174

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

***************

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr. 2822 din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATRIMONIU și intimata, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă. după care, instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin sentința nr. 2822 din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimata Directia Publica de Patrimoniu TG J, si respinge actiunea fata de aceasta intimata..

S-a admis in parte actiunea formulata de petenta, impotriva intimatelor Consiliul Local al municipiului TG J si Primaria TG

S-a dispus obligarea intimatelor Consiliul Local TG J si Primaria TG J, sa plateasca petentei c/val sporului de dispozitiv in procent de 25 % din salariul de baza, pe perioada 8.01.2004 - 31.10.2006, actualizata la data platii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petenta a fost angajata Serviciului de Administrare si Valorificare Active din cadrul Consiliului Local al municipiului TG J, pe perioada 8.01.2004-1.10.2007, data la care, astfel cum rezulta din copia carnetului de munca al acesteia, a devenit salariata Directiei Publice de Patrimoniu TG J din cadrul Consiliului Local al municipiului TG

Prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice.

In sensul acestui ordin, prin personal civil se intelege, functionarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administratiei si Internelor."

Personalul civil din acest minister beneficiaza de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din institutii, cu exceptia celor din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut la art.13 din lege, precum si de cele prevazute de reglementarile in vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar.

Lecturand art.13 din Legea nr.138/1999 se retine:, cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.

Mai mult decat atat, potrivit adresei nr.-/25.08.2003, Guvernul Romaniei prin Ministerul Administratiei si Internelor a comunicat catre toate prefecturile ca acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 se aplica la salariul de baza care cuprinde salariul de incadrare, salariul de merit, indemnizatia de conducere. De aceasta indemnizatie urmand sa beneficieze tot personalul mai putin prefectul si subprefectul.

Din economia textelor legale amintite a rezultat ca petenta este indreptatita la plata indemnizatiei de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003, in procent de 25%, pe perioada 8.01.2004 -31.10.2006 suma actualizata cu indicele de inflatie.

De altfel, sustinerile intimatei Consiliul Local al municipiului TG J, in sensul ca petentei nu i s-ar cuveni acest spor, au fost inlaturate, intrucit chiar din dispozitia nr 18571/28.11.2006 rezulta ca acordarea indemnizatiei de dispozitivi in cuantum de 25 % din salariul de baza a fost aprobata incepind cu 1.11.2006 functionarilor publici si personalului contractual din cadrul Primariei TG J si a directiilor din cadrul Consiliului Local TG

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimata Directia Publica de Patrimoniu TG J, instanta a considerat-o intemeiata, intrucit petitionara nu era salariata acestei unitati pe perioada 8.01.2004-31.10.2006, ci a Serviciului Administrare si Valorificare Active din cadrul Consiliului Local TG J, motiv pentru care a fost admisă.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal pârâtele Primăria și Consiliul Local al Mun. Tg. J prin reprezentanții legali, Primar și Secretar invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea.

În baza. nr.496 din 28.07.2003 pct.9 pct.2, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul Administrației Publice.

Pct.31.1 definește personalul civil ca îndemnând funcționarii publici și personalul contractual din

Conform Lg. 53/2003, între petentă și recurente a existat un care nu a prevăzut un astfel de spor.

Solicită admiterea recursului, și pe fond respingerea acțiunii.

Recursurile sunt fondate.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele.

Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituțiilor publice ce aparțin Administrației publice local și a structurilor beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25%, calculată la salariul de bază pentru specificul activității ce o desfășoară, presupunând disponibilitatea acestor categorii de salariați de a participa la activități cu caracter de permanență, de interes public.

Potrivit art.77 din Lg. 215/2001 privind Administrația Publică Locală, republicată, pri,arul, Viceprimarul, Secretarul Unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă ce duce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și dispozițiile Primarului și astfel că salariații respectivi sunt în permanență la dispoziția Primarului atunci când situația o cere.

Intimata-reclamantă ocupă o funcție care nu prevede potrivit fișei postului punerea la dispoziția Primarului; Între aceasta și recurente existând un care nu a prevăzut acordarea sporului de dispozitiv solicitat de către intimata-reclamantă.

Față de cele arătate, se va aprecia sentința recurată afectată de nelegalitate și netemeinicie, urmând ca în baza art. 304 pct. 9.pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă să se admită recursurile declarate în cauză, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantă față de cele două recurente.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr. 2822 din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATRIMONIU și intimata.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

Tehn./Ex.4/30.09.2008

/ și

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8174/2008. Curtea de Apel Craiova