Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.830/
Ședința publică din 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC " " SA ). B, împotriva sentinței civile nr. 164/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurenta pârâtă SC " " SA ). B avocat, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier; după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar extras din broșurile contractului colectiv de muncă pe anii 2003,2004,2006 și 2007 în 2 exemplare și notă privind negocierea contractului colectiv de muncă în 2 exemplare. Mai depune la dosar un înscris ce reprezintă o notă privind modalitatea de stabilire a salariului de bază mediu înregistrată la data de 20.11.2008 din care rezultă că salariul de bază mediu se stabilește prin raportarea sumei salariilor de bază pentru timpul efectiv lucrat la numărul mediu de personal realizat, deci este un element de pură statistică.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei pârâte precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentei pârâte în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită instanței de recurs să aibă în vedere că suma reprezentând drepturi bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și de C reclamantului, stabilită de instanța de fond este eronată, solicitând ca suma datorată reclamantului să fie riguros determinată.
Critica greșitei soluționări de către instanța de fond a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant o subsumează și pe aceasta de la acest termen, susținută oral, chiar dacă nu este expres arătată în motivele de recurs, solicitând ca instanța de recurs să reformeze sentința civilă a Tribunalului Brăila și să stabilească o altă sumă determinată corect.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamantul a solicitat ca pârâta Societatea comercială SA B, să fie obligată la plata sumei de 2550 lei pentru anul 2005, reprezentând drepturi bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, actualizate cu rata inflației până la data plății.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în calitate de salariat al societății pârâte la punctul de lucru B, a fost prejudiciat prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Pârâta Societatea comercială SA B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate, întrucât sumele au fost achitate sub forma unei suplimentări permanente a salariului, cuantumul drepturilor fiind defalcat în fiecare an în 12 tranșe lunare, iar reclamantul profită de redactarea neatentă a textului art.168 din Contractul colectiv de muncă.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri, respectiv contractele colective de muncă, protocoalele și actele adiționale ulterioare.
Prin sentința civilă nr.164/12.03.2008 Tribunalul Brăilaa admis ca fondată acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Societatea comercială SA
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2550 Ron, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anul 2005, actualizată cu rata inflației până la data plății.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescrierii dreptului la acțiune este nefondată,în speță nefiind aplicabile dispoz.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii,ci sunt incidente dispoz.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Cu privire la drepturile bănești a reținut că în conformitate cu dispoz.art.168 din Contractul colectiv de muncă,încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, se constată că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
De altfel, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau deja stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Prin urmare, angajatorul nu poate justifica neplata drepturilor cu "redactarea neatentă" a textului.
Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Interpretând dispoz.art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, Comisia paritară a statuat ca începând cu anul 2003, primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților.
Astfel negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg,așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
În anii 2004,2005,2006 și 2007 primele de Paște și de C nu s-au acordat sub forma unor adaosuri fixe,nu pentru că s-ar fi încălcat prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă,ci pentru că aceasta a fost voința comună a părților semnatare a Contractului colectiv de muncă.
Voința neacordării acestor prime rezultă și din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică,termică,petrol și gaze pe anul 2003,înregistrat la Ministerul Muncii,Solidarității Sociale și Familiei la data de 23.04.2003 și ale cărui clauze la care se referă au rămas nemodificate,unde la alin.1 al.art.76 se prevede că,cu ocazia unor evenimente anuale,Paști,C salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale,sub forma unui adaos,în sumă fixă, iar la alin.6 al aceluiași articol se prevede că,fiecare dintre adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic,nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Mai arată că hotărârea comisiei paritare din data de 6.11.2007 face parte din contractul colectiv de muncă și se impune a fi respectată,întrucât nu se poate face uz doar de prevederile care convin și înlăturate cele care contravin intereselor petentului.
A solicitat admiterea recursului,reținerea cauzei spre rejudecare fondului și respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă cât și de disp. art.304 și art. 3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentei pârâte că evoluția modificărilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003 - 2007 sunt în sensul includerii acestor drepturi salariale suplimentare în drepturile salariaților începând cu anul 2003 nu poate fi primită.
Potrivit art. 168 alin.1 din pe anul 2003 salariații pârâtei, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP. Au mai prevăzut că: "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
În alin.2 în pentru anul 2003 s-a prevăzut că: pentru anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă pentru anul 2004 menținut aceeași formulare a textului art. 168 alin. 1 și 2, iar contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 menținut formularea textului art. 168 alin.1 modificând doar alin.2 în sensul că: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând textul art. 168 chiar din pentru anul 2003 rezultă o contradicție între alin.1 și alin.2 pentru ca în alineatul 1 se stabilește modalitatea de acordare a acestor suplimentări salariale iar în alineatul 2 se menționează o situație în sensul că "vor fi introduse" în salariile de bază.
De altfel recurenta deși susține că ar fi negociat cu Sindicatul modalitatea de includere a acestor drepturi bănești în salariu nu a prezentat nici un act de negociere în acest sens.
pentru anul 2004 preia aceeași formulare din pentru anul 2003.
pentru anul 2005 folosește în alin.2 sintagma "au fost introduse" în anul 2003.
Or, dacă recurenta - pârâtă ar fi inclus aceste drepturi în salariul de bază nu mai era necesar să prevadă în alin. 1 al art.168 modalitățile de stabilire și acordare a acestor suplimentări salariale.
Prin art. din actele adiționale nr. 1, 2 3 și 4 la CCM nr. 9002/31.10.2003, s-a prelungit valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la B cu nr. 3193/2004 pentru anii 2004 - 2007.
Este adevărat că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate în perioada menționată însă, în recurs, s-au depus la dosar contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2007 în formă reeditată, înscrisuri ce nu aflau la dosarul de fond, fiind aplicabile disp. art. 305.pr. civilă.
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003, ci se deduce că vor fi acordate în mod separat, nefiind parte componentă a salariului de bază, așa cum susține recurenta.
Nu poate fi primită nici susținerea cu privire la incidența Deciziei din 6.11.2007 a Comisiei Paritare.
În primul rând Comisia Paritară nu se poate pronunța în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care și-au încetat aplicabilitatea.
În al doilea rând Decizia Comisiei Paritare modifică în 2007 clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003 - 2006 când acestea nu mai sunt în vigoare prin aceasta aducându-se atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective de muncă și deci această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 130/1996 și art. 244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii.
Această modificare trebuie făcută prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci pentru viitor.
Deci orice modificare a contractelor colective de muncă anuale putea fi făcută în condițiile legii.
Faptul că reprezentanții Sindicatului au semnat această Decizie a Comisiei paritare nu are nici o relevanță, întrucât ea legal nu poate produce efecte asupra unor care și-au încetat valabilitatea.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei că instanța de fond a încălcat disp. art. 977 cod civil pentru că așa cum corect a reținut și instanța de fond intenția părților a fost în acordarea acestor drepturi.
de către instanță a Deciziei Comisiei Paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 Cod civil întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziția legală mai sus menționată.
Critica exprimată în sensul că suma acordată de către prima instanță este în cuantum mai mare decât cel real, nu poate fi reținută întrucât nu a constituit un motiv distinct de recurs, fiind formulată doar la ultimul termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor, intimatul formulând apărări doar în ceea ce privește recursul așa cum a fost motivat inițial. Dacă s-ar da curs și s-ar analiza această critică, ar însemna ca instanța să încalce principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât recursul se poate motiva doar în termenul prevăzut de art. 303 alin. 1.pr. civilă și nici nu s-au invocat motive de ordine publică.
Pentru toate aceste motive curtea consideră că criticile formulate de recurenta - pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prev. de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu au fost invocate motive care să se încadreze în disp. art. 3041Cod procedură civilă.
În atare condiții conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr.164/12.03.2008 a Tribunalului Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta " " ( fostă ) B, cu sediul în- bis, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 164/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 08 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./07.01.2009
Tehnored./2 ex./08 Ianuarie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică