Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 846/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.846/CM
Ședința publică de la 02 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 418/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna Sat, localitatea,-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire NR. DIN 02.12.2008, depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a evidențiat faptul că recursul este declarat în termen și motivat.
Apărătorul recurentei pârâte solicită acordarea unui termen de judecată pentru depunerea la dosarul cauzei unor fluturași din perioada 2006 - 2007, pentru a demonstra că s-au acordat sume mai mari decât cele prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Instanța constată că este o eroare de redactare a recursului, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat aplicarea coeficientului de 1,98% la drepturile salariale cuvenite și neacordate.
Cu privire la cererea formulată de apărătorul recurentei, instanța o respinge, având în vedere că s-a mai acordat un termen pentru depunerea acestor fluturași.
Apărătorul recurentei, arată că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei depune la dosarul cauzei concluzii scrise și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Consideră apărătorul recurentei că în mod netemeinic s-au respins excepțiile prematurității formulării cererii de chemare în judecată și cea a excepției prescrierii dreptului la acțiune.
Precizează apărătorul recurentei că reclamantul și-a primit drepturile salariale solicitate, astfel că pretențiile acestuia sunt nefondate.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă din 2003 s-a stabilit că suplimentările de la alin.1 s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate de și SNP, ceea ce echivalează cu faptul că aceste suplimentări nu mai pot fi solicitate.
În subsidiar, apărătorul recurentei solicită să se rețină prin hotărârea ce va fi pronunțată că sumele solicitate de reclamant sunt brute, urmând ca la executarea hotărârii să se primească sumele nete care i se cuvin, în timp ce impozitele vor fi virate către stat.
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
La data de 16 iulie 2008, recurenta pârâtă SC SA Membru Grup Bad eclarat recurs împotriva sentinței civile nr. 418 din data de 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, critic-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Constanța sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta SA a solicitat obligarea societății pârâte la plata sumei de 2824 lei drepturi salariale cuvenite și neachitate și la suma de 215 lei daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate.
În considerente s-a arătat că reclamantul a fost salariatul societății pârâte în perioada 01.07.1983-14.06.2006 la punctul de lucru C conform carnetului de muncă, depus la dosarul cauzei.
S-a arătat că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, calculat corespunzător prin aplicarea indicelui de 1,98 la salariul minim indexat pe economie, salariații urmau să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, art. III alin. 3.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin. 1 că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Deși aceste prevederi s-au regăsit în contractele colective de muncă, drepturile nu i-au fost acordate pentru: sărbătorile de Paști și de C din anii 2005 și 2006.
S-a arătat totodată că neplata acestor drepturi impune reactualizarea cu coeficientul de inflație, pentru perioada menționată.
S-a arătat că potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă pe unitate, salariații urmează să beneficieze de un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc. gaze naturale la prețul pieței, autor care nu a fost acordat.
În drept, au fost invocate disp. art. 166 Codul muncii, art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.
În dovedire s-au depus înscrisuri privind raporturile de muncă și contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Prin întâmpinare, - GRUP a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
De asemenea pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru capetele 2 și 3 din cerere invocând prevederile art. 283 al.1 din Codul muncii și excepția prematurității capătului 2 de cerere invocând împrejurarea că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 al.1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
Cu privire la fondul cauzei s-au susținut următoarele:
Societatea pârâtă a solicitat să se constate că în speță este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Astfel, s-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Textul art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a avut același conținut în cursul anului 2004, după care în anul 2005 operat o modificare ce a avut scop, conform susținerilor pârâtei, exprimarea într-o manieră mai clară a intenției părților privitor la conținutul textului.
S-a susținut astfel că textul a fost explicitat în sensul că, includerea drepturilor salariale sus-menționate nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată ( anume, doar pentru anul 2003 ), ci aceasta s-a realizat atât în anul 2003, cât și în anii următori.
Mai mult, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate - și - au urmat ulterior procedura prevăzută de CCM și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare; aceasta a confirmat, prin Decizia nr. 3793/18.06.2007, intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
Ulterior, la 31.08.2007, Comisia Paritară a adoptat Decizia înregistrată sub nr. 5140/2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al
Prin această ultimă decizie, a susținut pârâta, a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat, astfel, că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Societatea pârâtă a apreciat că, în subsidiar, acțiunea trebuie respinsă ca prematură, întrucât chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
Ori, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Pârâta a solicitat să se constate că sumele solicitate prin acțiune au avut o bază de calcul eronată, întrucât s-au raportat la salariul mediu brut pe, cu toate că textul art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă se referă la salariul de bază mediu la nivelul societății.
A fost invocată, totodată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate disp. art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Au fost depuse la dosar: extrase din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru 2004 - 2006 și acte adiționale, soluții de practică judiciară, raport de expertiză extrajudiciară.
Prin sentința civilă nr. 418 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost respinse ca nefondate excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția prematurității formulării acțiunii.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 2.824 lei.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând acțiunea formulată Tribunalul reține următoarele:
1. Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă:
În ceea ce privește pretențiile în legătură cu drepturile salariale neacordate constând în prime, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile CCM reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul muncii.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
2.Asupra excepției prematurității formulării acțiunii invocată de pârâți:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Trebuie analizat în consecință dacă dreptul pretins de reclamant s-a născut și dacă era necesară o procedură prealabilă.
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
3. Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit carnetului de muncă depus de reclamant la dosarul cauzei, rezultă că acesta a fost angajatul pârâtei, dovedind existența raporturilor de muncă, raporturi necontestate de altfel de pârâtă.
Cu privire la plata drepturilor salariale stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă constată:
Din dispozițiile Codului muncii și cele ale Legii 130/ 1996 republicată precum și ale Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național rezultă că orice contract colectiv constituie izvor de drept și că produce efecte față de angajator și salariații la care se referă.
Prin urmare, conform disp.art. 236 alin.4 din Codul muncii, după încheierea și intrarea lui în vigoare, Contractul Colectiv de Muncă urmează a se executa având putere de lege între părțile contractante în sensul că acesta se impune în conținutul său părților contractului individual de muncă.
El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța.
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1vor fiintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o singură modificare la alin. 2, în sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în aceeași formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În sfârșit, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Cu privire la textele cuprinse în contractele colective de muncă, față de susținerile părților, trebuie așadar stabilit dacă potrivit prevederilor cuprinse în acestea, suplimentările stabilite pentru sărbătorile de Paști sau C trebuiau plătite de angajator în mod distinct sau erau incluse în salariul lunar, sub forma a 12 părți egale.
Se constată că ipoteza din urmă a constituit soluția adoptată pentru anul 2003, însă drepturile pentru acest an nu fac obiectul prezentei cauze.
În contractele colective de muncă pentru anii următori, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Referirea la soluția adoptată în anul 2003 nu are de altfel nici o utilitate practică, apărând numai ca o prevedere pur informativă.
Dacă părțile ar fi avut intenția reală de a adopta aceeași soluție ar fi putut exprima această soluție în mod clar în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Astfel, dacă ar fi reală această împrejurare nu se înțelege pentru ce motiv ar mai fi înțeles părțile să includă în contractele colective din anii următori aceeași clauză, pe care ar fi putut-o elimina sau reformula.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1999 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Potrivit art.244 din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Se constată de altfel că părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 238(2) din Codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța reține că prin clauza art. 168 alin. 1 părțile s-au raportat la salariul de bază mediu pe Pârâta, prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus, susține că drepturile salariale achitate salariaților au cuprins și majorările acordate ca urmare a introducerii acestor drepturi în salariul de bază, deși aceste prime trebuiau achitate distinct față de salariul realizat de fiecare.
Se reține că pârâta nu a obiectat și nu a contestat nici calitatea de salariat în perioada indicată în acțiune așa cum a fost indicată de reclamant, motiv pentru care se admite acțiunea pentru drepturile cuvenite reclamantului pentru perioada lucrată în sumă de 2824 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța constată că reclamantul a făcut dovada achitării acestor sume motiv pentru care acest capăt de cerere urmează a fi admis.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs membru Grup, solicitând instanței de recurs ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, în esență, pentru următoarele motive:
Recurenta pârâtă a considerat căexcepția prematuritățiiformulării cererii de chemare în judecată este fondată și în mod greșit aceasta a fost respinsă.
S-a arătat că, potrivit alin.1 al art. 168, teza finală, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordau automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Or, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept care să fie valorificat prin astfel de acțiuni.
Cu privire laexcepția prescrierii dreptului la acțiuneîn ce privește capătul doi de cerere, recurenta pârâtă a apreciat că prima instanță a considerat în mod eronat că această excepție nu este fondată.
Deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă, care stabilește un ajutor material, nu un drept salarial, astfel că recurenta pârâta a apreciat că acțiunea trebuia promovată în șase luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași CCM.
Analiza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel relevă aspectul existenței unor reglementări distincte în domeniul salarizării, diferite în esență de reglementările în materia protecției sociale și a altor drepturi, de natură a conduce și a justifica aplicarea unor norme diferite în materia prescripției dreptului la acțiune.
În ce privește capătul de cerere privind acordarea suplimentelor salariale, în mod greșit instanța a reținut că recurenta pârâtă ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariile de bază ale acestora.
O ultimă critică a vizat obligarea eronată la plata diferențelor rezultate din neaplicare la calculul drepturilor salariale pentru o anumită perioadă a coeficientului de 1,98.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani anterior formulării acțiunii, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - februarie 2008 - acestea se încadrează în termenul de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c din Codul muncii.
O altă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nici o semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil nu are relevanță în cauză, fiind un raport juridic extrajudiciar.
În referire la critica formulată prin motivul 1 de recurs (conform numerotării recurentei), Curtea are în vedere împrejurarea că aceasta excede obiectului cererii de chemare în judecată, astfel că instanța de fond nefiind sesizată cu un asemenea motiv, Tribunalul nici nu s-a pronunțat în sensul obligării la plata drepturilor salariale prin aplicarea coeficientului de 1,98 la salariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 418/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna Sat, localitatea,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Ptr.Grefier,
- -,
aflată în, cf. art. 261 (2) pr.
semnează Grefier,
Jud. fond - -
Red.dec.jud.-/09.12.2008
Tehnored.gref./2ex./05.01.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
