Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 872/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7028/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.872/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009 Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SÂ, împotriva sentinței civile nr. 5313 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 8012/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 12.02.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.5313 pronunțată la data de 26.06.2008 de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA; a fost obligată pârâta la plata salariului reclamantului pentru perioada 1-21 noiembrie 2006, în sumă de 5360 lei (RON); a fost obligată pârâta la plata orelor suplimentare pentru aprilie-noiembrie 2006, în sumă de 29.545 lei; a fost obligată pârâta la plata primei de vacanță aferentă concediului de odihnă pentru perioada lucrată în 2006, în sumă de 2427 lei net (2440 lei brut); a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3033 lei net, reprezentând compensarea în bani a 11 zile de concediu de odihnă, aferent perioadei lucrate în 2006; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 31860 lei net, reprezentând contravaloare drepturi salariale pentru exercitarea de funcții prin cumul, pentru perioada 23.05.2006-20.11.2006; a fost omologat raportul de expertiză; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta angajatoare nu a înțeles să-și producă probe în apărarea sa, sens în care s-a realizat aplicarea în cauză a art.288 Codul muncii.
În acest context, s-a constatat din condica zilnică de prezență, atașată la filele 47-175 dosar fond și din pontajele electronice prezentate pentru lunile octombrie-noiembrie 2006, că reclamantul a efectuat în mod frecvent ore suplimentare, sumă estimată prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză la suma de 29545 lei salariu net. În consecință s-a realizat aplicațiunea în cauză a art.117-120 Codul muncii, pârâta fiind obligată la plata acestei sume.
Totodată, analizând statul de plată pentru luna noiembrie, s-a constatat că acesta nu este semnat de reclamant, concluzionându-se că acesta nu și-a primit salariul aferent lunii lucrate.
S-a realizat, drept urmare aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor coroborate ale art.154 și 161 Codul muncii, potrivit cărora, pentru munca prestată reclamantului i se cuvine plata salariului și că salariul se plătește în bani, cel puțin odată pe lună conform contractului individual de muncă al reclamantului.
S-a statuat că potrivit art. 163 muncii, proba plății salariului se face prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cum, la dosar nu s-a depus de către pârâtă statul de plată semnat de reclamat pentru luna noiembrie, s-a constatat că acesta nu și-a primit salariul pentru această lună, aferent perioadei lucrate. Conform calculelor expertului, suma datorată către reclamant a fost estimată la suma de 5360 lei net, astfel că pârâta a fost obligată la achitarea acestei sume către reclamant.
Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea primei de vacanță, s-a reținut că aceasta este de 60% din salariul de bază, calculată proporțional cu timpul lucrat și concediul de odihnă, iar raportat la disp. art.71,72 din Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2006-2007 la nivelul unității, reclamantului i se cuvine suma de 2427 lei net.
De asemenea s-a apreciat că pentru perioada lucrată la pârâtă, respectiv 7,8 luni, reclamantului i se cuvin 16 zile de concediu de odihnă, din care acesta a efectuat 5 zile ce i-au fost achitate având o diferență de 11 zile de concediu de odihnă neefectuate care, conform, art.139-141 alin.4 Codul muncii trebuie compensate în bani.
La dosar nu s-a realizat nici dovada că pârâta i-a compensat aceste zile și a fost obligată achite reclamantului suma de 3033 lei net.
S-a considerat, raportat la conținutul probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri și proba testimonială, că reclamantul a îndeplinit mai multe funcții în cadrul pârâtei, prin cumul, astfel, acesta avea contract individual de muncă încheiat cu pârâta pentru funcția de Director Operațiuni și coordonatorul Departamentelor audit și Corp Control. Totodată, efectua lucrări, semna acte, controla și aceste 2 departamente,îndeplinea efectiv cele două funcții suplimentare, dar nu a fost plătit pentru munca îndeplinită suplimentar, astfel, din declarațiile martorului, se reține că între părți au existat raporturi de muncă și pentru aceste 2 funcții, ce le îndeplinea reclamantul prin cumul cu funcția de bază. Pentru munca prestată, expertul a calculat un salariu net de 31860 lei, la care pârâta a fost obligată.
În total, s-a concluzionat conform raportului de expertiză pe care instanța de fond l-a omologat, că reclamantul are de primit de la pârâtă suma de 72225 lei net. S-a realizat și aplicarea în cauză a art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.5,7,9,10 Cod procedură civilă, recurenta susține în esență că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, că este lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, referitor la primul motiv de recurs invocat în cauză, încălcarea obligației expertului de a cita părțile. Ori, se pretinde citarea părților este obligatorie la efectuarea unei expertize, atunci când este nevoie de o lucrare la fața locului, ea constituind o garanție a dreptului la apărare a acestora, întrucât li se creează posibilitatea de a oferi expertului lămuririle necesare și totodată de a-i solicita să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză. În consecință arată recurenta, este nelegală hotărârea care se bazează pe o expertiză efectuată la fața locului fără citarea părților.
Această cerință imperativă nu poate fi considerată că a fost îndeplinită, întrucât expertul desemnat în cauză a înștiințat părțile despre data convocării la două zile după data la care a efectuat lucrarea, fără ca recurenta să ia cunoștință de termen înainte de începerea lucrării așa cum prevede legea. Astfel expertiza a avut loc în data de 22.04.2008, iar convocarea a sosit în data de 24.04.2008, sens în care vătămarea produsă recurentei este evidentă, neputând fi înlăturată decât prin casarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Totodată în susținerea primului motiv de recurs, se invocă și necomunicarea raportului de expertiză în cauză, motiv pentru care nu s-au putut formula obiecțiuni la acesta.
Recurenta critică și modul de soluționare al celui de-al cincilea capăt de cerere, referitor la plata drepturilor salariale pentru funcțiile de coordonare a Departamentelor Audit și Corp Control, funcții pe care instanța de fond consideră că le-ar fi îndeplinit prin cumul.
Referitor la acest capăt de cerere, arată recurenta, motivarea lipsește cu desăvârșire, hotărârea fiind dată fără un fundament juridic, fără o normă juridică, care să poată constitui premisă majoră a silogismului judiciar față de soluția dată, nefiind astfel motivată în drept.
Hotărârea, pe lângă faptul că este lipsită de o motivare în drept, este dată cu încălcarea art.35 din Codul muncii privind cumulul de funcții, potrivit căruia "(1) orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contacte individuale e muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea". Ori, în speța dedusă judecății, deși se pretinde existența unui cumul de funcții, intimatul-reclamant nu a afirmat niciodată despre încheierea unor astfel de contracte. În aceste condiții, în mod eronat și neîntemeiat instanța de fond a considerat că acesta a îndeplinit simultan funcțiile de Director Corp Control și Director Operațiuni, cu atât mult cu cât există incompatibilitate între aceste funcții.Instanța de fond, susține recurenta, s-a limitat a stabili doar existența cumulului celor trei funcții în cadrul aceleiași societăți, fără a analiza fondul dedus judecății, în sensul dacă este posibil în realitate cumulul acestor funcții, dacă intimatul avea pregătirea necesară funcțiilor sus-menționate. Fiind inginer mecanic aviație nu putea evident să aibă cunoștințe de audit și control gestiune, pentru a coordona activitatea celor două departamente.
Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată cu nerespectarea principiului aflării adevărului și rolului activ al judecătorului, statuând în lipsa unor decizii interne de numire pe respectivele funcții, în lipsa unor contracte cu timp parțial de lucru, în lipsa unui candidat care cel puțin teoretic să aibă capacitatea și studiile necesare exercitării acestor două funcții, în unor probe pertinente, doar pe baza probei testimoniale, respectiv a declarației favorabile a unui martor.
În susținerea ultimei critici sentinței atacate, respectiv cea întemeiată de recurentă pe disp. art.304 pct.10 Cod procedură civilă, se invocă faptul că instanța de fond a nesocotit existența unor mijloace de apărare sau dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. În acest sens, se arată că Tribunalul ar fi ignorat fișele colective de prezență aferente perioadei ce poartă semnătura intimatului, ce atestă împrejurarea că în cursul acestor luni nu s-au efectuat ore suplimentare, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a mai arătat cele trei funcții în cadrul aceleiași societăți sunt incompatibile.
Nu s-au solicitat probei noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul, doar pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Potrivit art.208 Cod procedură civilă, dacă pentru efectuarea unei expertize este nevoie de o verificare la fața locului ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele, orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
În speța dedusă judecății, o astfel de dovadă într-adevăr nu a fost atașată cauzei. Numai că, neregularitatea provocată de necitarea uneia dintre părți la efectuarea expertizei este sancționată cu nulitatea relativă, care se acoperă dacă nu a fost invocată la prima zi de înfățișare după săvârșirea expertizei și înainte de a pune concluzii în fond conform art.108 alin.3 Cod procedură civilă.
Excepția de nulitate nu a fost valorificată în condițiile prevăzute de art.108 alin.3 Cod procedură civilă. Astfel la prima zi de înfățișare după săvârșirea expertizei, deși recurenta avea termen în cunoștință nu s-a prezentat în instanță și nici nu a comunicat că dorește să invoce neregularitatea procedurală arătată, fiind decăzută din dreptul de a mai invoca nulitatea actului.
Cu toate că, în cauză nu s-a realizat dovada convocării părților cu scrisoare recomandată, cum impun dispozițiile art.208 Cod procedură civilă, în conținutul raportului de expertiză încuviințat și administrat în cauză- fila 280 dosar fond, s-a consemnat prezența părților la sediul intimatei, la datele de 21.04.2008; 22.04.2008, ocazie cu care s-au depus și documentele necesare efectuării unei astfel de lucrări.
În aceste condiții, dreptul la apărare al părților nu a fost încălcat, oferindu-li-se posibilitatea de a da expertului lămuririle necesare și să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză.
Totodată, raportul de expertiză nu a fot contestat la primul termen de judecată de la data primirii sale de către recurentă. Deși avea termen în cunoștință, așa cum s-a mai arătat, recurenta nu s-a prezentat în instanță, pentru ca potrivit art.212 Cod procedură civilă, să formuleze motivat eventuale obiecțiuni sau să solicite eventual o contraexpertiză. În aceste condiții nu vor putea fi primite apărările recurentei în sensul necomunicării raportului de expertiză depus în cauză, dispozițiile procedurale în materie neinstituind o asemenea obligație.
În consecință, nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Se susține de asemenea că motivarea primei instanțe în soluționarea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale solicitate pentru cumulul de funcții, nu a fost realizată, hotărârea fiind dată fără un fundament juridic, fără o normă juridică ce poate constitui premisa silogismului juridic față de situația dată. Această critică sentinței atacate va ocaziona motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, hotărârea necuprinzând motivele pe care se sprijină.
Deși instanța de fond admite existența cumulului de funcții, nu arată în sentință care sunt considerentele de fapt și de drept pentru care a admis o astfel de cerere.
Instanța de fond s-a limitat la o simplă referire generală, respectiv că "din declarațiile martorului audiat în cauză și din actele depuse la dosar de reclamant reiese că acesta a îndeplinit mai multe funcții prin cumul, existând contracte de muncă încheiate în aceste sens "ceea ce nu poate constitui o motivare corespunzătoare.
Dispoziția legală (at.261 pct.5 Cod procedură civilă ) prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârea trebuie să fie motivată, a fost edictat în scopul de a se asigura o bună administrare a justiției și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar.
De aceea judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea.
Motivarea trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluționate și să fie în concordanță cu ele, ceea ce în speță nu s-a realizat pe capătul de cerere în discuție. Totodată, nu s-a indicat nici temeiul legal, în baza căruia s-a admis capătul de cerere privind plata drepturilor salariale pentru cumulul de funcții, critică ce se încadrează în disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Hotărârea este pronunțată astfel fără un fundament juridic, norma juridică, care să constituie premisa majoră a silogismului juridic față de soluția pronunțată.
Față de cele reținute, conform art.3041Cod procedură civilă și art.261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, iar Curtea va admite recursul în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca celelalte motive de recurs invocate, precum și aspectele invocate prin întâmpinarea depusă în recurs, să fie avute în vedere ca apărări de fond.
În ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe disp. art.304 pct.10 Cod procedură civilă, acesta nu mai poate fi analizat, deoarece la data pronunțării sentinței atacate-26.06.2008, cât și a declarării recursului-25.07.2008, aceste dispoziții erau abrogate prin Legea nr.219/2005 de aprobare a OUG nr.138/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.5313/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
9.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
