Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8761/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8761

Ședința publică de la 10 Octombrie 2008

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2887/18.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea 168/1999, invocă excepția tardivității declarării recursului și, față de dispozițiile art. 137 Cod proc. civ.cauza rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA:

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 2887 din 18.04.2008, Tribunalul Dolj a admis acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata

A obligat intimata să plătească petentului drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anul 2005, 2006, 2007 precum și cele de C pentru anii 2005, 2006, 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate și indexate în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății intimate în cursul anului 2005.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.

Pe fond s-a reținut că potrivit art.168 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:,Cu ocazia sărbătorilor de Paște si C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."

Pentru anii 2005, 2006 si 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.

Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."

Art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Normele enunțate subscriu, așadar, contractelor colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.

Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.

In același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.

S- reținut astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Cât privește negocierile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, s- reținut că angajatorul nu a probat lipsa sau existența acestora, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.287 din Codul muncii.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prima critică vizează nemotivarea hotărârii sancționată cu nulitatea conform art. 105 alin.2 coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 cod pr.civ. motivarea fiind o operațiune de copiere cuvânt cu cuvânt a motivării sentinței civile nr. 1649/5.2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Constanța.

A doua critică vizează greșita soluționare a cererii introductive de către instanța de fond.

Recurenta precizează că prima este inclusă în salariul de bază al unui salariat și ca urmare dreptul subiectiv la încasarea primei ori a sporului modic distinct încetează instantaneu, devenind element constitutiv al salariului și se dobândește astfel permanent.

Ca urmare, a susținut și susține în apărare inexistenței dreptului subiectiv la acordarea primelor de Paști și C după ce în 2003 părțile contractului colectiv de muncă, au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat.

În CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 se arată în dispozițiile art. 168 că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în formă fixă, cu ocazia unor evenimente anuale Paști, C, și acestea se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

Un text similar în materia sporurilor se regăsește în CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, unde la art. 41 se arată că părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, aceste sporuri acordându-se numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază.

Pentru demonstrația justeței acestui punct de vedere, recurenta invocă dispoz. art. 41 alin.4 potrivit căruia sporurile prevăzute la alin.3 lit. a și b nu se includ în salariul de bază și nu se mai acordă după nominalizarea condițiilor de muncă în conformitate cu dispoz. art. 25 din prezentul contract.

În ședința publică de la 10 oct. 2008 instanța din oficiu a ridicat excepția tardivității declarării recursului, raportat la dispoz. art. 80 din Legea 168/1999 coroborat cu art. 301 cod pr.civ.

Potrivit dispozițiilor legii speciale termenul de recurs este de 10 zile și curge de la data comunicării hotărârii atacate.

Hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la data de 6 iunie 2008, așa cum rezultă din dovada privind comunicarea aflată la fila 36 din dosarul de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 19 iunie 2008.

Potrivit art. 103 cod pr.civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Această sancțiune este aplicabilă și recurentei, care a declarat recursul cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legea specială, și nu a dovedit existența unor motive justificate că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac în termen, fiind motivul pentru care Curtea va respinge recursul declarat ca fiind tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2887/18.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

2 ex/30.10.2008

Tehn,red.

15 Octombrie 2008

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8761/2008. Curtea de Apel Craiova