Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8830/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8830

Ședința publică de la 13 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1367 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Tehnic "DOMNUL " D Tr.S, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul G, lipsind intimatul pârât Colegiul Tehnic "DOMNUL " D Tr.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant Gas usținut oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul acordării diferențelor salariale stabilite prin completarea la raportul de expertiză în varianta a I-a, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 1367 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtului Colegiul Tehnic "Domnul ".

S-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferențe salariale pentru perioada martie 2005 - februarie 2008 în sumă de 1.194 lei, netă și actualizată în raport de inflație și 500 lei cheltuieli de judecată.

A fost obligat pârâtul să consemneze aceste modificări în carnetul de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamantul îndeplinește funcția de maistru instructor în cadrul pârâtului Colegiul Tehnic " Domnul " Dr. Tr. S cu o vechime în muncă de peste 38 ani și gradul didactic

Potrivit art. 139 din L 128/1997 "Persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale". Astfel, cum din copia carnetului de muncă ( filele 13-30 la dosar) reiese că reclamantul a fost angajat în data de 20.08.1970 în funcția de ( profesie înscrisă pe diploma de studii),dar ulterior, din data de 01.10.1990, a profesat ca maistru instructor,( altă profesie decât cea înscrisă pe diploma de studii ), instanța constată că vechimea acestuia în învățământ se calculează de la această dată, respectiv 01.10.1990.

Potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.

Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță.

Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.

La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.

Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.

Conform raportului de expertiză întocmit de exp. cont contabil, în două variante, în funcție de vechimea reclamantului în învățământ, rezultă că acestuia nu i s-au calculat corect drepturile salariale cuvenite pentru perioada martie 2005 - februarie 2008.

Potrivit art.50 alin.1 și 2 invocat de reclamant, care prevede că,personalul didactic beneficiază pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare ce se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ, pentru fiecare tranșă suplimentară de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", are aplicabilitate în cazul acestuia întrucât până la momentul introducerii acțiunii vechimea acestuia în învățământ era de 30 de ani, tranșa suplimentară de spor pentru grupa de vechime 30 - 35, nu i-a fost acordată începând cu data nașterii dreptului, respectiv cu luna octombrie 2007, așa cum reiese și copia carnetului de muncă al reclamantului. (aspect desprins din completarea la raportul de expertiză)

De asemenea instanța constatat întemeiat și petitul privind consemnarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, urmând a-l admite pentru a fi avute în vedere calculării corecte pensiei, și a obliga pârâta să efectueze cuvenitele înscrieri.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâtul G invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:

Expertul contabil numit în cauză a întocmit raportul de expertiză în 2 variante cu privire la vechimea în învățământ.

Solicită să i se acorde drepturile bănești stabilite în varianta I, așa cum a solicitat la instanța de fond.

Menționează că lucrează în învățământ ca maistru instructor de la data de 01.05.1978, așa cum rezultă din copia carnetului dem uncă depusă la dosar.

Recursul declarat în cauză este fondat.

Instanța de control judiciar apreciază că în baza art. 304 pct.9 pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă se impune admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru stabilirea cadrului procesual, în sensul determinării obiectului cererii, având în vedere că reclamantul prin acțiunea formulată în cauză a chemat în judecată pârâtul Colegiul Tehnic " Domnul " Dr.Tr.S solicitând să fie obligat să-i plătească drepturile salariale pe ultimii 3 ani, drepturi cuvenite și neachitate până în prezent, după cum urmează:

1.plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ( conform art. 50 al. 1 din Lg. 128/1997" și

2.recalcularea corespunzătoare a celui de-al 13-lea salariu

3.actualizarea sumelor până la plata lor efectivă

4.consemnarea drepturilor ce i se cuvin în carnetul dem uncă în vederea calculării corecte a pensiei, cu cheltuieli de judecată

La instanța de fond s-a dispus efectuarea unei expertize efectuată de expert contabil care a avut ca obiect recalcularea ștatelor de salarii pe perioada 01.03.2005-29.02.2008.

Expertul a propus 2 variante- varianta I- diferența brută față dec alculele angajatorului în cuantum de 4940 lei, iar diferența netă actualizată până la 30.04.2008 în cuantum de 3832 cuprinsă în Anexa I, pag.1-4 și 2 ( la prezentul raport; și varianta a II-a - diferența brută față de calculele angajatorului în cuantum de 1577lei, iar diferența netă actualizată până la 30.04.2008 în cuantum de 1194 cuprinse în Anexa I b, pag. 1-4 și 2 b) la prezentul raport.

La pagina 3, dosar fond se află obiectivele fixate pentru expertiza contabilă ce s-a efectuat în cauză și care sunt următoarele:

Diferența la sporul de vechime calculată la salariul de bază; acordarea sporului suplimentar 1/25 cu data încadrării în treapta de vechime 30, 40 ani; calcularea diferenței la plata cu ora pentru orele suplimentare efectuată la pct. 1 și 2; recalcularea corespunzătoare a celui de-al 13-lea salariu și actualizarea diferențelor nete calculate la data plății efective.

Expertul numit în cauză a calculat atât tranșele de 1/25 cât și reducerea normei didactice.

Instanța ce va fi reinvestită cu soluționarea cauzei în rejudecare, va aprecia oportunitatea efectuării unei alte expertize - contabile cât și administrarea de alte probe ce le va găsi necesare pentru a ajunge la concluzia finală, dacă este recunoscută vechimea în muncă a recurentului de către intimată, potrivit Lg. 128/1997, art. 13.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1367 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Tehnic "DOMNUL " D Tr.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond- Tribunalul Mehedinți.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 octombrie.

- --- - - -

Grefier -

Red. Jud.

Tehn./Ex.4/21.10.2008

/ și

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 8830/2008. Curtea de Apel Craiova