Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 917
Ședința publică din data de 4 mai 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
- ---
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, l, escu, l, G, G, l, -, -, HG, G, G, a, nJ., G, a ta, G, G, G, a, C, și ta, prin reprezentant legal Cabinet avocatură, cu domiciliul ales în P, str. - - - incinta Camerei de Comerț și Industrie nr. 8,.9, 13, 14, județul P, și de pârâta SC SA, prin reprezentant, cu sediul în comuna, Sucursala, județul P, împotriva sentinței civile nr. 314 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 4 mai 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții ta, l, escu, l, G, G, l, -, HG, G, G, a, G, a ta, G, G, G, a, C, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentinta ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2005-2007, în funcție de perioada lucrată de fiecare, cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte și prime de Paște și C, sume reactualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței până la plata efectivă, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura constând în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă și prime de Paște și C, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind prescris termenului de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salairul de bază.
La data de 09.12.2008 reclamanții au formulat o precizare la acțiune în cadrul căreia și-au precizat cuantumul pretențiilor, solicitând aprovizionare toamnă-iarnă.
Prin încheierea din 20.01.2009, instanța, având în vedere că o parte din reclamanți au domiciliul în alte localități și că s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, a dispus disjungerea acțiunilor formulate de reclamanții, G, G, G, de prezenta cauza, ocazie cu care acțiunile disjunse au format obiectul altor dosare.
In sedința publică din 10.02.2009, instanța a pus in discuția părților, excepțiile invocate.
In cauză s-a administrat proba cu acte.
După admnistrarea probelor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.314 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, s- respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți, a fost obligată pârâta să plătească fiecarui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată 2005-2007, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art.176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură, din fiecare an, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar (cărțile de muncă) reclamanții au fost salariații pârâtei însă în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă în perioada sus-menționată.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
S-a mai reținut de instanța de fond, că din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei însa, în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârata ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
A apreciat instanța de fond, că apărările pârâtei că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază nu pot fi avute în vedere întrucat din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate, nu o exonerează pe pârâtă de obligația sa de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri, nu se datorează culpei reclamanților, ci, dimpotriva a pârâtei.
Prin urmare, tribunalul, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. Codul muncii, a admix acțiunea precizată după cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă, care au existat între părți.
Totodată, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și pârâta.
Recurenții.reclamanți au invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a acțiunii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, respectiv obligarea pârâtei și la plata drepturilor bănești cuvenite conf.art.176 din CCM reprezentând primele de aprovizionare toamnă-iarnă 2005-2007.
Au arătat recurenții-reclamanți că au solicitat plata drepturilor bănești constând în primele de Paște și C, respectiv aprovizionarea toamnă-iarnă 2005-2007, izvorul de drept dedus judecății reprezentând CCM la nivelul ramurei energiei electrice, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007.
Au arătat recurenții că în cauză au făcut dovada existenței raporturilor de muncă dintre reclamanți și pârâtă, s-a făcut dovada încheierii CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2007 fără a se include drepturile minimale și respectiv a faptului că CCM la nivelul ramurii se aplică și acestei categorii de salariați care au fost "transferați în interes de serviciu" de la Sucursala din cadrul SNP SA la societatea nou înființată, SC SA.
Au mai precizat recurenții reclamanți că apărările pârâtei întemeiate pe noțiunea de transfer în interes de serviciu, pe dispozițiile Legii nr.67/2006 nu pot fi reținute, ele conducând la ideea că pârâta confundă această noțiune cu noțiunea de transfer a întreprinderii, reglementată de Ordonanța nr.48/1997 aprobată prin Legea 51/1998, iar în conformitate cu aceste dispoziții legale, nu se poate aprecia că în prezenta cauză a operat un transfer de întreprindere ci o "externalizare", denumire care nu apare în legislația comercială.
Mai precizează recurenții că dacă prin absurd s-ar admite că această operațiune de " externalizare și de transfer a salariaților în interes de serviciu" la societatea nou înființată ar fi asimilată transferului de întreprindere, este de observat că potrivit disp.art.4 din OG48/1997 aprobată și modificată prin Legea 51/1998, "drepturile și obligațiile salariaților nu pot fi modificate unilateral pe întreaga durată de valabilitate a contractului colectiv de muncă ale cărui prevederi sunt în vigoare la data efectuării transferului dreptului de proprietate".
Astfel fiind, la data transferului erau în vigoare disp. CCM la nivel de SNP SA în anul 2002, prelungit prin actul adițional nr.1602/26.02.2003 până la data de 30.05.2003 când a intrat în vigoare CCM la nivel de unitate SNP pe anul 2003.
Întrucât la data transferului (februarie 2003) a încetat CCM în vigoare, potrivit art.4 alin.3 din OG48/1997 aprobată și modificată prin Legea 51/1998, părțile au renegociat clauzele acestuia, în condițiile legii.
Astfel, la 12.03.2003 a fost încheiat CCM la nivel de unitate SC SA pentru 2003-2004.
Apreciază recurenții că Legea 67/2006 nu poate fi aplicată în cauză întrucât legea civilă se aplică numai pentru viitor și nu pentru trecut.
Or, în condițiile în care, dacă s-ar aprecia că a operat transferul de întreprindere, legea în vigoare în acest moment era OG48/1997 aprobată și modificată prin Legea 51/1998.
În concluzie, au arătat recurenții, pentru perioada 2005-2007, nu se poate susține că sunt aplicabile dispozițiile CCM la nivelul SNP întrucât, pe de o parte, dacă s-ar admite transferul de întreprindere cu păstrarea drepturilor stabilite prin CCM la nivel SNP, acesta și-a încheiat valabilitatea la 30.05.2003 dată la care s-a încheiat un nou CCM la nivel SA, iar pe de altă parte, de la data pretinsului transfer și până la data perioadei de referință, au fost încheiate două CCM-uri la nivel, pentru anii 2003-2004, respectiv 2004-2005, iar potrivit legii în vigoare la data pretinsului transfer, la data expirării CCM valabil la acest moment, părțile au renegociat clauzele acestuia în condițiile legii.
Astfel, potrivit art.176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007, modificat prin actul adițional și potrivit art.241 lit.c, 238 din Codul Muncii, recurenții reclamanți sunt îndreptățiți la plata acestor suplimentări salariale.
Mai mult decât atât, s-a precizat că în anexa 1 la CCM la nivel de ramură sunt precizate societățile cu filialele și sucursalele acestora cărora li se aplică CCM la nivelul ramurii energiei electrice, termică, petrol și gaze iar la poziția "c" este nominalizată și SC SA.
Recurenții-reclamanți au arătat că deși au solicitat instanței de fond obligarea pârâtei și la plata primelor de Paște și C în baza acelorași considerente, instanța, din eroare, a omis să precizeze în dispozitivul hotărârii această obligație.
Recurenta-pârâta SC SA a invocat în susținerea recursului său disp.art.3041Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, în principal ca prescris sau ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca fiind neîntemeiat.
În subsidiar, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor pretențiilor salariaților.
A precizat recurenta-pârâtă că prima instanță, în motivarea soluției pronunțate nu a lămurit dacă legea a fost sau nu corect aplicată întrucât s-a limitat numai la invocarea art.176 alin.1 și 2 CCM ramură ignorând toate celelalte alineate ale acestui articol și trecând cu vederea întregul set de înscrisuri invocat în apărare.
Sub un prim aspect, a susținut recurenta, că personalul SC SA a fost preluat prin transfer la 28.02.2003 de la SNP SA și a continuat să-și păstreze toate drepturile prevăzute de CCM, fapt confirmat și de Protocolul din 31.03.2003.
Adresele comune RA SA-Sindicat nr.2328/8.10.1997 și nr.2412/29.05.1998 atestă faptul că, în ceea ce privește aprovizionarea toamnă-iarnă (așa cum prevede art.168 CCM la alin.3 aplicabil în 1997), începând din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a operat în mod efectiv.
După modificarea art.168 din CCM în anii ulteriori, rezultă împrejurarea că fiecare din suplimentările de la alin.1 se va acorda în condițiile în care, prin act adițional nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază, ori, în condițiile în care suplimentarea pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998) este evident că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite din nou aceste drepturi.
Sub un alt aspect, recurenta a invocat faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât, în raport de natura juridică a venitului la care se referă art.176 alin.1 din CCM, sunt aplicabile în speță disp.art.283 lit.e Codul muncii, fiind incident termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Totodată, recurenta-pârâtă invocă greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât aceștia nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial-obligațional invocat.
Pe fondul cauzei, recurenta a reiterat faptul că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu se datorează conform alin.1 și 2 din art.176 CCM întrucât a fost introdus în salariul de bauă al fiecărui salariat SA, ulterior salariat transferat la SC SA, excepție de la aplicarea alin.1 și 2 din art.176 CCM.
Astfel, în raport de disp.art.137 din CCM cererea reclamanților este neîntemeiată întrucât alin.6 din acest articol exclude negocierea, materializarea și acordarea separată, pe fiecare an a acestui venit, introdus deci, în salariul de bază.
Totodată, față de faptul că referitor la salariul minim de bază solicitat prin raportare la art.176 alin.1 și 2 din art.176 CCM, reprezintă numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului acestui venit și faptul că nu a existat nicio negociere cu sindicatul pe această temă, conduce la ideea că acest venit a fost introdus în salariul de bază și că acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei precum și în raport de disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursurile sunt fondate sub următorul aspect:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite în conformitate cu disp.art.176 din CCM la nivelul ramurei energie electrică, termică, petrol și gaze, reprezentând primele de Paște și C, precum și aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007.
Prin sentința recurată, prima instanță, deși a apreciat că acțiunea este întemeiată, a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada lucrată în 2005-2007, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă conform art.176 din CCM la nivel de ramură.
În aceste condiții, Curtea constată, pe de o parte, că prima instanță soluționând cauza a omis să soluționeze o cerere, respectiv solicitarea reclamanților ca pârâta să fie obligată și la plata primelor de Paște și C, iar pe de altă parte, această împrejurare nu poate fi apreciată ca o omisiune a instanței de fond așa cum au pretins recurenții-reclamanți, ea neputând fi îndreptată cu ocazia judecării recursului.
Pentru aceste considerente și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, urmând ca în conformitate cu disp.art.312 alin.1,2,5 și 6 Cod procedură civilă să le admită, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, urmând ca la soluționarea cauzei să fie avute în vedere și să primească dezlegare toate pretențiile deduse judecății și să se administreze toate probele considerate necesare pentru justa soluționare a cauzei, urmând să fie avute în vedere și celelalte critici invocate în susținerea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, l, escu, l, G, G, l, -, -, HG, G, G, a, nJ., G, a ta, G, G, G, a, C, și ta, prin reprezentant legal Cabinet avocatură, cu domiciliul ales în P, str. - - - incinta Camerei de Comerț și Industrie nr. 8,.9, 13, 14, județul P, și de pârâta SC SA, prin reprezentant, cu sediul în comuna, Sucursala, județul P, împotriva sentinței civile nr. 314 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./02.06.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
