Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 953/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 953
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2110 din 18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate și și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 02.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 04.06.2009, când
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 2110/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr-, - a admis acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, a obligat pârâții la plata către reclamante a drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada iunie 2004 - iunie 2007, și în continuare, actualizate în raport de rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut în fapt următoarele:
Reclamantele înde plinesc fun cția de grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, iar în temeiul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, etc, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut calculată în raport de timpul efectiv lucrat, iar această prevedere este reluată prin OG nr. 8/2007.
Potrivit dispozițiilor OG 137/2000, constituie discriminare motivul acordării altor drepturi salariale unor persoane care aparțin unei categorii sociale prin defavorizarea unei categorii care manifestă același raport de muncă și în aceleași condiții de prestare a muncii.
Față de acestea, în temeiul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 raportat la art. 3 alin. 2 din OG nr. 8/2007, prin care s-a instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în situații analoage, s-a constatat că există o discriminare directă între grefierii enumerați în actul normativ mai sus enunțat și reclamantele din prezenta cauză, astfel că se impune admiterea acțiunii în sensul celor solicitate.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârii pentru motive de necompetență, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bai nvocat excepția de necompetență materială a instanței, solicitând casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara, având în vedere că temeiul de drept îl constituie art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/200, cauza fiind supusă soluționării potrivit dreptului comun.
În fond, se arată că pretențiile reclamantelor sunt neîntemeiate având în vedere dispozițiile art. 155 din Codul muncii, iar în speță există o diferențiere a salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, precum și de condițiile de muncă, însă nu poate fi vorba de discriminare așa cum neîntemeiat invocă reclamantele.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul art. 18, art. 28 din Legea nr. 500/2002, iar n subsidiar a solicitat respingerea acțiuni ca nelegal și neteminic cu motivarea ă temeiul de drept nu poate constitui acordarea drepturilor solicitate de către reclamante în favoarea acestora câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut în nici o lege de salarizare un astfel de spor pentru personalul auxiliar al instanței din care fac parte reclamantele.
Prin întâmpinare intimatele au solicitat respingerea recursurilor, arătând că nici excepția de necompetență materială și nici excepția lipsei calității procesuale pasive nu sunt întemeiate având în vedere obiectul acțiunii și rolul pe care îl are Ministerul Finanțelor Publice în elaborarea proiectului bugetului de stat.
Cu referire la fondul cauzei, intimatele au arătat că pretențiile, car formează obiectul acțiunii, vizează discriminarea directă între categoriile de grefieri în sensul celor arătate în motivarea acțiunii, pretenții care sun întemeiate pe dispozițiile OG nr. 137/2000.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale invocate, cu prioritate analizând excepțiile, se constată că aceste sunt neîntemeiate în sensul următoarelor:
Obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie acordarea sporului de 10 % din salariul brut lunar sub forma unei indemnizații pe perioada iunie 2004 - iunie 2007 și în continuare, ceea ce echivalează cu un conflict de drepturi izvorât dintr-un raport de muncă specific, competența materială în primă instanță aparținând tribunalului, conform Legii nr. 168/1999.
Astfel, motivul de recurs vizând casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă este neîntemeiat urmând a fi respins.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile Legii nr. 500/2002, modificată, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, în această calitate fiind împrocesuat în cauză și nu de a efectua direct plata salariului într-un raport de muncă dintre reclamante și angajator - un alt ordonator principal de credite, cum greșit invocă recurentul.
În fond, dreptul acțiunii dedus judecății este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin Decizia nr. 24/12.05.2008 a stabilit următoarele:
Din punct de vedere juridic, prestarea muncii și salarizarea ei sunt obligații principale ce rezultă pentru salariat și, respectiv, pentru angajator, din încheierea contractului individual de muncă sau din existența raportului de serviciu.
legale stabilesc principiul conform căruia pentru munca prestată fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.
Prin Convenția Organizației Internaționale a nr. 95 (1949) privind protecția salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, s-a stabilit că, în sensul acestei convenții, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani și stabilite prin acordul părților sau de către legislația națională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
Potrivitart. 155din Codul muncii șiart. 38alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu următorii factori: calificarea, importanța, complexitatea atribuțiilor de serviciu, pregătirea și competența profesională etc.
Sporul la salariul de bază reprezintă un element accesoriu și variabil al salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, numai dacă sunt întrunite următoarele cerințe:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
constituie sume plătite anumitor salariați peste salariul de bază, în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
PrinLegea nr. 50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit un sistem unic de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute deConstituțieși de legea pentru organizarea judecătorească.
Potrivitart. 18din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prinart.pct. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete erau stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Personalul auxiliar de specialitate beneficia de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, și de o majorare între 5% și 10% a aceluiași salariu, în raport de nivelul instanței sau al parchetului, iar conformart. 19alin. (3), astfel cum a fost modificat prinart.pct. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care erau secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiau de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiau și conducătorii de carte funciară.
Legea nr. 50/1996a fost abrogată prinart. 30lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prinLegea nr. 247/2007, care, începând cu data intrării sale în vigoare - 3 februarie 2007 -, instituie un sistem unic de salarizare și de acordare a altor drepturi aplicabil exclusiv acestui personal auxiliar.
Potrivitart. 3alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Totodată, conformart. 3alin. (8) din același act normativ, alineat abrogat prinart.pct. 18 din Legea nr. 97/2008 privind aprobareaOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
Cu alte cuvinte, spre deosebire de perioada anterioară, între 3 februarie 2007 și 15 aprilie 2008 au beneficiat de această indemnizație lunară de 10% din salariul de bază un număr mai mic de grefieri, respectiv doar aceia care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului și a actelor de executare penală și civilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat deart. 41alin. (4) din Constituția României și deart. 6alin. (3) din Codul muncii, cel de-al doilea text fiind introdus prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006pentru modificarea și completareaLegii nr. 53/2003- Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În raport cu dispozițiileart. 19alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și aleart. 3alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială faptul că au putut beneficia de indemnizația lunară de 10% din salariul de bază doar grefierii care participau la efectuarea actelor procedurale menționate de prevederile legale respective, fără ca salariile acestor grefieri să fie discriminatorii față de salariile celorlalți grefieri.
Aceste dispoziții legale nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor, întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activității prestate și în timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivitart. 60alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Totodată, conformart. 38alin. 2,art. 42alin. 2 șiart. 48din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secții și compartimente se stabilește prin ordin de serviciu al președintelui instanței, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri și indemnizații salariale, avându-se în vedere specificul activităților prestate, sub aspectul complexității și responsabilității atribuțiilor ce sunt aferente funcțiilor deținute, a fost permisă de legea care reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.
Nu poate fi ignorat faptul că grefierii care participau la efectuarea actelor prevăzute înart. 19alin. (3) din Legea nr. 50/1996 șiart. 3alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 desfășurau activități administrativ-judiciare ce implicau operațiuni specifice și complexe, care necesitau performanțe profesionale superioare ce concurau la creșterea eficienței activității instanțelor judecătorești.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Numai legiuitorul poate stabili dacă și în ce măsură anumite categorii de salariați beneficiază de sporuri și alte indemnizații salariale, singura condiție fiind aceea ca de aceste majorări de salarii să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Diferența de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptareaart. 19alin. (3) din Legea nr. 50/1996 șiart. 3alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 a fost legitim și a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfășura anumite activități în cadrul instanțelor de judecată, activități ce presupun o complexitate și responsabilități deosebite.
Totodată, mijloacele folosite, constând în acordarea unor indemnizații la salariul de bază, s-au bazat pe criterii obiective și rezonabile și au fost proporționale cu acest scop.
Nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoareceart. 41alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Ca atare, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional amintit nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparație cu alta.
În plus, dacă legiuitorul ar fi înțeles să acorde indemnizația aflată în discuție tuturor grefierilor din cadrul instanțelor judecătorești, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.
În aceste condiții, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se puteau extinde și asupra celorlalți grefieri, care nu făceau parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât indemnizația lunară de 10% din salariul de bază s-a putut acorda până la data de 15 aprilie 2008 numai grefierilor menționați laart. 19alin. (3) din Legea nr. 50/1996 șiart. 3alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, pentru perioada în care aceste dispoziții au fost în vigoare.
În considerarea celor de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile pârâților și în consecință se va modifica în tot hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2110 din 18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.06.2009
Tehnored.:DI./ 2 ex./ 29.06.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Florin Dogaru