Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9656/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9656

Ședința publică de la 07 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Municipal C împotriva sentinței civile nr. 2728/16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă avocat ales, cu împuternicire la fila 9 dosarului, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru cunoaștere întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata-reclamantă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării. Nu cere cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

La data de 13.02.2008, reclamanta a chemat in judecata Spitalul Municipal C solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada 1 decembrie 2006 reactualizată de la data scadentă și până la data plății efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că este angajată a pârâtului Spitalului Municipal C, având funcția de asistent medical, cu locul de muncă la Cabinet școlar.

Cu toate că face parte din personalul încadrat într-o unitate sanitară publică finanțată integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, pârâtul nu i-a acordat niciodată nici un tichet de masă, încălcând prevederile art. 23 din OUG nr. 115/2004.

Reclamanta a precizat că a fost tratată discriminatoriu, în sensul că numai salariatii cu locul de munca in sectiile cu paturi, laboratoare, servicii, compartimente functionale sunt considerati angajati ai unei unitati finantate integral din venituri proprii in timp ce personalul cu locul de munca in cabinete medicale din gradinite, scoli, policlinici sportive sunt considerati a fi angajati ai unei unitati finantate din bugetul de stat.

Procedând constant în acest mod, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 alin.1 și art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii, prin care se instaurează principiul și dreptul la egalitate de șanse și tratament pentru toți salariații.

În plus, în spiritul prevederilor art. 38 din Codul muncii, reclamanta nu poate renunța la dreptul recunoscut de lege de a beneficia lunar de tichete de masă. Or, angajatorul i-a creat, prin culpa sa, un prejudiciu material pe care, în spiritul art. 269 din Codul muncii, trebuie să-l acopere integral prin plata despăgubirilor.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile anexelor I și II din Legea nr. 125/2005 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

În scop probator, a depus la dosar în copie carnetul de munca al reclamantei.

Pârâtul a depus în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiuni și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din OUG nr. 115 / 2004, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri propii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

Acordarea tichetelor de masă se face în limita sumelor aprobate cu această destinație și cu respectarea prevederilor legale care reglementează acordarea acestora, acesta fiind temeiul legal în baza căruia spitalul a acordat tichete de masă.

Și OUG nr. 90/2007 precizează că, pentru anul 2008, numai instituțiile finanțate integral din venituri proprii pot acorda tichete de masă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 - 118 Cod procedură Civilă.

Prin sentinta nr. 2758 din 16.04.2008, Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Spitalul Municipal C, pe care l-a obligat la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de la data pronunțării prezentei hotărâri, de care ar fi trebuit sa beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 01.12.2006 - 16.04.2008, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar. A fost respinsa cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Municipal C în funcția de asistent medical cu locul de muncă la Cabinetul medical din cadrul Scolii C, din cadrul spitalului, având încheiat contract individual de muncă.

Tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, asa cum stabileste art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si conditiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Desi paratul, in calitatea sa de angajator, a acordat tichete de masa salariatilor cu locul de munca in sectiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente functionale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariati.

Aceasta diferentiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura conditie pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a incadrarii intr- unitate publica finantata din venituri proprii.

Astfel, se constata ca reclamanta are contract individual de munca incheiat cu spitalul, deci raportul juridic este incheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfasurare a actvitatii neputand avea prioritate, intrucat acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar incalca grav dispoz. art. 5 alin. 1 si art. 39 alin. 1 lit. d din Codul muncii.

Din punct de vedere constitutional, o hotarare de guvern nu poate adauga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementarile privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr.- privind acordarea tichetelor de masa reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitatile din toate ramurile de servicii la nivel national.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 defineste ˝spitalele publice˝ definitie din care rezulta sursa de finantare si modul de functionare, respectiv faptul ca sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii, ce functioneaza pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile disp. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art 23, personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurarilor sociale de sanatate beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domentiul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, institutiile finantate integral din venituri proprii -cum este situatia spitalelor- sunt excluse din categoria institutiilor publice in bugetele carora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005- 2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozitiile legale prevazute pentru unitatile finantate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurarilor sociale de sanatate.

In raport de aceste considerente, instanta a admis cererea si a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 1 decembrie 2006 - 16 aprilie 2008, proporțional cu zilele lucrate,dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul Spitalul Municipal C, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in temeiul art. 299 - 316.civ.

Cod Penal

Dezvoltand in fapt motivele de recurs, paratul a sustinut ca temeiul legal in baza caruia a acordat tichete de masa il constituie prevederile art. 23 din OUG nr. 115/2004, in conformitate cu care personalul incadrat in unitatile sanitare publice finantate din venituir proprii realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de maxim 20 de tichete de masa, acordarea tichetelor facandu-se in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie si cu respectarea prevederilor legale.

Anexa 1 pct. 11 din HG nr. 529/2002 privind finantarea unitatilor sanitare precizeaza ca de la bugetul de stat sunt finantate integral cabinetele medicale din gradinite si scoli, ca unitati sanitare fara personalitate juridica, prin urmare, cabinetele scolare nu sunt finantate din veniturile proprii ale unitatilor sanitare.

Spitalele sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii, conform art. 1 alin. 2 lit. g din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, dispozitiile acestei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportatii bugetelor institutiilor publice finantate integral din venituri proprii.

Potrivit art. 4 alin. 2 si 3 din acelasi act normativ, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art. 1 alin. 2 in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite care nu pot fi depasite, iar angajarea si utilizarea creditelor bancare se face numai in limita creditelor bugetare aprobate.

Prin intampinarea formulata la data de 30.09.2008, intimata reclamanta a solicitat respingerea ca nefundat a recursului

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport în raport de motivele invocate, de apărările formulate, văzând probatoriu administrat și având în vedere și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constata urmatoarele:

Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

Acordarea tichetelor de masa personalului din unitatile sanitare a fost reglementata de OUG nr. 115/2004, care prevede in art. 23 ca, incepand cu data intrarii in vigoare a ordonantei mentionate, personalul incadrat in unitatile sanitarepublice, finantate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa.

Dupa cum rezulta din actele dosarului, reclamanta este angajata paratului, in baza unui contract de munca pe durata nedeterminata, aspect necontestat de catre parat, ceea ce face ca spetei sa-i fie aplicabile prevederile OUG nr. 115/2004.

Este real ca HG nr. 529/2002 privind finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua Ministerului Sanatatii si Familiei prevede ca finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua MSF se asigura in conditiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurari sociale de sanatate si din alte venituri potrivit anexei hotararii.

Aceeasi hotarare prevede la art. 3 care sunt activitatile finantate de la bugetul de stat, anume programele nationale de sanatate, expertizarea, proiectarea si consolidarea unor constructii, modernizarea, transformarea si extinderea constructiilor sanitare existente, achizitionarea de aparatura medicala, activitatea de diagnostic curativa si de reabilitare de importanta nationala pentru recuperarea capacitatii de munca.

Rezulta, asadar, ca numai aceste activitati sunt finantate de la bugetul de stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice, din gradinite, scoli si unitati de invatamant superior infiintate ca urmare a reorganizarii dispensarelor medicale din aceste unitati integrate instructura spitalelor teritoriale sunt finantate, potrivit. 653/2001 al Ministerului Sanatatii, art. 1 alin. 2, din fondul de asigurari sociale de sanatate.

Este de retinut, totodata, ca art. 23 din OUG nr. 115/2004 nu distinge cu privire la locul de munca unde isi desfasoara activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfasoara.

Trebuie precizat, de asemenea, că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe, ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și, ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților, chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.

Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. d ) din Codul muncii.

În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 138 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legea nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În considerarea celor expuse, văzând și dispozițiile art. 269 Codul muncii, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 civ.Cod Penal, recursul formulat de paratul Spitalul Municipal C urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipal C împotriva sentinței civile nr. 2728/16.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.-

Ex.2/03.12.2008

Jud.fond

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9656/2008. Curtea de Apel Craiova