Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 97/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- -drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 97
Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA prin administrator judiciar Insolvensy Specialists, împotriva sentinței civile nr. 1914/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, escu, G, G, și, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, consilier juridic, lipsind intimații reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 1914/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis in parte acțiunea formulată de petentii, escu, G, G, A., împotriva intimatei
A fost obligată intimata la plata diferentelor prevazute de art, 128, 129 din CCM astfel: - 10327 lei, - 763 lei, - 4234 lei, - 27280 lei, -11982 lei si. -1099 lei.
S-a respins capătul de cerere privind plata diferentelor prevazute de art. 128 si 129 din CCM fata de petentii escu, G si.
A fost obligată intimata la plata catre petitionari a drepturilor salariale reprezentand aprovizionarea de toamna iarna in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an lucrat acordata in luna octombrie pentru perioada 2005-2007 sume actualizate la data platii efective.
A fost obligată intimata la plata catre petenti a drepturilor banesti reprezentand contravaloarea unei cote de gaze naturale respectiv 4000 mc pe an pe perioada 2005-2007 sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
A fost obligată intimata la plata catre petenti a sumei de 5400 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Apararea intimatei facuta in alte cauze similare, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedită și nu poate fi reținută din următoarele considerente:
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iardispozițiile art.155 menționează că salariul cuprindesalariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precumși alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație petentii nu au avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu au beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind diferentele salariale rezultate din neaplicarea corecta a art. 128 al. 5 si art. 129 al. 1,2,3,4, intimata nu s-a aparat nici prin sustineri nici prin mijloace de proba si de asemenea acestea reprezinta drepturi prevazute de clauzele contractului colectiv de munca a caror executare este conform art. 243 al. 1,2 din Codul Civil,obligatorie pentru parti iar neindeplinirea acestora atrage raspunderea partilor care se fac vinovate.
Examinand concluziile expertizei contabile s-a reținut că expertul contabil in urma verificarilor facute a concluzionat ca in cazul unei parti dintre petenti nu s-au respectat prevederile CCM in ceea ce priveste aplicarea art. 128, 129 si anexa 3 bis, ca in perioada 2005-2007 nu s-au acordat drepturi salariale pentru aprovizionarea de toamna-iarna, si ca in aceeasi perioada nu s-a acordat contravaloarea a 4000 mc gaze naturale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SA, criticând sentința civilă ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii capetelor de cerere privind acordarea suplimentului salarial reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă, contravaloarea cotei de gaze și acordarea diferențelor salariale rezultate din neaplicarea corectă a art. 128 alin.5 respectiv art. 129 alin.1,2,3 pentru anii 2005, 2006, 2007.
Totodată, s-a cerut suspendarea executării sentinței recurate care este definitivă și executorie, iar în măsura în care se admite recursul s-a solicitat întoarcerea executării.
Ca o precizare prealabilă se impune a fi evidențiat faptul că, în cauza de față, deși au fost enunțate ca fiind recurată sentința în ceea ce privește capetele de cerere admise de instanța de fond, Curtea constată că intimata a formulat critici prin recursul declarat numai cu privire la suplimentul salarial reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă și contravaloarea cotei de gaze.
În aceste condiții, urmează a se analiza recursul în limitele investirii, potrivit art.316 raportat la art. 295 alin.1 civ.
Totodată se va avea în vedere și faptul că cererile privind suspendarea executării respectiv întoarcerea executării sentinței instanței de fond n-au mai fost reiterate cu ocazia cuvântului în fond, acestea nefiind de fapt, însoțite de dovada punerii în executare a sentinței recurate.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâtă - în limitele arătate mai sus - pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privind suplimentările salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă se reține că, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Referitor la motivul de recurs privind ajutorul material reprezentând cota de gaze, se reține că, începând cu 01.06.1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997 că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din analiza înscrisului reprezentând fișa drepturilor salariale negociate în conformitate cu Legea 14/1991 și CCM valabil la 01 iulie 1997 rezultă că acest ajutor material constând în /valoarea a 4000. gaze naturale a fost inclus în creșterea salariului deb ază.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, iar prin protocolul încheiat la 01.03. 2002 între recurentă, SNP și s-a precizat, că suma reprezentând acest ajutor material a fost introdusă în salariile de bază ale angajaților în anul 1997 și ca urmare această sumă nu s-a mai acordat în cadrul.
De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel SA s-a făcut aceeași mențiune la art.176 al.1, că acest ajutor material a fost compensat.
Este adevărat că, potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Peztrol și gaze /2006-2007- salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Din adresa. nr. 7171/17.07.2008 emisă de SA ( fila 6 dosar recurs), rezultă că la data de 01.03.2002 s-a semnat un protocol între SA și prin care s-a convenit ca salariații transferați de la. la SC SA să își păstreze toate drepturile avute la data transferului.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.
Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul, și va modifica sentința civilă în parte, în sensul respingerii cererii privind contravaloarea aprovizionare toamnă iarnă și contravaloare cotă gaze, menținând restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA prin administrator judiciar Insolvensy Specialists, împotriva sentinței civile nr. 1914/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, escu, G, G, și, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte.
Respinge cererile reclamanților privind contravaloarea aprovizionare toamnă-iarnă și contravaloare cotă gaze.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința azi, 13.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. CT/ 20 ian.2010
Tehn.red. IB/2 ex
/ L - și R
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu