Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 105/2010
Ședința publică de la 21 IANUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții -, -, -, -, -, -, - -, -, -, -, -. G, -., -, -., R, -, -, -., -, -, -, -, CS. -, -, -, - -, -., - IA, -, -, - A, -., -, S -, -, I -, -, -, V -, -, -, -, -. A, -, -., -, -., -, -., -., -, -, -, -, ȘT., -, -, IA, -, A, -, -, -, -. -, -, -. -, -, -, -, -, -, -, )., -, G, -, recurent, -, -, G, -, G, -, -, și de pârâta împotriva sentinței civile nr. 217/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuție aspectul legat de alegerea domiciliului procesual și cel legat de reprezentarea reclamanților recurenți, ivit odată cu depunerea la termenul anterior a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor. Se constată că excepția de neconstituționalitate deși a fost formulată prin avocat, în calitate de apărător ales, la dosar nu a fost depusă împuternicire avocațială ignorându-se astfel mențiunea cu care au fost citați pentru acest termen reclamanții recurenți la domiciliul procesual ales la Cabinetul Individual de Avocatură #. Târgu
Reprezentantul pârâtei recurente față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada reprezentării reclamanților prin avocat, respectiv dovada schimbării mandatarului, consideră ca avocat în cauză pe, cu delegație la dosar, reclamanți recurenți având domiciliul procesual ales la sediul profesional al acesteia.
Apreciază ca neavenită cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză, solicitând instanței a nu o lua în considerare, nefiind dovedită reprezentarea reclamanților de către avocat în susținerea acestei cereri.
Instanța, având în vedere că reclamanții recurenți au fost citați cu mențiunea să facă dovada că au mandatat pe avocat să-i reprezinte în acest dosar și de asemenea să comunice dacă au înțeles să-și aleagă domiciliul procesual la Cabinetul Individual de Avocatură #. Târgu J, însă aceștia nu au dat nici un răspuns instanței, Curtea nu va mai pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamanții recurenți, atâta timp cât aceasta a fost formulată printr-un avocat fără mandat de reprezentare. Reținând că nu mai sunt alte chestiuni de discutat ori cereri de formulat, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei recurente susține excepțiile ridicate în cadrul recursului formulat de pârâta, respectiv excepția de necompetență teritorială, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pe fond, învederează în esență că ajutorul reprezentat de cota de gaze a fost introdus în salariul de bază al reclamanților, aspect ce rezultă din adresele IP nr. 1721/1997, nr. 1738/1997, nr. 1818/1997 și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de, care la art. 176 prevede că salariații vor beneficia de ajutor cota de gaze doar dacă nu a fost introdus în salariul de bază. Din pe anul 2008 rezultă că acest ajutor a fost introdus în salariul de bază pentru anul 2007.
Față de considerentele prezentate, solicită admiterea recursului pârâtei așa cum a fost formulat. Pentru o practică unitară, depune la dosar decizia civilă nr. 1338/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
Pe recursul reclamanților, pune concluzii de respingere.
Instanța, față de înscrisurile depuse în dosar și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Sub Dosar nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu acțiunea de dreptul muncii formulată și precizată de reclamanții, etc. în contradictoriu cu pârâta -Membru B având ca obiect obligarea pârâtei la plata:
-ajutorului material reprezentând c/v unei cote de gaze naturale, respectiv 4000 mc de gaze naturale anual, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unității angajatoare, în anii 2005, 2006, 2007;
-actualizată a ajutorului reprezentând c/v unei cote de gaze naturale cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de când trebuiau acordate și data plății efective;
-cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii, reclamanții arată că o parte din ei au fost disponibilizați, o parte au calitatea de salariați și trebuiau să beneficieze potrivit art.187 din CCM la nivel de ramură valabil pe anii 2005,2006,2007 de un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, cuantumul și condițiile de acordare urmând a fi stabilite prin contracte colective de muncă inferioare. În CCM la nivel de grup de unități din Industria la art.178 s-a stabilit că salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 vor primi un ajutor material egal cu c/v a 2500-4000 mc de gaze naturale. Prin CCM din 1997 fost stabilită cota de 4000 mc, cotă rămasă neschimbată. Reclamanții consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art.8 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art.125 din CCM la nivel de ramură, drept pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată (fila 1078), pârâta ridică excepția prescrierii dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active.
În susținerea excepției prescrierii dreptului la acțiune, pârâta susține, în esență, că acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art.187 CCM potrivit art.283, lit.e termenul de prescripție aplicabil este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, drept pentru care solicită admiterea excepției ca fiind întemeiată. Referitor la cea de-a doua excepție, pârâta arată că între persoana reclamanților și persoana titularului dreptului pretins trebuie să existe identitate pentru a avea calitate procesuală activă. Pârâta consideră că reclamanții nu calitate de creditor în raportul juridic de drept substanțial deoarece începând cu anul 1997 sindicatul nu a mai negociat cu patronul clauza ce viza acordarea ajutorului constând în plata c/ unei cote determinată de gaze naturale deoarece suma respectivă a fost cuprinsă în salariul de bază al fiecărui salariat.
La fila 1165 pârâta invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluționarea cauzei având în vedere prevederile art.72 din Legea nr.168/1999 și art.62,63 și 83 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În esență, pârâta arată că art.249 face trimitere la norma specială respectiv Legea nr.168/1999 care stabilește competența de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea, drept pentru Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze cauza și ca atare se solicită admiterea acestei excepții și declinarea cauzei spre legală soluționare acestei instanțe.
Pârâta consideră că acțiunea este netemeinică deoarece ajutorul solicitat a fost acordat reclamanților prin compensarea salariilor cu c/v acestuia la nivelul anului 1997.
De asemenea, pârâta învederează instanței de judecată că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept. Pentru considerentele prezentate în întâmpinare, pârâta solicită respingerea acțiunii.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța de judecată a reținut următoarele:
Reclamanții au deținut sau dețin calitatea de salariați ai unității pârâte, așa cum rezultă din carnetele de muncă depuse la dosarul cauzei. La filele 1086-1087 s-a depus extras din CCM încheiate la nivel unitate între pârâtă și salariați reprezentați de. CCM din anul 1997 stabilea la art.176, alin.1 că începând cu data de 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază iar modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la acest contract. Prin prevederea cuprinsă în art.176 din CCM pe anul 2008 se menționează că ajutorul material reprezentând unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997 ș ca urmare începând cu acest an articolul a rămas fără obiect deoarece ajutorul a fost inclus în salariu.
La filele 1088-1090 s-au depus adrese emise de conducerea societății pârâte către sucursalele din teritoriu care menționează majorarea salariilor dar această majorare nu este justificată prin includerea ajutorului social prevăzut în art.76, alin.1 din CCM pe anul 1997.
La dosarul cauzei la filele 1151-1155 s-a depus extras din expertiza contabilă efectuată în dos- înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița -litigiu de muncă având ca pârâtă B având ca obiectiv constatarea de către expertă dacă ajutorul material reprezentând c/v unei cote de gaze naturale respectiv 4000 mc de gaze naturale anual pentru perioada lucrată efectiv î cadrul unității angajatoare de fiecare reclamant în anii 2005,2006 și 2007 fost inclus în salariu. La Fila 1153 se menționează în expertiză că nu a fost găsit la dosarul cauzei actul adițional care să precizeze modalitatea concretă de calcul a salariului de bază în care s-a inclus ajutorul material reprezentând c/v a 4000 mc de gaze naturale. De asemenea, nu s-a găsit un document care să precizeze valoarea celor 4000 mc de gaze naturale(la nivelul anului 1997) document necesar soluționării cererii reclamanților.
Referitor la excepțiile ridicate de pârâtă, reclamanții au solicitat respingerea acestora pentru următoarele argumente(filele 1107-1111 din doar) pe care instanța le-a prezentat punctual:
1.Cauza dedusă judecății cade sub incidența prevederilor art.283, alin.1, lit. c care statuează că cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului d muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Ajutorul social stabilit a fi acordat reclamanților reprezintă un adaos la salariu drept pentru care în cauză sunt incidente prevederile art.73, lit. d din Legea nr.168/1999 deoarece așa cum susține pârâta, suma trebuia inclusă în salariu deci reprezintă un drept salarial. Așa fiind, reclamanții solicită respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune.
2.Potrivit art.67 și 68, lit. a din Legea nr.168/1999 sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă. procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, drept pentru care solicită respingerea excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția de necompetență teritorială a instanței sesizate cu soluționarea conflictului de drepturi, reclamanții au solicitat respingerea acesteia întrucât domiciliul reclamanților se află în raza teritorială a Tribunalului Sibiu, situație în care sunt incidente prevederile art.298
Instanța, analizând excepțiile ridicate de pârâtă, potrivit art.137 pr.civ. față de argumentele prezentate de părți a constatat excepțiile ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția de necompetență teritorială, întemeiată de pârâtă pe existența concomitentă a disp.art.72 din Legea nr. 168/99 și ale art. 284. și pe caracterul special al Legea nr. 168/99 care stabilește competența instanței de fond ca aparținând instanței de la sediul unității, s-au reținut următoarele:
Atât Codul Muncii (Legea nr.53/2003) cât și Legea nr. 168/1999 cuprind norme prin care se instituie reguli speciale de procedură în ce privește soluționarea conflictelor de muncă.
Codul Muncii ca lege ulterioară Legea nr. 168/99 aduce în titlul XII o nouă sistematizare a normelor aplicabile în ce privește jurisdicția muncii, pe trei capitole distincte respectiv:
-capitolul - dispoziții generale
-capitolul II - competența materială și teritorială
-capitolul III - reguli speciale de procedură
În capitolul III cu referire la regulile speciale de procedură se prevede la art.290 că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială, referire ce vizează nr.168/1999.
Consideră că prin aceasta noul cod al muncii a determinat în concret domeniul de aplicare a legii speciale în materie, chiar dacă aceeași referire la legea specială se regăsește și la art. 249. din titlu IX - conflicte de muncă, capitolul I - dispoziții generale, menționat de pârâtă.
Devine astfel neîndoielnic că legiuitorul a înțeles să elimine competența din sfera de aplicabilitate a legii speciale, instituind expres o altă competență teritorială decât cea prevăzută de art.72 din Legea nr. 168/99 invocată de pârâtă în susținerea excepției și anume raportat la domiciliului sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului.
S-a constatat că prin aceasta s- operat invalidare expresă indirectă a normei aplicabile până la intrarea în vigoare a Legea nr.53/2003, respectiv a art. 72 din Legea nr.168/99, chiar dacă nu a fost menționată expres la art. 298 (2) în lista actelor normative care se abrogă, legiuitorul considerând suficient să menționeze la final "orice alte dispoziții contrare".
Prin urmare, s-a apreciat că de la data intrării în vigoare a Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ) competența teritorială a instanței este cea stabilită de art. 284 (2), ca fiind singura reglementare validă în vigoare,astfel că stricta respectare de către legiuitor a nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nu poate fi opusă instanțelor decât ca discuție pur teoretică.
În consecință, s- respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială a instanței sesizate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că potrivit art. 176 din la nivel de ramură (11 și următoarele) și art. 170 din C-M- la nivel de grup de unități din industria petrolieră ( 19 și următoarele) drepturile pretinse în cauză sunt calificate ca fiind suplimentări ale drepturilor salariale. În apărare, pârâta susține că ele au fost incluse în salarii și plătite lună de lună ca parte integrantă din salarii. Apreciază instanța așadar că ele nu pot avea decât natura juridică a drepturilor salariale, indiferent de capitolul din în care sunt prevăzute. Prin urmare sunt aplicabile disp.art.166 și art. 283 lit. c M, potrivit cărora pretențiile sunt supuse termenului de 3 ani la data nașterii dreptului la acțiune și nu dispozițiile art. 283 lit. e care prevăd un termen de 6 luni, cum susține pârâta.
În consecință a fost respinsă și această excepție, acțiunea de față fiind înregistrată la data de 2 octombrie 2008.
Instanța a găsit nejustificată și a respins inclusiv excepția lipsei calității procesuale active.Nu au fost primite argumentele pârâtei bazate pe inexistența dreptului la suplimentări salariale în luna octombrie și în consecință pe lipsa calității de creditor, în condițiile în care nu a avut loc negocierea la nivel de unitate. Dreptul este prevăzut în termeni neechivoc de art. 176 alin.1 pe anul 1997 urmând ca prin act adițional să se stabilească chiar dacă textul articolului trimite la negocierea la nivel inferior, el instituie un criteriu minimal de determinare a sumelor ce se vor acorda cu acest titlu. În speță, pretențiile reclamanților sunt limitate la cuantumul unui salariu minim la nivel de unitate, astfel încât respectă criteriul minimal stabilit prin norma menționată. Consideră că în lipsa negocierilor, salariații nu puteau pretinde sume mai mari, însă la nivel minim este reglementat indiscutabil un drept cert, cum de altfel rezultă și art.176, alin.1 că începând cu data de 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază iar modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la acest contract.
Potrivit Actului Adițional nr.397 din data de 12 februarie 2007 la CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze înregistrat la sub nr.288/15.02.2006 se stabilește prelungirea CCM mai sus menționat pe o perioadă de minimum 1 an de la data înregistrării acestui act adițional.
Prin sentința civilă nr. 217/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -, s-a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă.
A fost admisă în parte acțiunea formulata și precizată de reclamanții -, C -, G, A -, -, I., Z, T -, V, I -, I, T, D, - A -, - D, M -, N -, -. G, V -, A -, -., V, RVM. L, I, I, I -, - I, -., I, D -, I, N -, I, I, S, -, I, I, E, I -, I, V, CS. O -, I, - B, - B, I - -, T, N, N, I, -., V, N, C - IA, T, S -, V, R -, I, A - A, -., I, M, D -, SNJ. -, P, N -, I -, A -, I, N, T, I -, V, N, -, I -, P, I, P, P, E -, N -, I, -. A, I, N -, -., I, I -, VCB. -., N, I, A, I -, I, L, C, -., I, P, -., R, D, I -, N, I, NCD. -, -, P, -, ȘT., I, R -, I -, I, IA, I, M -, I, A A, I, I, D, C -, I, -, - E, L, -. -, I, -, I, -. -, -, BR ǍDEAN, Ǎ, )., TUF Ǎ, și Ǎ DOIU, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocatură #. Tg. J, împotriva pârâtei A cu sediul în B și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând c/valoarea cotei anuale de 25003gaze naturale, pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unității angajatoare pe anii 2005, 2006, 2007, drepturi actualizate cu rata inflației începând cu data de la care trebuiau acordate și până la data plății efective.
Au fost respinse alte pretenții.
Pentru a hotărî astfel, pe fondul cauzei instanța a reținut că ajutorul material anual egal cu contravaloarea a 2500-4000. gaze naturale, solicitat de reclamanți, se regăsește în art. 187 din 288/15.02.2006, prevedere ce se regăsește și în pe anul 2005 încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră (art. 178).
Clarificând natura juridică a Contractului Colectiv de Muncă, instanța a reținut că indiferent de nivelul la care sunt încheiate au natură normativă, fiind considerate legea părților pentru partea negociată atâta vreme cât nu încalcă ordinea de drept, legea și regulile de comportare în societate, limitele exercitării oricărui drept subiectiv, sens în care sunt și prevederile cuprinse în art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și 236(4) Codul Muncii.
Prin prisma dispozițiilor art. 241 Codul Munciis -a mai avut în vedere că prevederile contractuale cuprinse în încheiate la nivel ierarhic superior sunt obligatorii pentru cele încheiate la nivel inferior.
S-a mai reținut că deși prin art. 176 din s-a menționat că ajutorul a fost inclus în salariu, din expertiza extrajudiciară efectuată într-o cauză cu același obiect a rezultat că societatea nu a făcut dovada includerii în salariu a contravalorii cotei de gaze naturale, iar majorarea salariilor menționată în actele societății depuse la dosar nu este determinată de includerea ajutorului social prevăzut de pe anul 1997.
Totodată, s-a avut în vedere că potrivit din 1997, pârâta era obligată să încheie un act adițional care să prevadă modalitatea concretă de calcul a acestei contravalori a cotei de gaze naturale, dar care nu afectează drepturile colective statuate în semnat de partenerii sociali.
S-a optat pentru admiterea în parte a acțiunii reclamanților în modalitatea acordării cotei minime de gaze naturale (2500.), având în vedere lipsa negocierii și a încheierii unui act adițional la. la nivel de unitate, care să concretizeze acordarea minimului sau al maximului prevăzut de
Culpa neîndeplinirii procedurii negocierii prev. de art. 4 din Legea 130/1996 s-a reținut ca aparținând ambilor parteneri sociali, drept pentru care, făcându-se aplicațiunea dispozițiilor art. 241, 243 Codul Muncii și art. 30 din Legea 130/1996, acțiunea reclamanților a fost admisă doar în parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Pârâta Bas olicitat admiterea recursului său și, în principal, să se admită excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, să se caseze sentința și să se trimită cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul București.
În subsidiar, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală.
În expunerea de motive arată raportat la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, că în mod greșit s-a menționat abrogarea implicită a art. 72 din Legea 168/1999, chiar dacă acest articol nu a fost menționat expres la art. 298 (2) Codul Muncii, în felul acesta ignorându-se normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000 care au abrogat instituția juridică a abrogării tacite, astfel că art. 298 (2) Codul Muncii nu poate abroga art. 72 din Legea nr. 168/1999. Pentru că acest articol este în vigoare, instanța competentă este cea de la domiciliul angajatorului, respectiv Tribunalul București.
O altă excepție invocată este cea a prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și pentru că acțiunea lor vizează venituri cerute în temeiul unui invocă prevederile art. 283 lit.e Codul Muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Apreciază admisibilă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere că din 1997 ajutorul solicitat a fost introdus în salariul de bază și pentru că ulterior nu au mai existat negocieri cu privire la acest ajutor, articolul referitor la acordarea cotei de gaze a rămas fără obiect.
Ca urmare, reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat și prin urmare nu justifică calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
Pe fond, arată că ajutorul social solicitat a fost deja acordat reclamanților prin compensarea salariilor cu contravaloarea acestuia la nivelul anilor 1997, context în care cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
În drept invocă art. 299-303, 304 pct.8 și 9, 304/1, 312 Cod procedură civilă, art. 283 alin.1 și 2 Codul Muncii, pe anii 2003-2007.
Prin recursul lor, reclamanții au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.
În expunerea de motive arată că prin la nivel de unitate din 1997, fost stabilită cota de gaze la 4000. și nu s-a mai revenit ulterior asupra sa.
În carnetele de muncă, toate indexările, majorările și realizările salariale sunt menționate în cotă procentuală, iar cele în sumă fixă nu sunt, ca și cuantum, aceleași pentru toți salariații, astfel că creșterile salariale nu privesc includerea ajutorului stipulat.
Pârâta nu a făcut dovada existenței unui act adițional, astfel cum aceasta s-a obligat prin de la nivelul societății, pentru a opera modificări în privința ajutorului solicitat.
Se mai susține că legislația în vigoare nu permite acordarea acestui ajutor material prin compensarea sa în salariul de bază, pentru că dacă din acesta s-ar deduce contravaloarea adaosurilor prevăzute la art. 168 din, ar rezulta un salariu de bază mai mic decât salariul minim pe economie garantat în plată.
Arată apoi că pentru a-l acorda distinct acel ajutor material nu trebuie să existe o negociere între părți, ci trebuie doar ca angajatorul să respecte legislația în vigoare pentru că nicio convenție a părților, contrară legii, nu este valabilă și că obligația de plată a acestui adaos într-un an nu stinge obligația de plată pentru anii următori, cu atât mai mult cu cât cuantumurile anuale se majorează permanent și succesiv, odată cu salariul minim pe unitate anual.
Prevederile art. 176 din pe 1997 prin care s-a stabilit obligația încheierii de acte adiționale pentru se putea realiza includerea adaosului pentru aprovizionare în salariul de bază, se susține că nu au nicio relevanță și nici un efect asupra perioadei ulterioare, aflată în litigiu deoarece aceste prevederi se referă exclusiv la anul 1997 și nu pot înlătura dispozițiile peremptorii și imperative din la nivel superior potrivit cărora includerea adaosului în salariul de bază trebuie să fie cuvenită expres.
Pentru faptul că salariile minime pe unitate au fost diferite în perioada 2005-2007, este absurd să se afirme că adaosul pentru cota de gaze din această perioadă a rămas la nivelul celui din 1997, împrejurare contrară prevederilor art. 187 și 178 din la nivel superior.
În cauză nu s-au formulat și depus întâmpinări.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă și în limitele statuate de art. 306 (2) Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtei B este fondat, urmând a fi admis, în timp ce recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 137 (1) Cod procedură civilă:
"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Din această perspectivă, Curtea urmează a soluționa cu prioritate cele 3 excepții invocate prin intermediul motivelor de recurs de pârâta B, respectiv cea a necompetenței teritoriale, cea a prescripției dreptului material la acțiune, cât și cea a lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu, instanța o va respinge față de dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, care prevăd competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă. Este o derogare de la regula generală prevăzută de Codul d e procedură civilă, justificată prin faptul că de cele mai multe ori salariatul este cel care are calitatea de reclamant, creându-i-se astfel o facilitate.
Art.72 din Legea nr.168/1999, care stabilea competența de la sediul unității a fost implicit abrogat de art.298 alin.2 din Codul Muncii, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul soluționării unui conflict de competență, prin decizia nr.3048/23.04.2004 -Secția civilă. A arătat instanța supremă în motivarea regulatorului de competență că aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară Legii nr.168/1999, cât și având în vedere dispozițiile art.298 alin2 din Codul Muncii, care abrogă implicit art.72 din Legea 168/1999.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție deoarece pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă. Fiind vorba de drepturi bănești acordate de către angajator salariaților, aceasta au ca izvor raporturile de muncă dintre părți și se încadrează în categoria drepturilor salariale ca formă de răsplată pentru munca depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Primele acordate de către angajatori cu diverse ocazii constituie componente ale salariului în sensul art.155 Codul Muncii, reprezentând un "adaos" ce a fost stabilit prin voința părților.
Chiar prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă părțile au folosit noțiunea de "suplimentări salariale" pentru a desemna primele ce constituie sursa pretențiilor din acțiune.
Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective arau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art.166 alin.1 și art.283 lit.c Codul Muncii.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit. Codul Muncii care instituie un termen de 6 luni "în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia" întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale.
Și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost corect soluționată de instanța de fond prin respingerea ei, câtă vreme aceștia au calitatea de actuali sau foști salariați ai pârâtei, calitate în care solicită acordarea unor drepturi care, susțin ei, sunt prevăzute în și pentru acordarea cărora, până la analizarea pe fond a temeiniciei acțiunii, au calitate procesuală de a le solicita.
Pe fondul cauzei, sunt a se reține următoarele:
Reclamanții și-au fundamentat pretențiile de față, pe dispozițiile art.187 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol și Gaze potrivit cărora "salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1, punct B, vor primii anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale".
Același articol prevede însă la alin.(3)"cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective la nivele inferioare".
În încheiat la nivel de pe anul 2005, la art.176 alin.(1) s-a prevăzut că " ajutorul material reprezentând c/v unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin M/1997".
Aceeași formulare a articolului 176 sus enunțat se regăsește și în M pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin.(1) se completează cu precizarea expresă că "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când vor conveni altfel".
Din moment ce o astfel de prevedere există, rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al reclamanților, începând cu anul 1997, în modalitatea arătată. Că este așa, reiese și din faptul că pe parcursul acestor ani nu au mai avut loc negocieri între patronat și sindicat cu privire la acordarea distinctă a acestui ajutor, dimpotrivă, așa cum s-a reținut mai sus părțile au înțeles să menționeze expres că acesta a fost acordat prin includerea sa în salariul de bază, începând cu anul 1997.
Susținerile recurenților reclamanți, în sensul aplicării prevederilor privind includerea acestui ajutor în salariu doar pentru anul 1997 sunt nefondate, deoarece pentru perioada în litigiu (2005-2007) există, așa cum s-a reținut mai sus prevederi contractuale exprese în același sens, prevederi care potrivit art. 7 alin.(2) din Legea nr. 130/1996 constituie legea părților și ca atare sunt obligatorii, nefiind necesară încheierea unui act adițional în acest sens.
Pentru acest din urmă motiv sunt nerelevante criticile formulate prin recursul reclamanților referitoare la faptul că legislația nu ar permite acordarea acestui ajutor material prin compensarea sa în salariul de bază și la împrejurarea că o astfel de convenție ar fi contrară legii, câtă vreme invocat este rezultatul negocierii patronatului cu sindicatul care i-a reprezentat pe reclamanți și, mai mult decât atât, clauzele acestui contract își produc efectele de maniera în care au fost stabilite atâta timp cât prevederile lui nu au fost constatate nule ca urmare a unei acțiuni promovate în instanță.
Mai mult decât atât la nivel de ramură stipulează la art. 187 alin.2 că: "salariații vor beneficia de ajutorul social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale, doar în măsura în care acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază."
Ori în speță, rezultă că din 1997 au fost operate majorări salariale reclamanților, intenția părților fiind aceea de a se acorda prima de gaze doar atunci când nu intervine compensarea cu majorări salariale. Având însă loc această majorare salarială, nu mai poate fi acordată distinct și prima de gaze naturale.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentința atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamanți și totodată va respinge recursul declarat de reclamanți.
Ca o consecință a admiterii recursului pârâtei, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanții recurenți vor fi obligați să plătească acesteia suma de 1428 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând salariul de avocat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta "" împotriva sentinței civile nr. 217/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -.
Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -, - -, -, -, -, -. G, -., -, -., R, -, -, -., -, -, -, -, CS. -, -, -, - -, -., - IA, -, -, - A, -., -, S -, -, I -, -, -, V -, -, -, -, -. A, -, -., -, -., -, -., -., -, -, -, -, ȘT., -, -, IA, -, A, -, -, -, -. -, -, -. -, -, -, -, -, -, -, )., -, G, -, recurent, -, -, G, -, G, -, -, și împotriva pârâtei ""
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge recursul formulat de reclamanții -, -, -, -, -, -, - -, -, -, -, -. G, -., -, -., R, -, -, -., -, -, -, -, CS. -, -, -, - -, -., - IA, -, -, - A, -., -, S -, -, I -, -, -, V -, -, -, -, -. A, -, -., -, -., -, -., -., -, -, -, -, ȘT., -, -, IA, -, A, -, -, -, -. -, -, -. -, -, -, -, -, -, -, )., -, G, -, recurent, -, -, G, -, G, -, -, și împotriva aceleiași sentințe.
Obligă reclamanții recurenți să plătească pârâtei recurente B suma de 1428 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
Președinte, - - Semnează Președinte Curtea de Apel | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. NV, Tehnored. IM
Jud.fond-,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa
