Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 105
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, che, -, intervenienții G, împotriva sentinței civile nr. 867 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, escu, intimații intervenienți, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură " - escu", cu sediul în municipiul B,- bis, -.B,.1.5, și intimatul pârât Spitalul Județean B, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 2Bis, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți, che, -, recurenții intervenienții G, intimații reclamanți, -, -, -, escu, intimații intervenienți, C, toți reprezentați de în calitate de reprezentant al acestora și intimatul pârât Spitalul Județean B, reprezentat de consilier juridic, conform delegației nr. 1175 din 27 ianuarie 2009.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Spitalul Județean B depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs, care fost înregistrată de compartimentul registratură sub nr. 1122 din 26 ianuarie 2010.
Reprezentantul recurenților reclamanți și recurenților intervenienți depune la dosar note scrise, după care, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
La rândul său reprezentantul intimatei pârâte arată de asemenea, că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act de declarația părților, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
În susținerea recursului formulat reprezentantul recurenților reclamanți și al recurenților intervenienți arată că instanța de fond confundat indexarea salarială acordată de guvern cu încadrarea în grila maximă.
Legiuitorul stabilit dublă condiție pentru acordarea acestor drepturi, respectiv obținerea de calificative maxime și încadrarea în alocațiile bugetare.
Din raportul de expertiză întocmit în dosarul 1118/2005 al Tribunalului Buzău, care avut același obiect și care fost formulat în contradictoriu cu același pârât, a reieșit că au existat suficiente resurse financiare care să facă permisivă acordarea de drepturi până la limita maximă și celorlalte categorii de persoane.
altă condiție pentru acordarea drepturilor solicitate se afla și acela de obținere de calificative maxime, condiție în care se încadrează toți reclamanții și intervenienții din prezenta cauză.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii pronunțată de instanța de fond, în sensul obligării pârâtului Spitalul Județean la recalcularea salariilor și diferențelor pentru perioada noiembrie 2004 - august 2007, pe baza temeiurilor invocate.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că Spitalul Județean B respectat prevederile legale în materia salarizării personalului sanitar, organigrama și statul de funcții pentru fiecare reclamant a calculat și acordat corect drepturile salariale ale acestora.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub.nr- pe rolul Tribunalului Buzău, un număr de 186 reclamanții -, che, HG, -, -, -, ela, che, scu, -, -, -, -, -, -, escu, C, C, -, -, Si Intervenientii, C, au chemat in judecata pe pârâtul Spitalul Județean B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună in principal obligarea paratului la recalcularea salariilor de bază în conformitate cu prev.OUG 191/2002, pentru perioada decembrie 2003 la zi, obligarea la plata diferențelor dintre drepturile efectiv acordate și cele cuvenite, la zi, iar in subsidiar obligarea pârâtului la recalcularea salariilor progresiv, în funcție de criteriile de departajare.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt angajați ai Spitalului Județean B, în calitate de cadre medicale medii. În perioada 2003 s-a procedat la realizarea evaluărilor personale în funcție de rezultatele profesionale individuale proprii, în urma căreia au fost apreciați cu calificative maxime.
S- precizat că beneficiari ai creșterilor salariale au fost numai o parte din salariații spitalului, cu predilecție medici. De asemenea, au arătat ca au desfășurat o activitate calificata cu rezultate maxime, nu au suferit sancțiuni pe linie profesionala, astfel încât erau îndreptățite la acordarea creșterilor salariale stabilite de lege.
Pentru acordarea acestor creșteri salariale legiuitorul a stabilit o dublă condiție, respectiv, obținerea de calificative maxime și încadrarea în alocațiile bugetare. Prin raportul de expertiza întocmit în dosarul nr.1118/2005 al Tribunalului Buzău, a reieșit ca au existat resurse financiare care sa facă permisiva acordarea de drepturi pana la limita maxima și celorlalte categorii de salariați.
Instanțele de judecată ale Tribunalului Buzău și Curții de APEL PLOIEȘTI au mai fost investite cu soluționarea unei cauze similare, unde s-a concluzionat ca au existat fondurile necesare pentru acordarea creșterilor salariale, iar ITM a stabilit ca a avut loc o gravă încălcare a legii, situație reținută prin actul de control nr.4948/16.11.2004.
Până la apariția OUG 191/2002, în calitate de salariați au beneficiat, pe lângă salariul de bază, și de un spor de vechime sau de stimulente. Deși prin apariția OUG 191/2002 s-a stabilit că personalul contractual din sectorul bugetar beneficiază de majorări in doua etape reclamanții nu au fost reținuți pe lista persoanelor îndreptățite.
Au depus cereri de intervenție în interes propriu, C, și G.
Au renunțat la judecată reclamantele -, -, -, ela, che, scu, -, -, -, -, C, C, -, -, și intervenienții, .
Pârâtul a depus la dosar, întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât, în primul rând, a invocat pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani de la data introducerii cererii de chemare in judecată (noiembrie 2007), raportat la perioada pentru care se solicita acordarea creșterilor salariale(decembrie 2003 la zi), având în vedere că potrivit art. 166 Codul Muncii:" Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor, se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
Pe fondul acțiunii, a arătat ca legislația privind salarizarea personalului din sistemul sanitar este strict reglementata și prevede expres condițiile în care pot fi acordate creșteri salariale. Conform art.5 din OUG nr.191/2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului salarizat potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Lg. nr. 158/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, în anul 2003, personalul salarizat între limitele prevăzute în anexa la prezenta OUG, poate beneficia, pe lângă creșterile salariale acordate potrivit art.1( cu 6% începând cu 01.01.2003 si cu 9% începând cu 01.10.2003 fata de nivelul din luna septembrie 2003) și de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor individuale realizate în anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003."
Astfel, în raport cu acest criteriu al performantelor profesionale, reclamanții sunt îndreptațiți să primească aceste creșteri salariale, dar în cuprinsul art.5 se mai prevede expres o conditie, respectiv încadrarea la nivelul alocatiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevazute de lege.
Unitatea pârâtă fiind o institutie publică finanțată integral de la bugetul de stat, cheltuielile de salarizare trebuie să se limiteze la bugetul alocat în acest sens, iar dacă nu există această finantare, nu se poate acorda acest drept, textul din actul normativ mai sus citat fiind facultativ.
Referitor la afirmatia reclamantilor cu privire la faptul ca au existat fonduri care să facă permisivă acordarea acestor drepturi, s-a arătat ca nu au existat suficiente fonduri pentru acordarea de creșteri salariale tuturor salariatilor, iar în această situație beneficiarii s-au stabilit prin negociere cu sindicatul (art. 12 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara).
Astfel, în cadrul sedintei Consiliului de Administratie din data de 19.12.2003, s-a hotarat de comun acord cu sindicatul ( din partea caruia au participat: as. si as. ), persoanele care vor beneficia de cresteri salariale.
În acest fel, cinci din reclamanți au beneficiat de aceste creșteri salariale începând cu 01.12.2003 si de la data de 01.08.2007 au beneficiat si de salariul maxim din grila de salarizare:
Reclamantele au depus la dosar precizări la acțiune prin care au arătat că solicită acordarea drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2004 - noiembrie 2007 la zi.
Pe fondul cauzei, au arătat că acțiunea are mai multe capete de cerere, respectiv:
1) acordarea de drepturi în baza OUG 191/2002, pe care le-au solicitat atât in calitate de membri de sindicat, cat si personal. Astfel, s-a demonstrat că spitalul a făcut importante economii la salarii, iar acordarea creșterilor salariale putea fi făcuta cu încadrarea in alocațiile bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003.
În urma controlului întreprins de ITM si a procesului verbal încheiat de aceasta autoritate, a rezultat ca pe tot parcursul anului 2003 un număr de 130 de salariați, aleși preferențial de spital, au beneficiat de creșteri salariale.
Mai mult decât atât, susținerea inexistentei rezervelor de fonduri a fost infirmata printr-un raport de expertiza întocmit, care a stat la baza deciziei nr.335/18.04.2006 a Curții de Apel P, pronunțata in dosarul 2276/2006.
2) recalcularea salariilor progresiv in funcție de criterii de departajare, întemeiate pe prev. Legii 125/12.05.2005.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 867 din 16 octombrie 2009 respins acțiunea promovată de reclamanții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma precizării la acțiune depusă la dosar, reclamantele și-au restrâns pretențiile, solicitând acordarea drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2004 - noiembrie 2007, având in vedere ca pentru perioada decembrie 2003 - noiembrie 2004, dreptul salariatelor la acțiune este prescris.
De asemeni, prin precizările depuse la acțiune si obiectivele expertizei, reclamantele au solicitat si recalcularea salariilor progresiv in funcție de criterii de departajare, întemeiate pe prev. Legii 125/12.05.2005 (de aprobare a OUG 115/2004).
Astfel, ținând cont de obiectivele raportului de expertiza, reclamantele au solicitat ca instanța sa stabilească drepturile cuvenite in raport de salariile de încadrare, vechimea in muncă si sporurile ce trebuiau aplicate începând din decembrie 2004, sa verifice daca paratul a respectat organigrama si statul de funcții pentru fiecare din calificările profesionale, daca s-au respectat normele legale in domeniul salarizării si limitele la care s-au aplicat, daca s-au aplicat si calculat diferențele salariale ce s-ar fi cuvenit fiecărei reclamante in parte, daca reclamanții pot beneficia de drepturile solicitate în situația în care au obținut calificative maxime pe ultimii trei ani și dacă se încadrează in limitele alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile si, nu in ultimul rând, daca li s-au aplicat prevederile Legii nr.125/2005.
Din analiza cărților de muncă depuse de reclamanți la dosar, coroborate cu concluziile raportului de expertiza, a rezultat că paratul a respectat organigrama si statul de funcții pentru fiecare din calificările profesionale, respectiv asistent medical, sora medicala, statistician, etc.
Pe fondul cauzei s-a reținut că legislația privind salarizarea personalului din sistemul sanitar este strict reglementata si prevede expres condițiile în care pot fi acordate creșteri salariale.
Astfel, potrivit art. 5 din OUG. nr. 191/2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Lg. nr. 158/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, " In anul 2003 personalul salarizat intre limitele prevăzute în anexa la prezenta ordonanța de urgenta, poate beneficia, pe lângă criteriile salariale acordate potrivit art.1 ( cu 6% începând cu 01.01.2003 si cu 9% începând cu 01.10.2003 fata de nivelul din luna septembrie 2003) si de o creștere salariala prin evaluarea performantelor individuale realizate in anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003."
OUG 191/2002 are aplicabilitate pentru anul 2003 și face referire la creșterile de salarii pentru acel an, pentru ca la nivelul anului 2004 intra in vigoare OUG 123/2003, iar începând cu data de 01.01.2005 intra in vigoare OUG 115/2004, aprobata prin Legea nr.125/2005.
Acțiunea reclamantelor, așa cum a fost ea precizată, vizează perioada începând cu luna noiembrie 2004, pentru perioada anterioara dreptul la acțiune fiind prescris.
Din aceste considerente, drepturile solicitate de reclamante au fost analizate prin prisma prevederilor OUG nr.123/2003 ( pentru drepturile solicitate pentru luna decembrie 2004) si ale OUG nr.115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar pentru perioada ulterioara acestei date (începând cu luna ianuarie 2005).
Așa cum a rezultat din cuprinsul raportului de expertiza, necontestat de părți sub acest aspect, pentru luna decembrie 2004, drepturile salariale cuvenite reclamantelor au fost calculate in conformitate cu prev.OUG nr.123/2003 pe baza salariilor de încadrare stabilite la data de 01.10.2004, asigurându-se o creștere salariala corelata cu evoluția estimata a indicelui preturilor de consum, la care s-au adăugat diverse sporuri, indemnizații, ore suplimentare si premii.
Începând cu luna ianuarie 2005 pana in noiembrie 2007, drepturile respective trebuie analizate prin prisma prevederilor art.17 al.1 din OUG nr.115/2004, aprobata prin Legea nr. 125/2005.
Conform prevederilor art.17 din ordonanța, personalul contractual salarizat intre limitele corespunzătoare funcției poate beneficia, anual, in perioada mai - septembrie, de o creștere salariala prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate in anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile in bugetul de venituri și cheltuieli.
În raport cu acest criteriu al performantelor profesionale, reclamanții sunt îndreptățiți să primească creșterile salariale, dar in cuprinsul articolului mai sus menționat, se mai prevede expres o condiție, respectiv încadrarea la nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege. Având in vedere aceste precizări, rezulta in mod clar faptul ca daca nu exista finanțarea, nu se pot acorda drepturile solicitate, textul din actul normativ mai sus citat reprezentând o opțiune, o facultate lăsata la aprecierea unitarii, nu o obligație, dovada exprimarea textului, aceea ca poate beneficia, condiția fiind încadrarea în alocațiile bugetare.
Unitatea parata este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, in acest caz cheltuielile cu salarizarea trebuind sa se limiteze la bugetul alocat in acest sens.
Referitor la afirmația reclamanților cu privire la faptul ca au existat fonduri care sa facă permisiva acordarea acestor drepturi, expertul a concluzionat ca nu au existat suficiente fonduri pentru acordarea de creșteri salariale tuturor salariaților, iar in aceasta situație beneficiarii s-au stabilit prin negociere cu sindicatul (conform art. 12 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara unde se arata expres ca n scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute n prezentul contract colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară ale personalului din instituțiile sanitare publice finanțate de la bugetul de stat și de la fondul unic de asigurări de sănătate, părțile contractante vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de salariați și a surselor de constituire, nainte de adoptarea Legii bugetului de stat consolidat sau a rectificării bugetului de stat, cu respectarea legislației în vigoare.")
În cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19.12.2003, s-a hotărât de comun acord cu sindicatul persoanele care vor beneficia de creșteri salariale, astfel încât acordarea creșterilor salariale s-a făcut cu acordul organizațiilor sindicale, reprezentanții acestora participând la ședința si semnând procesul verbal in care s-a hotărât acordarea creșterilor salariale. De asemeni, persoanele beneficiare ale drepturilor respective au fost nominalizate chiar de către reprezentanții sindicatului.
Conform raportului de expertiza, pentru anii 2005 si 2006 nu au fost aprobate creșteri de salarii in afara majorărilor impuse de lege, motivat de lipsa alocațiilor bugetare, constatându-se ca in acești ani spitalul a avut furnizori neachitați iar disponibilul din cont la finele celor 3 ani (2005-2007) nu acoperea decât J din necesarul pentru plata drepturilor salariale.
Începând cu 01.08.2007, fiecare reclamantă a beneficiat de salariile tarifare majorate, fiind încadrate la maximul din grila si acordându-se creșteri salariale pentru evaluările profesionale din anul 2006, in temeiul art. 17 din OUG nr. 115/2004.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamanții, che, -, intervenienții G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea conține motive contradictorii și că a fost dată cu interpretarea greșită a legii.
Se susține că instanța de fond confundat indexarea salarială acordată de guvern cu încadrarea în grila maximă.
Este adevărat că legiuitorul stabilit dublă condiție pentru acordarea acestor drepturi, respectiv obținerea de calificative maxime și încadrarea în alocațiile bugetare, dar, din raportul de expertiză întocmit în dosarul 1118/2005 al Tribunalului Buzău, care avut același obiect și care fost formulat în contradictoriu cu același pârât, a reieșit că au existat suficiente resurse financiare care să facă permisivă acordarea de drepturi până la limita maximă și celorlalte categorii de persoane.
altă condiție pentru acordarea drepturilor solicitate se afla și acela de obținere de calificative maxime, condiție în care se încadrează toți reclamanții și intervenienții din prezenta cauză.
Recurentele susțin că în cauză trebuia omologată expertiza, iar nu expertiza, aceasta din urmă fiind lovită de nulitate.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii pronunțată de instanța de fond, în sensul obligării pârâtului Spitalul Județean la recalcularea salariilor și diferențelor pentru perioada noiembrie 2004 - august 2007, pe baza temeiurilor invocate.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este nefondat.
Potrivit mențiunilor din cărțile de muncă ale recurentelor, coroborate cu concluziile raportului de expertiza, rezultă că paratul a respectat organigrama si statul de funcții pentru fiecare din calificările profesionale corespunzătoare recurentelor.
Legislația privind salarizarea personalului din sistemul sanitar este strict reglementata si prevede expres condițiile în care pot fi acordate creșteri salariale.
Astfel, potrivit art. 5 din OUG. nr. 191/2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 158/1998 în anul 2003 personalul salarizat intre limitele prevăzute în anexa la prezenta ordonanța de urgenta, poate beneficia, pe lângă criteriile salariale acordate potrivit art.1 ( cu 6% începând cu 01.01.2003 si cu 9% începând cu 01.10.2003 fata de nivelul din luna septembrie 2003) si de o creștere salariala prin evaluarea performantelor individuale realizate in anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003.
OUG 191/2002 are aplicabilitate pentru anul 2003 si face referire la creșterile de salarii pentru acel an, pentru ca la nivelul anului 2004 intra in vigoare OUG 123/2003, iar începând cu data de 01.01.2005 intra in vigoare OUG 115/2004, aprobata prin Legea nr.125/2005.
Acțiunea, așa cum a fost ea precizată, vizează perioada începând cu luna noiembrie 2004, pentru perioada anterioara dreptul la acțiune fiind prescris, așa cum corect a reținut instanța de fond. Întrucât recurentele și-au precizat acțiunea și au arătat că înțeleg să solicite drepturile salariale începând cu anul 2004, corect a analizat instanța de fond reglementarea legală aplicabilă perioadei deduse judecății.
Drepturile solicitate de reclamante au fost analizate prin prisma prevederilor OUG nr.123/2003 ( pentru drepturile solicitate pentru luna decembrie 2004) si ale OUG nr.115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar pentru perioada ulterioara acestei date (începând cu luna ianuarie 2005).
Așa cum a rezultat din cuprinsul raportului de expertiza, necontestat de părți sub acest aspect, pentru luna decembrie 2004, drepturile salariale cuvenite reclamantelor au fost calculate in conformitate cu prev.OUG nr.123/2003 pe baza salariilor de încadrare stabilite la data de 01.10.2004, asigurându-se o creștere salariala corelata cu evoluția estimata a indicelui preturilor de consum, la care s-au adăugat diverse sporuri, indemnizații, ore suplimentare si premii.
Pentru perioada ianuarie 2005 - noiembrie 2007, drepturile respective trebuie analizate prin prisma prevederilor art.17 al.1 din OUG nr.115/2004, aprobata prin Legea nr. 125/2005, cum corect a reținut tribunalul.
Conform prevederilor art.17 din ordonanța arătată, personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcției poate beneficia, anual, in perioada mai - septembrie, de o creștere salariala prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate in anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile in bugetul de venituri și cheltuieli.
Una din condițiile pentru acordarea creșterilor salariale este încadrarea la nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege. Rezulta astfel in mod clar faptul că dacă nu exista finanțarea, nu se pot acorda drepturile solicitate, textul din actul normativ mai sus citat reprezentând o opțiune, o facultate lăsata la aprecierea unității, nu o obligație.
Unitatea intimată este o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, in acest caz cheltuielile cu salarizarea trebuind sa se limiteze la bugetul alocat in acest sens.
Referitor la susținerea cu privire la faptul ca au existat fonduri care sa facă posibilă acordarea acestor drepturi, expertul a concluzionat ca nu au existat suficiente fonduri pentru acordarea de creșteri salariale tuturor salariaților, iar in aceasta situație beneficiarii s-au stabilit prin negociere cu sindicatul, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19.12.2003.
Conform raportului de expertiza, pentru anii 2005 si 2006 nu au fost aprobate creșteri de salarii in afara majorărilor impuse de lege, motivat de lipsa alocațiilor bugetare, constatându-se ca in acești ani spitalul a avut furnizori neachitați iar disponibilul din cont la finele celor 3 ani (2005-2007) nu acoperea decât J din necesarul pentru plata drepturilor salariale.
Începând cu 01.08.2007, fiecare recurentă a beneficiat de salariile tarifare majorate, fiind încadrate la maximul din grila si acordându-se creșteri salariale pentru evaluările profesionale din anul 2006, in temeiul art. 17 din OUG nr. 115/2004.
Nu poate fi primită susținerea recurentelor potrivit căreia raportul de expertiză ar fi nul, deoarece, așa cum rezultă din raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, precum și din adresa nr.10/10.03.2009, recurentele au fost convocate la efectuarea expertizei prin apărătorul lor, care avea mandat de reprezentare.
Prin urmare, sentința tribunalului este legală și temeinică, urmând a fi menținută în recurs.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, che, -, intervenienții G, toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură " - escu", cu sediul în municipiul B,- bis, -.B,.1.5,județul B, împotriva sentinței civile nr. 867 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, escu, intimații intervenienți, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură " - escu", cu sediul în municipiul B,- bis, -.B,.1.5, județul și intimatul pârât Spitalul Județean B, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 2 bis, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored./MD
4ex./ 8.02.2010
dosar fond - al Tribunalului Buzău
G
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian