Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1166/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1166/
Ședința publică din 15 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales în Tg-M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr.677 din 15 aprilie 2008, pronunțată de tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă mr.677 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Mureș, s-a respins acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul -, cu citarea obligatorie Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că în sistemul instituțiilor și unităților din justiție nu se acordă sporul pentru lucru la calculator de 15% din salariul de bază brut, astfel în cât nu există o situație de discriminare a reclamanților, nefiind în discuție o diferență de tratament cu încălcarea principiului egalității de tratament în salarizare, contrar art.1-4 și 27 din OG nr.137/2000.
Cât privește acordarea de 3 zile suplimentare la concediul de odihnă, în speță se aplică art.65 din Legea nr.567/2007, prin care s-a stabilit că personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un concediu anula de odihnă de 30 de zile lucrătoare. Prin aceasta se derogă de la dispozițiile de drept comun prevăzute de art.142 Codul muncii, având prioritate legea sus citată (legea specială).
Împotriva sentinței civile menționate reclamanții au înaintat în termen legal recurs solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea cererii de chemare în judecată, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.8 și 9.pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod.
În opinia recurenților hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, iar instanța de fond a schimbat natura actului juridic cu care a fost sesizată. Se invocă de către recurenții prevederile art.1 alin.2, 2 alin.1 și 27 din OG nr.137/2000 considerând că ne aflăm în prezența unei discriminări raportat la alte categorii de personal bugetar care își desfășoară activitatea prin folosirea permanentă a calculatorului. Recurenții mai fac referire și la disp.art.5 din Legea nr.53/2003 care consacră principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, cu excluderea oricăror forme de discriminare. În fine, în speță se apreciază și incidența art.142 Codul muncii, care justifică acordarea unui concediu de odihnă suplimentar de 3 zile anual.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.48 din Legea nr.50/1996 pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, se poate acorda un spor de 15% din salariul de bază brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Ulterior conform art.22 din OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești s-a statuat că pentru condiții similare celor evidențiate mai sus, personalul salarizat potrivit ordonanței beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază. Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii.
Din interpretarea textelor de lege enunțate mai sus, rezultă că acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea, pe baza unei expertize de specialitate, a existenței unor condiții de muncă, care pot fi, grele, periculoase sau vătămătoare.
Prin urmare dispozițiile legale invocate nu pot fi interpretate în sensul imperativității acordării sporului de 15% de mai multe ori, sporul din discuție putând fi acordat o singură dată.
Prin urmare, reclamanții primesc sporul pretins prin acțiunea dedusă judecății, întrucât legiuitorul a reglementat acordarea sporului numai o singură dată, și nu ori de câte ori angajații constată existența unui factor nociv care să justifice acordarea acestui spor.
Este, așa dar, vorba despre opțiunea legiuitorului întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adausurilor la salariile de bază, instanțele de judecată nefiind abilitate a se substitui legiuitorului, astfel cum s-a statuat și prin ultimele decizii ale Curții Constituționale (a se vedea deciziile nr.818, 821 din 3 iulie 2008).
Potrivit art.65 din Legea nr.567/2004 "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare". Dispoziția legală enunțată are un caracter special, având prioritate față de dispozițiile Codului muncii, reclamanții neputând invoca regulile generale prevăzute de legislația muncii din moment ce actele normative speciale nu reglementează zile de concediu suplimentare pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare.
De altfel, potrivit art.1 alin.2 din Codul muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. De asemenea, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare,însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În fine, prin mai multe decizii emise recent de Curtea Constituțională, obligatorii pentru instanțe, s-a statuat că în aplicațiunea art.27 din OG nr.137/2000 instanțele de judecată nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în caz contrar, fiind vorba de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.8,9 pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamanților, toți cu domiciliul ales în Tg-M,-, împotriva sentinței civile nr.677 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2009.
Președinte JUDECĂTOR 1: Nemenționat
pt., aflată în
concediu de odihnă, semnează, președintele instanței,
Grefier,
pt., aflată în
concediu de odihnă, semnează, prim grefier,
Red.
Tehnored./2 exp.
03.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud:-
Opinie separată
Admite recursul declarat de reclamanții,
Modifică în parte sentința civilă nr.677/15.04.2008 a Tribunalului Mureș, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții la acordarea în favoarea fiecărui reclamant a concediului de odihnă suplimentar anual de 3 zile lucrătoare, începând cu 11.12.2007 și în continuare până când lucrează în condiții vătămătoare.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Judecător,
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește petitul referitor la acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă, se apreciază că această cerere este întemeiată din următoarele considerente:
Nu se constată că reclamanții lucrează în condiții vătămătoare.
Codul muncii reglementează distinct dreptul la concediu de odihnă anual ce i se cuvine și este garantat tuturor salariaților în art.139 și 140 și concediul de odihnă suplimentar pentru salariații care îndeplinesc condițiile prev. de art.142.
Potrivit art.1, Codul muncii reprezintă dreptul comun în materie.
Legea nr.567/2004 în art.65 reglementează dreptul la concediu anual ce este garantat tuturor salariaților care au calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
OG 8/2007 în art.22 prevede anumite drepturi salariale în plus, respectiv spor de 15% din salariul de bază pentru care lucrează în condiții vătămătoare.
Rezultă că sub aspectul salarizării, pentru personalul care lucrează în condiții vătămătoare legea specială cuprinde dispoziții exprese, însă nu prevede dispoziții expres sub aspectul dreptului la concediu de odihnă pentru cei care lucrează în asemenea condiții.
În această situație, se aplică dreptul comun în materie, respectiv art.142 din Codul muncii, deoarece legea specială reglementează doar concediul de odihnă anual ce se cuvine tuturor salariaților - personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, fără a conține vreo reglementare în ceea ce privește personalul care lucrează în condiții vătămătoare.
Sub acest aspect deci legea specială tace și nu cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie.
Judecător,
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
20.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
