Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1208/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1208/2008-
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în, nr. 71, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliată B,-,. 1,.C,.2, județul B, domiciliat în, nr. 92, județul B, domiciliată în B,-, județul B și intimata pârâtă SC . SA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 695/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului reclamant -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 46/05.03.2008 și reprezentanta intimatei SC . SA-avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 28 mai 2008 emisă de intimată, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentantele părților, întrebate fiind, arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, în principal, casarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond cu trimitere spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă și în subsidiar modificarea sentinței recurate în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului formulat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND;
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 695/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta SC . SA.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte. Prin deciziile
nr.380/11.07.2006,nr.366/11.07.2006,nr.362/11.07.2006,respectiv,nr.375/11.07.06, s-a desfăcut contractul individual de muncă al reclamanților, în temeiul art. 65 al.1. Codul muncii.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.34/26.09.2003 are natură comercială și s-a încheiat între alte persoane, care nu sunt părți în prezentul proces și nici nu conțin mențiuni referitoare la plăți compensatorii. Acest ultim aspect rezultă din adresa emisă de, adresa emisă de numitul, adresa emisă de către SC SRL și nu în ultimul rând din extrasul contractului în litigiu.
Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea.
S-a constatat că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, în principal solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței și admiterea acțiunii formulate.
Recurentul critică hotărârea instanței de fond întrucât a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului. Deși sarcina probațiunii în litigiul de muncă revine angajatorului, acesta a refuzat nejustificat să prezinte contractul de privatizare nr. 34/2003, înscris ce constituie temei pentru acțiunea formulată. De altfel, instanța a reținut ca motiv esențial de respingere a cererii aspectul că acest contract de vânzare-cumpărare invocat s-a încheiat între terțe persoane care nu sunt părți în proces. De asemenea, instanța a ignorat prevederile art. 175 al. 1 Cod procedură civilă care permite părții să se prevaleze de un înscris care nu se află în posesia ei ci în posesia alte persoane. Ori în lipsa prezentării respectivului înscris -contractul de privatizare- instanța nu era în măsură să respingă acțiunea reclamanților pentru plăți compensatorii -12 salarii medii pe unitate la disponibilizare.
Recurentul critică și dispoziția instanței de a se reveni asupra expertizei tehnice contabile, după ce în prealabil fusese încuviințată.
Recurentul arată că din înscrisurile depuse nu rezultă că li s-au achitat cele 12 salarii compensatorii prevăzute de contractul de privatizare sau ajutorul social, sub forma de 5 salarii prevăzute de contractul colectiv de muncă ci doar premii.
Prin întâmpinare, intimata SC . SA, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Instanța de recurs, cu respectarea prevederilor art. 305 Cod procedură civilă raportat la art. 175 al. 1 Cod procedură civilă, a încuviințat proba solicitată de recurent, dispunând prezentarea contractului de privatizare nr. 34 din 26.09.2006 în camera de consiliu din 24.06.2008, ocazie cu care s-a încheiat și procesul-verbal de verificare a contractului de privatizare.
Examinând sentința recurată prin pisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică, având în vedere și proba cu înscrisuri administrată în recurs, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Critica adusă hotărârii primei instanțe nu subzistă.
Prin acțiunea formulată, reclamanții, inclusiv recurentul, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei ce reprezintă contravaloarea a 12 salarii medii nete pe unitate conform contractului de privatizare nr. 34/2003, prin care APAPS a vândut acțiunile deținute la societatea pârâtă SC . SA
Conform prevederilor contractului Colectiv de muncă nr. 94/2005 -fila 30-44 dosar fond - art. 167, salariații concediați ca urmare a reorganizării activității, beneficiază "de măsuri de combatere a șomajului și compensații constând în ajutor social în sumă de netă de 5 salarii medii brute pe unitate, care, conform probelor administrate s-au achitat reclamanților".
De altfel, nici reclamanții până la închiderea fazei probatorii și acordarea cuvântului pe fondul cauzei nu au contestat primirea celor 5 salarii compensatorii și de altfel nu aceasta făcut obiectul acțiunii compensațiile prevăzute de Contractul colectiv de muncă ci compensația prevăzută de Contractul de privatizare.
De altfel, și susținerile recurentului privind plata unor premii și nu compensații sunt susțineri fără suport probator dar și ireale în condițiile în care unitatea intră în reorganizare cu disponibilizări aceasta însemnând greutăți financiare, incapacitate de plată etc. deci nu se acordă și salariaților premii, nici nu ar fi justificate, ci doar compensațiile prevăzute de Contractul colectiv de muncă anume prevăzute pentru astfel de situații nedorite.
Iar clauzele contractului, reprezintă legea părților conform art. 236 Codul muncii și din probele administrate nu rezultă nerespectarea clauzelor de către intimată.
Cât privește contractul de privatizare prezentat instanței de recurs în camera de consiliu, acesta contract nr. 34/2003, nu are astfel de prevederi, acesta stabilește măsuri între părțile contractante și nu față de terți, fiind stabilite clauze și sancțiuni doar față de vânzător nu și salariați.
Aceasta a fost de fapt și adresa nr. 12/27.08.2008 emisă de SC SRL -fila 61 dosar fond-, căreia i-au fost cesionate apoi acțiunile de la primul cumpărător.
Față de această probă administrată de pârâtă și extrasul din Contractul colectiv de muncă -fila 60 dosar fond-, care nu prevede plăți compensatorii pentru salariații reclamanți, învederând în fața instanței la 28.05.2008 că au cunoștință despre despăgubiri doar din spusele reprezentantului sindical pe care n-au înțeles măcar să-l propună ca martor, instanța a revenit justificat asupra probei cu expertiză încuviințată anterior.
Față de cele mai sus expuse, coroborate cu probele administrate în cauză, recursul apare ca nefondat urmând a fi respins și menținută hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei SC . SA, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în, nr. 71, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliată B,-,. 1,.C,.2, județul B, domiciliat în, nr. 92, județul B, domiciliată în B,-, județul B și intimata pârâtă SC . SA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 695/LM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească în favoarea intimatei pârâte SC . SA, suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 09.10.2008
- dactilografiat grefier -09.10.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan