Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1231/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1231/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, -, -, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul B, împotriva sentinței civile nr. 494/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI, cu sediul în localitatea, jud. B, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată fixat în recurs, fiind legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă; citată cu copia motivelor de recurs intima nu au depus întâmpinare; se constată că în mod greșit au fost citați, în calitate de intimați pârâți Primarul comunei și Consiliul Local al comunei, cauza fiind disjunsă din dosarul -, înregistrată la Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Brăila sub nr- care, prin încheierea din 13.11.2008 a declinat competența de soluționare în favoarea Secției civile - complet specializat litigii de muncă - a Tribunalului Brăila; cauza fiind înregistrată sub nr. 3071/113/27.11.2008 iar prin încheierea din 25.02.2009 (fila 51 dosar fond) reclamanții și-au restrâns acțiunea în sensul că au chemat în judecată doar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială; a fost atașat procesul-verbal încheiat potrivit dispozițiilor art. 98 (6) din privind unui membru al completului de judecată, completul C 3R fiind format prin includerea judecătorului din planificarea de permanență, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin cererea de recurs reclamanții au solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de drepturi de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Brăila sub nr. 2821/113/4.10.2008 reclamanții funcționari publici și personal contractual din cadrul Primăriei au chemat în judecată pe pârâții Instituția Primarului comunei și Consiliul Local pentru a fi obligați să le aloce, calculeze și plătească drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a contractului de muncă și la actualizarea sumelor cu coeficienții ratei de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamanții au solicitat ca pârâta Instituția Primarului comunei să fie obligată să dispună consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanților a indemnizației de dispozitiv retroactive și în continuare.
În motivarea acțiunii au arătat că potrivit pct. 9 și 31.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și că, potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 cu modificările și completările ulterioare, în alte departamente administrative teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi întrucât dispozițiile cap. V din Constituție și ale art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare impun premisele unui regim unitar de reglementare.
Reclamanții au mai susținut că acordarea acestui spor este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament salarial în cadrul aceleiași autorități și au invocat în acest sens prevederile nr.OG 9/2008, ale Legii nr. 188/1999 și ale nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor.
La data de 17.09.2008 reclamanții au depus cerere prin care au modificat acțiunea, solicitând aplicarea prevederilor Ordinului nr. 496/28.07.2003 cu data de 01.09.2003 și în continuare.
Deși au fost legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2008 instanța a disjuns cererea formulată de reclamanții, și, întrucât aceștia au calitatea de personal contractual și a constatat că le sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.
Pentru același considerent, prin încheierea din data de 13.11.2008 s-a dispus scoaterea de pe rol a cererii formulate de reclamanții care au calitatea de personal contractual și înaintarea ei la Secția civilă a Tribunalului Brăila, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 3071/113/27.11.2008.
În fața acestei instanțe reclamanții au depus cerere de modificare a denumirii persoanei juridice cu care înțeleg să se judece, precizând că înțeleg să cheme în judecată Unitatea Administrativ Teritorială Comuna prin primar.
De asemenea, reclamanții au depus adeverințe care le atestă calitatea de personal contractual.
Prin Sentința Civilă nr. 494/27.05.2009 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea ca nefondată.
A reținut în motivare că reclamanții, și au calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna, fiind salariați ai acesteia, așa cum reiese din adeverințele depuse la dosar.
În această calitate au solicitat plata indemnizației de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2003.
Ținând seama că această indemnizație reprezintă un drept salarial care conform art. 283 lit. c Codul muncii poate fi solicitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 02.02.2009, se constată că dreptul la acțiune pentru plata indemnizației de dispozitiv anterioară datei de 12.11.2005 s-a prescris.
Cât privește drepturile pretinse cu acest titlu ulterior acestei date instanța reține următoarele:
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanții nu au făcut dovada că Ordinul nr. 496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu se poate reține că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța constată că Legea nr. 138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art. 1.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de Interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct. 9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr. 496/2003 se constată că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum susține reclamanta.
Rațiunea adăugării pct. 9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Concluzia ce se impune este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanți privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții sunt angajați în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci sunt salariați ai administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța constată că prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Această interpretare nu discriminează pe reclamanți față de personalul contractual vizat de ordin, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare au arătat că interpretarea instanței de fond este criticabilă deoarece în conformitate cu pct. 9 din Ordinul nr. 496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Soluția rezultă și din prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999, coroborată cu prevederile art. 13 din aceeași lege în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.
Dispozițiile art. 1 și 2 din Ordinul nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, consacră principiul egalității între cetățeni, eludarea privilegiilor și discriminărilor, fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice (lit. "e"). Transpunerea în practică a acestui principiu, demonstrează faptul că în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse orice autoritate publică are obligația legală de a emite reglementări care să protejeze angajatul. În acest context, Ordinul nr. 496/2003 creează un sistem unitar de acordare a unor drepturi salariale și în domeniul administrației publice locale. Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Sistemul general de salarizare aplicabil funcționarilor publici, cuprinde salarii de bază, premiile, stimulente și alte drepturi. Indemnizația de dispozitiv face parte din categoria "alte drepturi", pe care ordonatorul trebuie să le acorde personalului în condițiile în care Ordinul nr. 496/2003 reglementează expres acest spor.
Potrivit acestui ordin, textul punctului 2 prevede ca indemnizația se acordă personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală și cea locală.
Noțiunea de dispozitiv presupune faptul că angajații trebuie să intervină în orice moment, la solicitarea conducătorului unității sau instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență pe care le presupune administrația publică centrală și cea locală. Consiliile locale pot hotărî să acorde salariaților săi indemnizația de dispozitiv, în temeiul principiului autonomiei locale prevăzut de art. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală și pot asigura condițiile materiale și financiare necesare desfășurării de către aparatele lor proprii a activităților prevăzute de lege, în conformitate cu art. 104 alin. 1 lit. m din Legea nr. 215/2001 având asigurate și sursele financiare necesare acordării acestei indemnizații personalului propriu.
Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale. În situația în care s-ar aprecia că personalul din autoritățile administrației publice nu ar avea dreptul la acest spor de dispozitiv, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni.
Prin acordarea indemnizației de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală ci, din contra, se asigură egalitate de tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități, fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr. 496/2003 care se aplică și în cazul autorității publice locale.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de reclamanți, prin prisma motivelor invocate, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei comunei, județul B, instituție care nu se află în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, la punctul 9.2. s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În conformitate cu definiția dată de punctul 3.1. din acest ordin prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din.
Acest ordin reprezintă o normă metodologică de punere în aplicare a legii, neputând modifica legea.
Prin acest ordin nu s-a adus o modificare a legii, în sensul ca toți angajații administrației publice să beneficieze de această indemnizație, ci a fost precizat faptul că și salariații din cadrul administrației publice care au fost comasați în cadrul Ministerului Administrației și Internelor să beneficieze de această indemnizație.
Reclamanții nu fac parte din categoria personalului civil la care face referire Ordinul, salarizarea acestora fiind reglementată prin acte normative cu caracter special.
Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor nu se poate aplica și altor persoane decât celor expres enumerate, în caz contrar, prin extinderea beneficiarilor, ar însemna să se admită posibilitatea acordării unor indemnizații prin acte normative cu putere inferioară legii.
Nu se poate reține nici discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați salariații.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențieri.
Faptul că funcționarii publici din cadrul primăriei au obținut acest drept prin hotărâre irevocabilă, pe calea contenciosului administrativ, nu este de natură a schimba soluția instanței, întrucât practica judiciară nu este izvor de drept în sistemul românesc de drept.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, -, cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul B, împotriva sentinței civile nr. 494/27.05.2009 a Tribunalului Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/09.12.2009
: 19 ex.//21.-
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 17 ex.//___________
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Mihaela Neagu
