Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1296/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1296
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți, -, -a, -, G, -, -, împotriva sentinței civile nr. 3899 din 07.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți reprezentați de avocat și intimata pârâtă SC SA prin avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal și s-a depus prin serviciul arhivă întâmpinarea la motivele de recurs cu exemplar care se comunică în ședința publică.
Avocat pentru recurenții reclamanți arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării iar față de recurentul reclamanta fost disjunsă acțiunea.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Avocat pentru intimata pârâtă pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 3899 din 07.12.2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -a, -, G, -, -, împotriva pârâtei SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajații pârâtei si au fost concediați, astfel: la 1.08.2008, 18.12.2006, - 27.04.2006, - 11.07.2006, - 31.03.2007, - 31.10.2005, C-tin - 30.01.2006, - 15.11.2005, 15.11.2005, 1.04.2008, C-tin 15.11.2005, - - 1.03.2006, - 26.03.2007, 16.06. 2007, - 26.03.2007, - - 26.03.2007, - - 6.01.2007, 27.04.2006, - 28.02.2007, 30.11.2005, - 30.01.2006, - 31.03. 2007, - 15.11.2005, 9.10.2007, 26.07.2007, 10.09.2007, C-tin 16.08.2007, 1.08.2007, G 30.01.2006, C-tin 30.01.2006, 10.09.2007, C-tin 30.01.2006, 9.08.2007, 9.08.2007, 26.03.2007, 31.03.2007, 30.01.2006, - 30.01.2006, -a 03.2006, 20.03.2006, 23.11.2005, 27.04.2006, 1.04.2008 (data comunicării deciziei de concediere), 15.11.2005, 15.11.2005, - 5.02.2006, 10.05.2007, 15.11.2005, 15.11.2005, 15.11.2005, 30.11.2005, C-tin 30.11.2005, 10.09.2007, 15.06.2007, 6.12.2005, 26.03.2007, 30.01.2006, 16.11.2005, 30.01.2006.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2005-2008 la concedierile ce nu țin de persoana salariatului angajatorul are obligația de a plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Coroborând textele enunțate instanța a concluzionat că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizație de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizației într-un cuantum superior.
Mai mult, instanța a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Cum din actele dosarului reiese că reclamanții au beneficiat de o indemnizație de concediere stabilită cu respectarea prevederilor mai sus amintite, în lipsa unui temei juridic privind obligarea la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă si a celor prevăzute la punctul 4 din planul social, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere, interpretare și aplicare a legii.
Ca amendamentul din data de 09.01.2006 nu putea sa modifice art. 4 din contractul colectiv de munca, deoarece potrivit art.31 din 130/1996 pot interveni modificări la clauzele contractului colectiv de munca, pe parcursul executării lui, ori de cate ori partile convin acest lucru.
Ca prin clauzele Planului si amendamentelor s-au incălcat prevederile art. 8(1) din contractul colectiv de munca.
Obligația paratei de a acorda salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de contract colectiv de munca reiese si din următoarele:
- drepturile prevăzute de art. 50 au fost menținute si după apariția Planului.
- drepturile de la art. 50 au fost renegociate anual tocmai pentru a fi acordate.
- drepturile de la art. 50 sunt stabilite in cuantumuri si modalitati diferite, in funcție de vechimea in munca si de vechimea in.
- daca unitatea ar fi vrut sa înlocuiască prevederile art. 50(1) cu prevederile art. 50(4)ar fi încheiat un act adițional in acest sens.
- ca amendamentele nu pot produce efecte deoarece incalca prevederile art. 8 din 130/1996.
- la data semnării primului amendament, sindicatul nu mai avea reprezentativitate.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii.Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Este neîntemeiată și susținerea recurenților în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM și Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât și a indemnizației de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susținerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizații.
Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea".
Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi bănești mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puțin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaților, reglementând drepturi bănești mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor bănești prevăzute prin aceste clauze. În cauza de față, în CCM 2004 -2007 și Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizațiilor de concediere în favoarea salariaților a fost majorat, astfel încât nu se poate reține că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract și, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizația de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.
In cauza Planul Social si amendamentele au fost încheiate de către cele doua parti, patronatul si sindicatul, neexistând nicio dovada la dosar privind dizolvarea persoanei juridice - sindicatul in perioada încheierii acordurilor respective si nici a lipsei de reprezentativitate.
În speță nu se poate pune problema vreunei renunțări din partea salariaților la drepturile salariale, în condițiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziții convenționale favorabile salariaților.
În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenților în ceea ce privește fondul cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.
Nu se poate pune problema incalcarii prevederilor art. 8 din 130/1996, drepturile stabilite prin Planul Social, fiind mai favorabile celor prevăzute in contractul colectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -a, -, G, -, -, împotriva sentinței civile nr. 3899 din 07.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud..03.2010
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen
