Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - aprovizionare toamnă iarnă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1316
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen
- - judecător
Grefier
*****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5090/02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SC SA, lipsind intimatul reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SC SA, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 5090/02.oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu numărul de mai sus a fost admisă în parte acțiunea formulată de petentul împotriva intimatei ( ) și obligată intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionarii toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru anul 2005, reactualizată la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea de față, petentul G au chemat în judecată intimata ( ) pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor bănești neacordate conform art.176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005,2006,2007 reprezentand aprovizionarea de toamna iarnă, în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anul 2005, drepturi actualizate la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Contractele Colective de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede în mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În dovedirea acțiunii a depus în copie, carnetul de muncă, la nivel de ramură pe anii 2004 în extras, actele adiționale nr.6 înregistrat la sub nr.53346/06/25.04.2000, 397din12.02.2007, înregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii petentului motivând că drepturile solicitate au fost achitate întrucât au fost introduse în salariul de bază începând cu anul 1998 conform art.168 alin.2 din CCM/2000 al A, contract colectiv ce a fost preluat în totalitate de intimată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și Codul Muncii.
Analizând acțiunea formulată, în raport de actele depuse, instanța de fond a constatat următoarele:
Petentul a fost salariat al intimatei, așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă ale acestuia(filele 5-7 din dosar ).
Conform dispozițiilor art.176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie(pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atât, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Mai mult decât atât, potrivit art.238 alin1 din Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Cum prevederile oricărui contract colectiv la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor colective de muncă la nivelele inferioare înseamnă că negocierile la nivel de societate se bazează pe clauzele contractului colectiv la nivel de ramură.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în suma fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură.
În consecință, instanța a admis acțiunea formulată de petiționar, obligând intimata la plata către acesta a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionarii toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, reactualizate la data plății, pentru anul 2005 și la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata criticând-o ca fiind nelegală, instanța de fond interpretând greșit dispozițiile din contractele colectiv de muncă.
În esență, susținerea recurentei-pârâte este aceea că adaosul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, începând cu data de 01.03.1998, conform dispozițiilor din art. 176 alin 6 și art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 1997, la art. 168 alin. 3 s-a prevăzut introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
În anul 1998, prevederea art. 168 alin. 2 teza II-a a cuprins mențiunea expresă în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
De aceea, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității în anii 2007 și 2008 și mențiunile din carnetele de muncă, din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este fondat și, în temeiul art. 312 alin.1 teza raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice sentința în tot iar pe fondul cauzei să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA ( cu vechea denumire ), împotriva sentinței civile nr. 5090/02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în tot sentința civilă și pe fond respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red, / și
6 apr.2009
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen