Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1376/
Ședința publică din 12 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, sector 1, str.G-ral. nr.28-30, și Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Târgu-M, str.-.-, nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.248 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri sunt declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 248 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " ", în contradictoriu cu pârâții Școala Generală, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul comunei, Consiliul Local al comunei; pârâții au fost obligați în solidar la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20 iulie 2007, sume ce se vor actualiza cu rata inflației la data plății efective; s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T, obligându-i pe aceștia să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor acordate reclamanților.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art. 15 alin. 1 și art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001, art. 16 din Normele aprobate prin HG nr. 2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin. 1 lit. c și alin. 4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic
Prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitare, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Deci, Legea nr. 220/2007 nu retroactivează, contrar dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece nu intervine în mecanismele unor raporturi juridice executate și stinse anterior (raporturile salariale ale cadrelor didactice pentru perioada ianuarie 2007 - iulie 2007), prin instituirea unor obligații salariale cu scadențe retroactive. Dimpotrivă, legiuitorul instituie o majorare salarială, recunoscând debite salariale pentru perioade anterioare, însă a căror scadență este situată în timp doar după intrarea în vigoare a acestei legi.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune nici sub acest aspect. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T, a fost admisă în temeiul prevederilor art. 16 din nr.HG 2192/2004, art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, art. 13 din OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 51/2009, aceștia răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurentul Ministerul Educației, Cercetării și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a acestui minister, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a admis în mod greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, deoarece în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitare de stat se asigură din bugetele locale ale unității administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
De asemenea, HG nr. 51/2009 nu poate constitui bază legală pentru admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și pentru drepturi salariale din perioada 1 ianuarie 2007 - 20 iulie 2007, deoarece a intrat în vigoare în luna februarie 2009, iar prevederile acesteia nu pot fi aplicate retroactiv.
S-a mai susținut că Ministerul Educației, Cercetării și nu este angajator al reclamanților, deci nu calculează salariul acestora, nu deține cărțile de muncă ale acestora și nici nu este ordonator de credite pentru unitatea de învățământ unde sunt încadrați reclamanții.
Cu referire la fondul cauzei, s- susținut că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 220/2007 și ale art. 15 alin.2 din Constituție, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 17 iulie 2007, prin urmare a intrat în vigoare la 3 zile de la această dată, întrucât nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii.
La rândul său, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
S-a mai arătat că pretențiile reclamanților sunt nefondate și contrare principiului neretroactivității legii, consacrat de dispozițiile art. 1 Cod civil, și ale art. 15 alin. 2 din Constituția României, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17 iulie 2007, intrând în vigoare, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție, la 3 zile de la acest moment. Prin urmare, sporul pretins de reclamantă se impune a se aplica începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2007, iar nu și pentru perioada anterioară.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.142 din Legea nr. 84/1995 - Legea învățământului - Inspectoratul Școlar Județean M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al Ministerului Educației, Cercetării și, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății, Inspectoratul Școlar Județean Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art. 60 Cod procedură civilă, în situația în care ar cădea în pretenții, cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și este fondată. Nu este de omis nici faptul că plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării și, care virează sumele prin consiliile locale și primării, de unde ulterior se alimentează conturile unităților de învățământ preuniversitar( nr.HG 538/2001).
Instanța nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat de recurent, conform căruia acesta nu are niciun fel de responsabilitate în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, în contextul în care politicile de personal în sistemul de învățământ sunt în responsabilitatea acestui minister, iar o politică coerentă de personal la nivelul întregii țări nu poate să facă abstracție de una din componentele sale principale, și anume salarizarea personalului didactic. Mai mult, potrivit dispozițiilor Legii nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, iar finanțarea de bază (care cuprinde și cheltuielile de personal) se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.(art.167 din Legea nr. 84/1995).
Criticile aduse în cuprinsul memoriului de recurs, în sensul că prevederile HG nr. 51/2009 nu pot constitui bază pentru admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, se apreciază a fi nefondate, având în vedere că această hotărâre reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și, iar prevederile acesteia au fost reținute alături de alte prevederi legale, ca temei pentru admiterea cererii de chemare în garanție tocmai pentru a justifica faptul că în virtutea atribuțiilor stabilite în sarcina Ministerului Educației, Cercetării și prin acest act normativ, ministerul are calitate procesuală în cauză, iar chemarea sa în garanție este justificată.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, în calitatea sa de ordonator principal de credite, prin raportare la structurile din subordine și prin raportare la atribuțiile conferite de lege, nu pot fi primite, acest minister având calitate procesuală în cauză.
Cât despre admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, soluția primei instanțe este, de asemenea, legală, întrucât acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, (republicată) conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
În ceea ce privește fondul cauzei, criticile recurenților sunt, de asemenea, nefondate, întrucât prin art. 9 din nr.OG 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Cum această ordonanță a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienților de multiplicare prevăzuți inițial - aceștia fiind majorați, iar nu și cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanță), este evident că prevederile legale menționate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
Față de cele ce preced, neregăsind în cauză motivele de nelegalitate invocate de recurenți și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, sector 1, str. G-ral. nr.28-30, și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.248 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind plecat
din instanță, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
Prim grefier,
red.
tehnored. BI/2ex
jud.fond:;
-8.07.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
