Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1411/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1411/
Ședința publică din 30 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de Sindicatul ACORD Tg-M în numele reclamantei, împotriva sentinței civile nr.614 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul recurentului Sindicatul ACORD Tg-M, consilier juridic, reprezentantul pârâtei-intimate M, consilier juridic și reprezentanta chematului în garanție Consiliul Județean M, consilier juridic, lipsă fiind reclamanții-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul recurentului depune la dosar contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007 - 2009 și răspuns la întâmpinare, din care un exemplar se comunică părților prezente.
Reprezentanta chematului în garanție depune întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentanților părților prezente.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât aceasta nu a soluționat cererea de intervenție depusă la dosar în data de 28 ianuarie 2008 și nu a luat în considerare Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate.
Reprezentantul pârâtei-intimate M solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Reprezentanta chematului în garanție solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.614/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentr. Combaterea Discriminării în
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, în contradictoriu cu chematul în garanție Consiliul Județean
În considerentele hotărârii, instanța de fond, a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâta DGASPC M, cu citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea, pârâtei la plata retroactivă a primelor de vacantă pentru perioada de referință 2006-2007 în valoare totală de 7252 lei noi cât și pe viitor, raportat pentru fiecare intervenient, la perioada efectivă pentru care i se cuvine acest drept, pentru trecut iar pentru viitor pentru toată perioada cât va acea aceeași calitate în raport cu pârâta, cu obligarea pârâtei la indexarea sumelor datorate în raport cu coeficientul ratei inflației pe toată durata, până la data efectuării plății.
In motivare s-a arătat că prima de vacanță care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se circumscrie noțiunii de măsură de protecție socială stabilită prin lege, prin normele constituționale în art. 41 al. 2 și art. 53, precum si prin codul muncii, de astfel OUG nr. 33/2000, în preambul, face referire evidentă la acest drept cuvenit personalului contractual care își desfășoară activitatea în instituțiile bugetare, incluzându-1 în sfera celorlalte categorii de salariați, alături de funcționarii publici care beneficiază de acest drept.
S-au invocat prevederile art. 16 al. l din Constituție.
S-a mai arătat că, concediul de odihnă plătit este un drept al salariaților garantat, prin plata concediului de înțelegându-se cumulul dintre indemnizația de concediu și prima de vacanță, din interpretarea coroborată a Codului muncii și a Legii nr. 188/1999, din care rezultă că dreptul la concediul de odihnă are două componente care nu se pot disocia: una nepatrimonială constând în însăși efectuarea concediului prin suspendarea obligației salariatului de a presta munca și cea patrimonială care acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă.
S-au invocat prevederile art. 139 al. 2 din codul muncii și ale art. 41 al. 2 din Constituție.
În opinia reclamanților, suspendarea acordării dreptului la prima de concediu reprezintă o suspendare a unui drept constituțional fundamental fără a fi incidentă vreuna din situațiile de excepție prevăzute de art. 53 din Constituție, care să permită o astfel de restrângere.
S-a mai arătat că dispozițiile art. III al. 2 din OUG nr. 33/2001 și ale legilor bugetului de stat nr. 743/2001, 531/2002 și 507/2003 și-au încetat aplicabilitatea, de asemenea, s-au mai invocat și prevederile art. 59 al. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mad epus, prin reprezentant legal, întâmpinare, prin care a solicitat a se dispune respingerea ca nefondată și neîntemeiată a acțiunii formulate de către reclamanții im speță.
In motivare a arătat că nu există vreun act normativ care să reglementeze obligativitatea angajatorului de a le acorda primă de vacantă pe perioada efectuării concediului de odihnă, și a cărui aplicabilitate să fi fost suspendată de prevederile legale la care aceștia fac referire în cadrul acțiunii, de altfel atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională au statuat în repetate rânduri că între sistemul de salarizare/remunerare aplicabil personalului contractual din sistemul bugetar și cel aplicabil funcționarului public nu există discriminare deoarece sunt două forme de exercitare a unei (unor) profesii care sunt reglementate în mod distinct de legislația aplicabilă fiecărei dintre cele două categorii, că drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot face obiectul unui proces atâta timp cât nu există o reglementare a acestor drepturi și care să fi fost încălcată.
Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean M solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamanților să fie obligat acesta la asigurarea sumelor necesare achitării despăgubirilor bănești.
In motivarea acestei cereri pârâta a arătat că această sumă nu se regăsește în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al DGASPC
La data de 28.01.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientii I, R, și.
Prin cererea de intervenție s-a solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță în favoarea lor pentru perioada ianuarie 2005 - ianuarie 2008 în sumă totală de 46.464 lei, la plata primei pe viitor, la actualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație până la plata efectivă.
In motivare s-a arătat că intervenienți sunt angajați ai DGASPC M în baza unor contracte individuale de muncă, că în majoritatea serviciilor din această instituție o parte din angajați au statut de funcționari publici iar cealaltă parte suni personal contractual și cu toate că nu există nicio diferență privind atribuțiile de serviciu, complexitatea muncii și calificarea, criteriile de stabilire a salariilor sunt diferite, menținerea acestei situații de fapt creează premisele unei veritabile discriminări de natură salarială pe criteriu statutar, stare sancționată de legiuitor, de altfel prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național, s-a recunoscut acest drept fiecărui angajat care aparține structurilor semnatare ale acestuia.
În drept s-au invocat prevederile art. 16 al. l,41 al. 2, 53 din Constituție, art. 145 al. l, 2, art. 155 din codul muncii, OUG nr. 33/2001 art. 59 al. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, OG nr. 137/2000.
Pârâta DGASPC Mad epus întâmpinare prin care a cerut respingerea, ca nefondată și neîntemeiată a cererii de intervenție reiterând motivele invocate prin întâmpinarea depusă față de cererea principală.
Chematul în garanție Consiliul Județean Mad epus la dosar întâmpinare prin care, a cerut respingerea cererii de chemare în judecată arătând că reclamanții din cauză au calitate de personal contractual și nu există vreun temei juridic care să întemeieze, în drept, solicitarea lor. A mai arătat că nici în trecut și nici în prezent, nu a existat și nu există vreo prevedere legală, care să reglementeze vreun drept, de natura celui solicitat de reclamanții din prezenta cauză, cu privire la discriminarea invocată. S-a mai arătat că susținerile reclamanților nu sunt susținute de argumente legale și nici măcar de argumente logice, morale, că prima de vacanță nu reprezintă o măsură de protecție socială și nu are origine comună de reglementare ca indemnizația concediu, fiind cu totul altceva - un drept suplimentar pe care legiuitorul l-a reglementat distinct din anumite rațiuni, doar față de unele categorii profesionale supuse unor sisteme de interdicții și incompatibilități.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că acțiunea este nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții și intervenienții au solicitat obligarea pârâtei la plata primelor vacantă, susținând că sunt victimele unei discriminări de natură salarială în raport de funcționarii publici care beneficiază de acest drept.
Potrivit art. l al. 2 din OG nr. 137/2000 principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:
- lit. i - dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. l al. 3 din OG nr. 137/2000 exercitarea drepturilor enumerate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Prin art. 2 al. l din OG nr. 137/2000 s-a stabilit că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. De asemenea, prin art. 2 al. 2 din OG nr. 137/2000 sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la al. l, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din interpretarea art. și 2 din OG nr. 137/2000 coroborate cu prev. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie reiese că pentru a exista o discriminare în înțelesul invocat de reclamanții intervenienții din cauză, deosebirea de tratament trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile.
Ori, prima de vacanță solicitată de reclamanții și intervenientii personal contractual, este un drept de natură salarială acordat funcționarilor publici prin art. al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în considerarea statutului special al acestora. Potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul un salariu având componentele prevăzute la art. 29 al. l lit. a-d, de asemenea, beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, printre care și prima de vacanță.
Potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 188/1999 funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Art. 8 din lege, prevede nivelul studiilor necesare ocupării unei funcții publice, iar art. 10 și următoarele prevăd condițiile pentru numirea într-o funcție publică, respectiv pentru numirea ca funcționar public debutant, se cere promovarea unui concurs, iar avansarea în grade profesionale se face prin concurs sau examen. Pentru ocuparea unei funcții publice, de asemenea, art. 50 din lege, prevede multiple condiții prevăzute la literele a-
Funcționarii publici mai trebuie să respecte de asemenea multiplele interdicții prevăzute de art. 43 și următoarele din Legea nr. 188/1999.
Reclamanții și intervenienții nu ocupă funcții publice și nu au trebuit să îndeplinească condițiile de promovare a unor examene și concursuri pentru numire și nici nu trebuie să respecte interdicțiile specifice funcționarilor publici.
Art. 8 din Legea nr. 188/1999 prevede expres că prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților - instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere, reparații și de deservire, pază precum și altor categorii de personal care, nu exercită prerogativele de putere publică.
Ca atare tribunalul a constatat că reclamanții și intervenienții nu se află într-o o situație comparabilă cu funcționarii publici, astfel că aceștia nu sunt discriminați în sensul OG 137/2000.
În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a prevederilor OG nr. 33/2001 și ale Legilor nr. 743/2001, 631/2002, 507/2003 acestea sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, deoarece prin aceste acte normative a fost suspendat temporar acordarea primei de concediu funcționarilor publici ori, așa cum s-a arătat mai sus, aceste prevederi nu se aplică reclamanților și intervenienților.
De asemenea, s-a constatat nefondată și invocarea art. 59 al. 3 Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 care, în opinia reclamanților și intervenienților ar fi recunoscut dreptul la prima de concediu, fiecărui angajat al structurilor semnatare ale acestuia. In realitate, prin art. 59 alin.3 din acest contract colectiv la nivel național, s-a prevăzut că prin contractele colectiv de muncă, de la celelalte niveluri, se poate stabili în raport de posibilitățile economico - financiare ale unității și plata primei de vacanță, acest articol stabilind așadar, doar o vocație la plata primei de vacanță și nu un drept, dreptul putând fi stabilit doar prin negociere între angajați și angajator.
Ca atare, tribunalul, cu majoritate de opinii, în baza textelor legale menționate, a respins acțiunea civilă precum și cererea de intervenție în interes propriu, iar în consecință, a respins și cererea de chemare în garanție.
Tribunalul a luat act în baza art. 246 Cod procedură civilă de renunțarea la judecată a intervenienților și.
În opinia minoritară, s-a apreciat că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de chemare în garanție sunt întemeiate, deoarece, în speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile bugetare, reclamanții aflându-se în situația restului personalului bugetar, chiar dacă aceștia nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică, numită sau aleasă.
În concluzie, reclamanții prin neacordarea primei de vacanță, sunt în mod evident și grav discriminai, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului, în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decr.nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană prin apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Sindicatul ACORD Tg.M, în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta, în temeiul prev.art.28 din Legea sindicatelor nr.54/2004, care solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate cu consecința admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților nu este întemeiată, reclamanții neaflându-se în situația de discriminare prev.de art.1 lit.i și alin.3 din OG nr.137/2000, că nu au calitatea de funcționari publici și, drept urmare, nu sunt îndreptățiți la acordarea unei prime de vacanță, drept care, ar reprezenta un drept special impus de multiplele interdicții și incompatibilități la care sunt supuși funcționarii publici, interdicții care în cazul personalului contractual, nu există.
În opinia sa, instanța de fond, nu a luat în considerare faptul că la momentul actual, prev.Legii nr.188/1999, precum și legislația în materie dată în aplicarea acestei legi prevăd un sistem de salarizare superior pentru funcționarii publici în comparație cu grilele de salarizare aplicabile personalului contractual.
rin urmare, funcționarii publici beneficiază de un sistem de salarizare care să suplinească incompatibilitățile și interdicțiile pe care Legea nr.188/1999 le prevede, motiv pentru care este falsă aprecierea instanței potrivit cu care, funcționarii publici ar fi dezavantajați în raport cu personalul contractual. Mai mult decât atât, funcționarii publici au dreptul și la o primă de vacanță, drept care, în opinia instanței de fond, nu revine și personalului contractual.
In opoziție cu cele reținute de instanța de fond și expuse mai sus, recurentul apreciază că personalul contractual este îndreptățit la prima de vacanță, în temeiul unor acte normative cu deplină aplicabilitate în speța dedusă judecății și, pe care instanța de fond, a omis să le aibă în vedere.
A mai arătat că, în conformitate cu Directiva 2000/EC/78, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare; ori așa cum a demonstrat și anterior, funcționarii publici beneficiază deja de un sistem de salarizare superior față de personalul contractual, nu se mai justifică acordarea primei de vacanță doar pentru aceștia, ipoteză în care personalul contractual este în mod evident discriminat, în raport cu funcționarii publici, prin neacordarea primei de vacanță.
Consideră că este important de precizat că, printr-o serie de acte normative, a fost stabilit în favoarea majorității personalului bugetar, beneficiul primei de vacanță, cum ar fi: art.23 alin.l din G nr.6 din 2007; art.21 alin.l din Legea nr.495 din 2004; art.23 alin.l din nr.OG 8 din 2007; art.38 alin.2 din nr.OG 64 din 2006; art24 indice l din nr.OUG27 din 2006.
Arată că este evident faptul că, se creează o discrepantă în ceea ce privește drepturile de natură salarială acordate personalului care își desfășoară în baza unor contracte individuale de muncă, în comparație cu drepturile acordate funcționarilor publici, neasigurându-se în acest mod egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleași autorități.
Consideră că în aceasta situație sunt încălcate în mod flagrant, două principii fundamentale, care guvernează sistemul de salarizare, și anume: principiul egalității de tratament prev.de art. 154 din codul muncii, și cel al diferențierii salariilor și al sporurilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Deci, în opinia sa, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât i-a fost refuzată prima de vacanță datorită faptului că face parte dintr-o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca discriminatoriu (art.2 alin. l din OUG137/2000).
Arată că, actualmente, acest drept este recunoscut personalului contractual în mod expres în Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009 nr. 591/2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 19 din - și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse cu nr. 591/16/26.11.2007.
Astfel, potrivit art. 88 alin.2 lit.f din contract, drepturile salariate cuprind:.prima de vacantă egală cu un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu.
La data de 28.01.2008, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere prin care intervenienții au solicitat acordarea primei de vacanță pentru anii 2005-2008, precum și la plata acesteia pentru viitor. După cum este lesne de observat, Tribunalul Mureș, prin dispozitivul sentinței, s-a pronunțat în sensul respingerii doar în ceea ce privește acțiunea civilă depusă de către recurentă, precum și în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către DGASPC M în contradictoriu cu chematul în garanție Consiliul Județean M, instanța de fond a omis însă să se pronunțe asupra cererii de intervenție depusă la termenul din 28.01.2008, cu consecința casării sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Prin întâmpinarea formulată de chematul în garanție Consiliul Județean M, s-a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta, ca netemeinic și nefondat.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și art.396 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată reclamanții, G, solicitând obligarea, pârâtei la plata retroactivă a primelor de vacantă pentru perioada de referință 2006-2007, în valoare totală de 7252 lei noi cât și pe viitor, raportat pentru fiecare intervenient, la perioada efectivă pentru care i se cuvine acest drept, pentru trecut iar pentru viitor, pentru toată perioada cât va acea aceeași calitate în raport cu pârâta, cu obligarea pârâtei la indexarea sumelor datorate în raport cu coeficientul ratei inflației pe toată durata, până la data efectuării plății.
În speța de față, reclamanții sunt angajații DGASPC M, ca personal contractual în baza unor contracte individuale de muncă și fac parte din categoria personalului bugetar, iar raportul juridic de muncă, al reclamanților, se încadrează în dispozițiile art.1 și art.195 alin.1 din codul muncii.
Potrivit dispozițiilor prevăzute de Legea nr.188/1999, respectiv legea funcționarilor publici, art.34 alin2, funcționarii au dreptul la prima de vacanță, dar această reglementare nu a fost aplicabilă și reclamanților - respectiv personalului contractual din cadrul instituțiilor bugetare și astfel, nu s-a asigurat egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.
La data de 28.01.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu, de către intervenientii I, R, și, care au solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță în favoarea lor pentru perioada ianuarie 2005 - ianuarie 2008 în sumă totală de 46.464 lei, la plata primei pe viitor, la actualizarea sumelor în funcție de indicele de inflație până la plata efectivă.
Deși, instanța de fond prin încheierea de ședință publică din 29.01.2008, în baza art.49 alin.2 și art.52 Cod pr.civilă, a admis, în principiu, cererea de intervenție, având în vedere pretențiile intervenienților, constând de asemenea, în drepturile salariale privind primele de vacanță restante, instanță, care, însă, nu s-a pronunțat în hotărâre și asupra "cererii de intervenție formulată".
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că prin soluția pronunțată și argumentele dezvoltate în susținerea acesteia, tribunalul, ca instanță de fond, nu a cercetat pe deplin fondul cauzei, încălcând prev.art.192 Cod pr.civilă.
Astfel fiind, Curtea va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș.
Instanța de rejudecare, va putea să se pronunțe asupra tuturor părților împrocesuate în cauza de față, va administra acele probe considerate necesare și utile, pentru soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul ACORD Tg-M, cu sediul în Tg.M,-, jud.M, împotriva sentinței civile nr.614 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Casează sentința civilă atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat pt., lipsă din instanță, semnează, președintele instanței, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.AV
Tehnored.CC/3 exp.
17.11.2008
Jd.fd.,
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
