Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1466/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1466/

Ședința publică din 17 Octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții Consiliul local al municipiului Reghin și Primarul municipiului Reghin, împotriva sentinței civile nr.643 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se constată că s-a depus la dosar Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.643/14.07.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a Consiliului Local al Municipiului Reghin și a Primarului Municipiului Reghin.

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul învățământului Preuniversitar M, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr. 4 Reghin, Consiliul Local al Municipiului Reghin Primarul Municipiului Reghin și Inspectoratul Școlar Județean M.

A obligat pârâții să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamanților și cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților (calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 880 lei) și drepturile salariale plătite efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de bază al reclamanților atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.

A obligat pârâții să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamantei, cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantei a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei (calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 528 lei) și drepturile salariale plătite efectiv acesteia, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de bază al reclamantei atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic k nivel național pe anii 2007 - 2010.

A obligat pârâții să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamanților și, cu respectarea prevederilor arc. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și obligă pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților (calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 440 lei) și drepturile salariale plătite efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de bază a reclamanților atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.

Sumele mai sus menționate se vor reactualiza în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.

În considerentele hotărârii instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată la data de 7.02.2008, reclamanții, prin reprezentantul legal Sindicatul învățământului Preuniversitar M, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr. 4, Consiliul Local al Municipiului Reghin, Primarul Municipiului Reghin și Inspectoratul Școlar Județean M, ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligați pârâții la recalcularea tuturor drepturilor salariale cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010;

- să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate dintre suma datorată conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 și suma efectiv plătită, începând cu data de l ianuarie 2007 și până la data la care salariile de bază avute vor atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, actualizate în funcție de rata inflației la data plații.

In motivarea acțiunii, s-au invocat prevederile: art. 41alin. 2 și alin. 5 din Constituția României; art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010; art. 236, art. 241, art. 243 din Codul muncii; art. 11 și art. 30 din Legea 130/1996; art. 7-8, art. 48, art. 50 alin. 12 din Legea nr. - privind statutul personalului didactic, arătându-se faptul că dreptul la salariul minim nu poate fi încălcat.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Mai nvocat lipsa calității sale procesuale pasive.

In probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse în copie actele care dovedesc nivelul salariului de bază și actele de studii.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat acțiunea dedusă judecății ca întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr.84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de învățământ, art. 2 art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de învățământ Preuniversitar de Stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 13 alin. l din nr.OUG32/2001, art. 16 din Normele aprobate prin KG. nr. 2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare pății drepturilor bănești solicitate prin acțiune.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin. l lit. c și alin. 4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin. l și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește de ordonator de credite în privința sumelor solicitate prin acțiune.

În primul rând, potrivit art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a 2007, rezultă următoarele salarii de bază minim brute pentru un program de lucru complet: muncitori necalificați -440 lei; muncitori calificați -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală -550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri -572 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată este -660 lei; personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare -880 lei.

Potrivit art. 41 alin. 2 și alin. 5 din Constituție, dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, inclusiv sub aspectul stabilirii salariului minim brut pe țară.

Totodată, art. 30 alin. l din Legea nr. 130/1996 și art. 243 alin. l din Codul muncii prevăd că " executarea contractului de muncă este obligatoriu pentru părți.

Art. 30 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".

Potrivit art. 11 alin (1) lit. d din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă la nivel național își produce efectele pentru toate persoanele juridice sau fizice autorizate potrivit legii, care administrează, utilizează capital, indiferent de natura acestuia și care folosesc forță de muncă salariată (deci inclusiv unitățile de învățământ).

In al treilea rând, potrivit art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

In al patrulea rând, conform dispozițiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Față ce de cele ce preced, devine evident faptul că dispozițiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 raportate la cele ale art. 41 alin. 2 și 5 din Constituție, sunt aplicabile și personalului din învățământ, dreptul acestora la salariul minim fiind garantat. In speță, salariul de bază al reclamanților este sub nivelul prevăzut de contractul colectiv la nivel național.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reghin și Primarul Municipiului Reghin, care în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a Cod pr.civilă, au solicitat admiterea recursului, arătând că au fost obligați la recalcularea tuturor drepturilor salariale ale reclamanților cu respectarea prevederilor art.40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 și, au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților și drepturile salariale plătite efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de baza al reclamanților atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.

Constatarea lipsei calității procesuale (directe) a autorității publice locale, atât a Primarului municipiului Reghin cat si a Consiliului Local al municipiului Reghin pe considerentele arătate în cuprinsul prezentului recurs cât și în întâmpinarea formulată la prima instanță și în situația respingerii și de către instanța de recurs a excepției, solicită stabilirea obligațiilor în concret și în mod expres a sarcinilor ce revin fiecărui pârât - parte în proces. Astfel se va ajunge în imposibilitatea punerii în aplicare a acestei hotărâri judecătorești, datorita faptului că așa cum a arătat, autoritatea locală nu poate efectua asemenea plăți, decât în măsura alocării acestora de către la bugetul local a sumelor ce reprezintă "cheltuieli personal pentru învățământ".

În întâmpinarea formulată reclamanta solicită respingerea recursului și depune la dosar extras din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Examinând recursul dedus judecării, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Din lucrările dosarului, rezultă că reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul învățământului Preuniversitar M, au solicitat obligarea pârâților la recalcularea tuturor drepturilor salariale cu respectarea prev.art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010; să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate dintre suma datorată conform art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și suma efectiv plătită începând cu data de 01.01.2007 până la data când salariile de bază avute vor atinge nivelul salariului de bază prev.de art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, actualizate în funcție de rata inflației la data inflației.

Potrivit disp. prev. de art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, rezultă salariile de bază minim brute pentru un program de lucru complet: muncitori necalificați -440 lei; muncitori calificați -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală -550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri -572 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată este -660 lei; personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare -880 lei.

În dispozițiile Legii nr. 130/1996, art. 30 alin. l și art. 243 alin. l din Codul muncii se prevede că " executarea contractului de muncă este obligatoriu pentru părți", iar în art. 30 alin. 2 din aceeași lege, se arată că "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".

Astfel că, față de cele precizate mai sus în Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, raportate la cele prev.de art.41 alin.2 și 5 din Constituția României, reglementările mai arătate, sunt aplicabile și personalului din învățământ, respectiv reclamanților, fiind întărit de prevederile art.241 alin.1 lit.d Codul muncii care precizează că, "Contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

În raport de starea de fapt prezentată anterior, stare de fapt ce rezultă din lucrările dosarului și care a fost avută în vedere de prima instanță la pronunțarea hotărârii recurate, instanța a aplicat corespunzător dispozițiile legale.

În cauză, nu este incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și cum nu sunt nici motive de ordine publică dintre cele prev.de art.306 Cod pr.civilă, recursul pârâtei se apreciază a fi nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Consiliul local al municipiului Reghin și Primarul municipiului Reghin, cu sediul în Reghin,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr.643 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.AV

Tehnored.CC/exp.

03.11.2008

Jd.fd.

Asist.jud. C-tin

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1466/2008. Curtea de Apel Tg Mures