Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1472/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (număr în format vechi 8524/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1472/
Ședința publică din 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Mariana Constanța Anastasiei C -
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul Consiliul Județean, împotriva sentinței civile nr.782/LM din data de 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local, Școala și Sindicatul Învățământului G afiliat la Federația Educației Nationale, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata Sindicatul Învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale, prin consilier juridic, ce depune împuternicire de reprezentare juridică nr.19 din 5.03.2009, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prin fax, 09.03.2009, ora 10, recurenta a trimis concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei Sindicatul Învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale, prin consilier juridic, cuvântul în combaterea recursului.
Intimata Sindicatul Învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.07.2008 pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă sub nr-, reclamantul Sindicatul Învățământului G afiliat la Federația Educației Naționale a chemat în judecată pârâții: Consiliul Județean G, Consiliul Local și Școala, solicitând ca prin hotararea ce se va pronunta:
- sa fie obligate institutiile parate la plata primelor de vacanta restante - in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 146/2007 care stabileste ca personalul beneficiar urmeaza sa primeasca primele de vacanta restante in anul 2008, in mod esalonat, in 3 transe, dintre care prima transa in luna martie pentru anii 2001 si 2002, aII- transa in luna iunie - pentru anii 2003 si 2004, iar in luna octombrie pentru anii 2005 si 2006, actualizarea sumelor cu indicele de inflatie.
Prin sentința civilă nr.782/19.09.2008 Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a dmis in parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului G, afiliat la Federația Educației Naționale împotriva pârâților Consiliul Județean G, Consiliul Local și Școala, județul G; a obligat pe parata Scoala sa calculeze si sa plateasca membrilor sindicatului reclamant - personalul din invatamant drepturile banesti reprezentand prime vacanta pentru anii 2005 - 2008, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie de la data stabilirii dreptului si pana la data platii efective, a obligat paratii Consiliul Judetean G si Consiliul Local sa vireze paratei Scoala fondurile necesare platii drepturilor, a constatat prescris dreptul la actiune al reclamantului pentru perioada 2001-2004.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 2001-2004 inclusiv, Tribunalul a aratat ca, potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. In speta, reclamantul solicita obligarea unitatii scolare la plata drepturilor banesti, reprezentand prime de concediu pe perioada 2001-2007, drepturi prescriptibile potrivit legii.
Pe fondul cauzei, se arata ca repturile salariale pentru membrii sindicatului reclamant sunt reglementate de prevederile art.48-50 din Legea nr. 128/1997 care prevede ca salariul se compune din salariul de baza si dintr- parte variabila, constand in sporuri, adaosuri si alte drepturi salariale suplimentare.
Sustine prima instanta ca, potrivit art. 50 alin. 12 din acest act normativ, "personalul didactic beneficiaza de prime si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de contractul colectiv de munca".
In aplicarea acestui text de lege, prin Contractul Colectiv de munca la Nivel de de pentru anul scolar 2003-2004, incheiat intre Ministerul Educatiei, Cercetarii si T si federatiile sindicale reprezentative din invatamant s-a prevazut prin art. 37 alin.1 lit. g plata unei prime de vacanta din venituri proprii, in conditiile legii, prima urmand sa se acorde odata cu indemnizatia de concediu.
Prin Contractul Colectiv de munca Unic la Nivelul Judetului G inregistrat sub nr. 10374/03.09.2004 la G, incheiat intre Inspectoratul Scolar Judetean G si sindicatele reprezentative din judetul G, dispozitiile din contractul mentionat in alineatul precedent au fost reluate (art. 36, lit. g), in sensul platii unei prime de vacanta.
Retine tribunalul ca exigenta prevazuta in art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 este satisfacuta, in sensul prevederii dreptului salarial suplimentar constand in prima de vacanta in contractele colective de munca incheiate intre partile semnatare, care reprezinta legea partilor.
In ceea ce priveste aspectul cuantificarii dreptului la prima de vacanta, tribunalul a aratat ca atat legea, cat si contractele colective de munca sunt lacunare, reglementand doar dreptul ca atare si acordarea lui odata cu indemnizatia de concediu. n materia platii primelor de vacanta pentru salariatii care isi desfasoara activitatea pe teritoriul national regula este a cuantificarii dreptului la prima de vacanta ca fiind egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu. n tacerea legii, printr-un argument de analogie, se poate trage concluzia aplicarii si pentru personalul din invatamant a regulii calcularii primei de vacanta ca fiind egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurentul-pârât Consiliul Județean G, întemeiat în drept pe disp. art.299 și următoarele Cod procedură civilă, invocând lipsa calității sale procesuale pasive și scoaterea sa din cauză și solicitând introducerea în cauză ca parte în proces a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Arata recurentul ca, potrivit art. 6 lit.b și art. 7 alin. 4 și 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr.388/2007, sumele pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului B, și sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 6 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
De asemenea, același act normativ precizează că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art.7 alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea Consiliului Județean și a primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice, și nu din sau prin bugetul Consiliului Județean.
În lumina acestor prevederi, solicită a se constata faptul că instituția recurentă nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata sumelor solicitate de către reclamanți.
Analizand recursul declarat prin prisma criticii formulate, Curtea retine urmatoarele:
Singurul motiv de recurs invocat se refera la lipsa calitatii procesuale pasive a recurentului parat Consiliul Judetean G si este neintemeiat.
Potrivit art.167 alin. 1 din Legea 84/1995 a invatamantului, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. In procesul alocării de fonduri, în care intră și fondurile pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic și personalului didactic auxiliar, Primarul este ordonator principal de credite, iar consiliul local aprobă bugetul local.
In bugetele locale sumele necesare sunt alocate de catre consiliile judetene, respectiv de catre Consiliul General al Municipiului
In acest sens sunt dispozitiile art. 167 alin. 22 din Legea nr. 84/1995, conform carora "Consiliul Judetean, respectiv Consiliul General al Municipiului B, aloca prin hotarari proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispozitia acestora, in vederea finantarii unitatilor de invatamant preuniversitar de stat".
De asemenea, art. 17 alin. 5 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finantarea si administrarea unitatilor de invatamant preuniversitar de stat reia prevederea cuprinsa in art. 167 alin. 22 din Legea nr. 84/1995, dispunand in continuare:"cuantumul sumelor alocate fiecarui buget local de catre consiliul judetean/ din cotele defalcate pe impozitul pe venit la dispozitia acestora se stabileste pe baza urmatorilor indicatori -"
Rezulta cu claritate din dispozitiile legale citate faptul ca recurentul parat Consiliul Judetean G este persoana obligata in raportul juridic dedus judecatii si ca, prin urmare, are calitate procesuala pasiva in privinta capatului de cerere pentru care a fost chemat in judecata, si anume in privinta obligatiei de a asigura fondurile necesare platii drepturilor salariale care fac obiectul actiunii.
Argumentele recurentului in sustinerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive nu vor fi retinute de Arata recurentul ca, potrivit art. 6 lit.b și art. 7 alin. 4 și 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr.388/2007, sumele pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului B și sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 6 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea sumelor defalcate din TVA prevăzute la art.7 alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice județene, respectiv a municipiului B-.
Recurentul citeaza trunchiat prevederile art. 7 din Legea nr. 388/2007, pentru a genera concluzia ca singura sursa de finantare a cheltuielilor de personal din invatamantul preuniversitar de stat este taxa pe valoarea adaugata, care se repartizeaza de catre directiile finantelor publice. In realitate, art. 7 din Legea nr. 388/2007 prevede la alineatul 7 ca "pentru finantarea cheltuielilor prevazute la art. 6 ( nota Curtii: care includ si cheltuielile de personal din invatamantul preuniversitar de stat) autoritatile administratiei publice locale vor aloca si sume din bugetele locale ale acestora". Asadar, concluzia care se impune este aceea ca pentru sumele provenind din alte surse decat taxa pe valoarea adaugata, necesare pentru finantarea cheltuielilor de personal, consiliile judetene isi pastreaza atributiile de alocare a fondurilor, prevazute de dispozitiile legale mai sus citate- art. 167 alin. 22 din Legea nr. 84/1995 si art. 17 alin. 5 din HG nr. 2192/2004.
expuse de recurent in cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.03.2009 nu pot fi analizate de catre C, intrucat nu dezvolta motivul de recurs invocat, ci se refera la netemeinicia pretentiilor reclamantului. Or, din interpretarea dispozitiilor art. 306 proc.civ. rezulta ca instanta nu poate analiza decat motivele de recurs invocate in termenul legal prevazut pentru motivarea cererii de recurs.
de considerentele de fapt si de drept expuse, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței civile nr.782/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI G LA FEDERAȚIA EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL, ȘCOALA, județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.: /25.03.2009
Dact.: /2 ex./16.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Mariana Constanța Anastasiei