Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 149
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
--- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, și, prin reprezentant legal Cabinet avocatură cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2452 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți, G, și, reprezentați de avocat, conform împuternicirii avocațiale din 26.01.2009, și intimata-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA depune la dosar întâmpinare pe care o comunică și părții adverse, arătând că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală față de împrejurarea că din practica judiciară a Tribunalului Prahova rezultă că au fost pronunțate hotărâri de admitere cât și de respingere a cererii în cauzele având același obiect, astfel încălcându-se principiul aplicării neunitare a legii.
Totodată, precizează că reclamanții au primit plăți compensatorii, însă potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă aceștia aveau
dreptul la sume mai mari, iar îndeplinirea de către angajator a obligațiilor asumate este obligatorie.
Așadar, potrivit Contractului colectiv de muncă se acordă în plus prin art. 50 și indemnizații minime de concediere cu precizarea expresă că aceste indemnizații se completează cu prevederile Planului social.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare și obligarea pârâtei-intimate la plata sumelor solicitate de fiecare petent prin cererea de chemare în judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata-pârâtă SC SA, având cuvântul arată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii în sensul că indemnizația minimă de concediere nu se cumulează cu indemnizația datorată și plătită integral în temeiul Planului social.
De asemenea, menționează că în Planul social la pct. 4 se stipulează că în funcție de vechimea în, angajații vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, respectiv: 0,5-5 ani - 8 salarii, 5-15 ani - 12 salarii și peste 15 ani - 15 salarii medii brute pe, iar la punctul 1 din Planul social se prevede că aceasta constituie o anexă la Contractul colectiv de muncă.
Astfel, reclamanții au primit pachetul financiar conform pct. 4 din Planul social, însă solicitarea de a fi plătite cumulativ și indemnizația de concediere nu mai este posibilă, deoarece dispozițiile art. 50 au fost înlocuite cu cele prevăzute la pct.4 din Planul social ca urmare a negocierilor purtate între și SC SA, dispoziții care au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
Se mai arată că potrivit art. 50 alin. 1 din CCM pentru o vechime de 3 ani angajatorul plătește salariatului 1,5 salarii medii nete, însă s-au dat 8,5 salarii numai la această vechime de 3 ani.
Totodată, precizează că interpretarea dată de recurenți dispozițiilor art. 50 alin.4 este eronată față de faptul că în conținutul acestor dispoziții se stipulează că "prevederile referitoare la concedierile colective din prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți" și nu "acest drept se completează, deci la acest drept se adaugă ceea ce stipulează Planul social", așa cum susțin reclamanții prin acțiune.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, -, G, - și au solicitat instanței, în contradictoriu cu, ca, prin hotărârea ce sa va pronunța, pârâta să fie obligată la plata indemnizației minime de concediere, a unei despăgubiri - reprezentând beneficiul
nerealizat în raport de rata inflației, ca urmare a faptului că suma datorată nu a fost plătită la timpul cuvenit - și a daunelor morale.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata către, -, -, G, și, a sumei de 5.221 lei, cu titlu de indemnizație minimă de concediere, 554 lei, cu titlu de daune, despăgubiri și 1.000 euro, cu titlu de daune morale - pentru fiecare în parte.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către a 5.221 lei cu titlu de indemnizție minimă de concediere, 554 lei cu titlu de daune, despăgubiri și 1000 euro cu titlu de daune moral, către 5221 lei cu titlu de indemnizație minimă de concediere, 554 lei cu titlu de daune, despăgubiri, 1000 euro cu titlu de daune morale, către fiecare dintre -, -, G, a sumei de 5221 lei cu titlu de indemnizație minimă de concediere, 554 lei cu titlu de daune, despăgubiri și 1000 euro cu titlu de daune morale, către - - 3916 lei cu titlu de indemnizație minimă de concediere, 293 lei cu titlu de daune, despăgubiri, 1000 euro cu titlu de daune morale și către, a sumei de 2.612 lei cu titlu de indemnizație minimă de concediere, 171 lei cu titlu de daune, despăgubiri și 1.000 euro, cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, drepturile lor izvorând din calitatea de salariat - conform contractului individual de muncă și contractului colectiv de muncă, negociat de patronat cu.
În ceea ce privește indemnizația minimă de concediere, reclamanții au arătat că, așa cum se arată în art.50 (1) din CCM/2005 și CCM/2006, salariații care sunt indisponibilizați din motive care nu țin de persoana salariatului, trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, plată, o indemnizație minimă de concediere, în funcție de vechimea în muncă în
Au mai arătat reclamanții că art.50 (1) a fost modificat prin CCM/2007, în sensul reducerii numărului de salarii medii acordate în funcție de vechime, iar prin CCM/2008, în art.50 s-a introdus al.5, care prevede că "acordarea unui pachet compensator conform Planului Social, exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 din prezentul articol".
De asemenea, reclamanții au mai susținut că la data disponibilizării au primit drepturile bănești de natură salariale, cu excepția compensației, plata indemnizației minime de concediere (de 1,5 până la 4 salarii medii nete), plăți care trebuiau făcute până în anul 2008.
În ceea ce privește daunele morale, reclamanții au susținut că sumele solicitate li se cuvin față de disprețul cu care au fost tratați de pârâtă, atât la momentul disponibilizării, cât și în prezent, acuzându-i că urmăresc o îmbogățire fără justă cauză.
Reclamanții au precizat că se opun efectuării unei expertize contabile, întrucât datorită numărului redus de experți, realizarea unei astfel de lucrări durează chiar și șase luni de zile, considerent față de care indică în cuprinsul cererii de chemare în judecată, detaliat pentru fiecare reclamant, modalitatea de calcul a sumelor solicitate în petitul acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au arătat că înțeleg să se folosească, fără a fi obligați să facă aceasta, de proba cu acte și au depus la dosarul cauzei, odată cu acțiunea, copia carnetelor de muncă și a deciziilor de disponibilizare - pentru fiecare reclamant în parte, dispozițiile nr.313/25.01.2005 și nr.713/15.05.2006, comunicarea deciziei de disponibilizare colectivă, Planul Social, precum și un raport de expertiză judiciară salarizare efectuat într-o altă cauză.
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2452 din 29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, a respins ca neintemeiata acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta SA, pentru ca prin hotararea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata unei sume reprezentând indemnizația minimă de concediere conform art. 50 din CCM pe anii 2005-2006, plus despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport de rata inflației ca urmare a faptului că sumele nu le-au fost achitate la termenul cuvenit și daune morale în cuantum de 1000 euro pentru fiecare reclamant.
In ceea ce privește sustinerea reclamanților în sensul că aceștia erau îndreptățiți să primească atât indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM pe anul 2005 indemnizația prevăzută de art.4 din Planul social, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi acordate cumulativ deaorece, potrivit pct.1 din Planul social, acesta constituie o anexă la contractul colectiv de muncă, din analiza comparativă a dispozițiilor art.50 alin.1 din CCM cu cele ale pct.4 Planul social rezultând că a negociat prin Planul social condiții mult mai avantajoase de concediere.
A mai reținut instanța de fond, că această concluzie reiese și din cuprinsul art.6 din decizia de încetare a raporturilor de muncă potrivit cărora "valoarea netă a indemnizației de concediere ce va fi acordată salariaților este stabilită cu respectarea art.50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului social, ținând cont de vechimea în a salariatului".
De asemenea, instanța de fond a mai reținut, că în niciunul din documentele depuse în prezenta cauză nu se face vorbire de plata cumulativă atât a drepturilor prevăzute de art.50 din CCM cât și a pachetului financiar prevăzut de pct. 4 din Planul social.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, reclamanții dacă ar fi fost nemulțumiți de cuantumul sumelor stabilite drept indemnizații de concediere potrivit deciziilor de încetare a contractelor de muncă emise în anul 2006, aceștia ar fi avut posibilitatea să le conteste în termen de 30 de zile de la comunicare la tribunalul în a cărei circumscriptie își aveau domiciliul așa cum prevede art.8 din respectivele decizii.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat recurenții-reclamanți că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare întrucât instanța nu le-a comunicat întâmpinarea și actele anexă.
Au precizat recurenții că prevederile art.1 și 20 din Legea nr.130/1996 sunt de dispoziție și nu de recomandare, astfel încât greșit se susține că planul social întocmit de angajator cu prilejul unor concedieri colective, modifică și chiar înlocuiește de drept din contractul colectiv de muncă.
Astfel, nu se poate susține că planul social este o anexă a CCM și că înlocuiește prevederile art.50 din CCM/2005.
Codul muncii obligă patronatul să întocmească un plan social pe care să-l negocieze cu sindicatul privind protecția socială a salariaților care se concretizează în acordarea de plăți compensatorii.
Susțin recurenții că prin CCM 2005/2006 (art.50) se acordă în plus și indemnizații minime de concediere cu precizarea expresă că acestea se completează cu prevederile planului social.
Concluzionând, recurenții au precizat că, întrucât CCM și Codul muncii sunt acte juridic distincte, cu aplicabilitate separată, această situație presupune un cumul de drepturi salariat, sens în care, au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Recurenții-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective, ocazie cu care au beneficiat, așa cum recunosc aceștia prin motivele de recurs, de plăți compensatorii constând în 15 salarii medii nete pe unitate pentru fiecare persoană.
Aceste plăți au fost stabilite prin planul social negociat între unitate și sindicat în conformitate cu disp. art. 68 și urm. Codul muncii și care s-a constituit ca o anexă la CCM.
Este adevărat că, la acea dată, respectiv luna noiembrie 2005, în CCM la art.50 era prevăzut dreptul salariaților concediați din motive neimputabile la o indemnizație minimă de concediere calculată în raport cu vechimea în muncă.
Referitor la această indemnizație în CCM pe anul 2007 s-a prevăzut că aceasta se acordă numai în cazul concedierilor individuale, pentru ca în anul următor să se stabilească și faptul că nu este posibil cumulul între plățile compensatorii și indemnizația minimă de concediere.
Așa cum a reținut și instanța de fond reclamanții nu puteau fi despăgubiți de două ori pentru același fapt, respectiv aceștia nu puteau primi două tipuri de plăți compensatorii la data disponibilizării, fiind evident faptul că dispozițiile privind plățile compensatorii din planul social, mult mai favorabile recurenților, au luat locul dispozițiilor art.50 din CCM care aveau valoare de principiu și se aplicau în toate situațiile în care contractul individual de muncă înceta din motive neimputabile salariatului, indiferent că era vorba de o concediere individuală sau colectivă.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât planul social a fost considerat de părți ca având valoare de act adițional la contractul colectiv de muncă.
Nu pot fi reținute nici susținerile privind încălcările principiului contradictorialității și a respectării dreptului la apărare, în cauză pârâta nedepunând întâmpinare și nici înscrisuri așa cum s-a menționat.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează ca în conformitate cu disp.art.312 Cod procedură civilă să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, și, prin reprezentant legal Cabinet avocatură cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2452 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./25.02.2009
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
