Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 156
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
- - --Vicepreședinte Instanță
-- -- Judecător
Grefier
xxx
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenților reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr. 2680/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA- SUCURSALA C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți, și reprezentați de avocat C-tin și intimata SC SA- SUCURSALA C prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării de către intimată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat C-tin reprezentantul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, învederând instanței că reclamanții beneficiază de acest drept potrivit art. 50 alin. 1 bazată pe vechimea totală în muncă, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimată solicită respingerea recursului, învederând instanței concedierea colectivă se aplică potrivit. dispozițiilor art. 50 alin. 4.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 2680din 03.07.2009 a respins acțiunea formulată de petenții, și, în contradictoriu cu intimata A -SUCURSALA
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul intimatei, iar contractele individuale de muncă ale reclamanților au încetat în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariati.
La art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamantii au considerat că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, li se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate.
A interpretat că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs se susține că soluția instanței de fond s-a bazat pe un material probatoriu străin de fondul cauzei, situație ce echivalează cu lipsa cercetării judecătorești.
Astfel, amendamentul încheiat la data de 9 ianuarie 2006 nu are un număr de înregistrare, fiind întocmit "pro causa".
În situații similare, acțiunile au fost admise, creîndu-se o situație discriminatorie ce încalcă dispozițiile art. 11 din CEDO.
S-a mai învederat că ul din anul 2006 nu poate face parte integrantă din Planul Social pe anii 2005, 2007 și 2008, fiecare dintre planurile sociale având propriul amendament.
Atât Planul social cât și amendamentul invocat au natura juridică a unor convenții dar nu pot fi anexe ale CCM pentru că nu îndeplinesc condițiile prev. de Legea nr. 130/1996, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții patronatului și cei ai sindicatului.
Recurenții a mai susținut că drepturile salariale prev. de art. 50 alin. 4 din CCM nu exclud acordarea drepturilor prevăzute de art. 50 alin. 1 din Planul social ci, dimpotrivă, se completează.
În sprijinul acestei susțineri s-a menționat că, pentru anul 2008 s-a prevăzut expres că acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la art. 1 din art. 50.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Motivele de recurs formulate în prezenta cauză sunt parțial contradictorii, recurenta susținând, pe de o parte că ul încheiat în anul 2006 este întocmit "pro causa" iar, pe de altă parte, că acesta poartă semnătura părților contractante, fiind rezultatul negocierii părților contractante.
Se mai susține că deși acest are natura juridică a unei convenții, el nu poate fi considerate anexă a CCM
Curtea reține însă, că potrivit art. 1 din Planul Social, acesta din urmă este o anexă la CCM, ul încheiat ulterior, la data de 13 sept. 2006, menționând explicit voința părților semnatare ale Planului Social, respectiv, aceea de a crea în favoarea salariaților disponibilizați, o serie de condiții mai avantajoase prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM și nu aceea de a cumula măsurile de protecție socială prevăzute în CCM cu cele din Planul Social. Lipsa numărului de înregistrare nu este în măsură să afecteze forța obligatorie a acestei convenții.
Astfel, rt. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în ul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Critica privind extinderea efectelor ului încheiat în anul 2006 și pentru anii următori nu are relevanță în cauză, atâta timp cât, potrivit actelor și lucrărilor dosarului, reclamanta a fost concediată la 14 noiembrie 2005.
De asemenea, este lipsită de relevanță și susținerea că, în cauze similare, salariați ai intimatei au avut câștig de cauză, dat fiind că, pe de o parte, nu au fost indicate în mod concret hotărâri judecătorești în acest sens, iar, pe de altă parte, în sistemul nostru de drept, practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, cu excepția problemelor de drept dezlegate în recursurile în interesul legii și care sunt obligatorii pentru instanțe, conform art. 329 cod. pr. civ.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenților reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr. 2680/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA- SUCURSALA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Corneliu Maria - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. Red.
2 ex/25.01.2010
Jud.
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Corneliu Maria
