Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1562/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1562
Ședința din Camera de Consiliu de la 21 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Judecător - -
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 10 martie 2008 privind recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.606 din 21.05.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți prin, prin, -, -, intimații intervenienți, -, intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 10 martie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.606/CM din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, continuată de și, -, -, și intervenienții, -, cu domiciliul ales la Tribunalul Mehedinți,-, jud.M, prin reprezentant, președintele Sindicatului Justiția M, împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Craiova, cu sediul în C, str.-, jud. M, Tribunalul Mehedinți, cu sediul în DTS, B- - I, jud.
Au fost obligate în solidar pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți să achite reclamanților și intervenienților indemnizația lunară de 10 % din salariul brut, actualizată cu rata inflației până la data efectuării plății, după cum urmează:pentru perioada 1 aprilie 2004 - 1 aprilie 2007 pentru, -, -, -, pentru perioada 1 aprilie 2004- 11.11.2006 - pentru prin și, pentru perioada 1 aprilie 2004 - 1 noiembrie 2006 -, pentru perioada 1 septembrie 2005 - 1 aprilie 2007 - pentru, pentru perioadele 1 aprilie 2004 - 16 noiembrie 2004 și 1 august 2006 - 1 aprilie 2007- pentru, pentru perioada 1 aprilie 2004- 7 martie 2007- pentru, pentru perioada 1 iunie 2004 - 1 aprilie 2007 - pentru, pentru perioada 7 iunie 2004 - 1 aprilie 2007 - pentru, pentru perioada 1 iunie 2004 - 1 aprilie 2007 - pentru - și pentru perioada 1 august 2005 - 1 aprilie 2007- pentru.
S-au respins celelalte petite ale acțiunii.
S-a respinge acțiunea față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 19 pct.3 din Legea 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și pentru cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din cauza de față îndeplinesc și ei funcția de grefierii în cadrul tribunalului Mehedinți, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus.
Deși îndeplinesc aceiași funcție, iar în virtutea funcției aceiași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10 %, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Lg. 48/2002 modificată prin Lg. 27/2004 și art. 6 al. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din Legea 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu conduce la respingerea pretențiilor reclamanților întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Instanța înlătură susținerile formulate de intimata Ministerul Justiției, prin întâmpinare referitor la inadmisibilitatea cererilor de intervenție în interes propriu cu motivarea că, nu sunt îndeplinite disp. art. 49 al.1 pr.civ. întrucât intervenienții au făcut dovada unui interes propriu în cauză, iar obiectul acțiunii îl reprezintă un drept personal și generic, respectiv acordarea indemnizației lunare de 10 %, care nu se suprapune, nu exclude și nu se află în opoziție cu aceiași indemnizație solicitată de reclamanți.
Instanța a apreciat că nu se poate dispune acordarea în continuare a indemnizației de 10 % din salariul brut și după data pronunțării hotărârii întrucât situația raporturilor juridice existente între reclamanții și intervenienții pe de o parte și intimatele Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite, Curtea de Apel Craiova ca ordonator secundar de credite și Tribunalul Mehedinți - ca ordonator terțiar de credite este cunoscută și certă până la data pronunțării hotărârii, astfel că instanța nu poate prevedea existența și evoluția acestui drept după pronunțarea hotărârii, având în vedere posibilitatea încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părți precum și a abrogării sau modificării legislației avute în vedere la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
Pârâtul Ministerul Justiției critică sentința în ceea ce privește aplicarea art.19 alin.3 din Legea 50/1996 care prevăd că beneficiază de procentul de 10 % din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
A mai arătat recurentul că nu poate fi reținută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute la art. 19 din legea 50/1996, art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
A apreciat recurentul că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispoz. art. 19 alin.3 din legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Analizând recursul formulat se constată că acesta este nefondat în raport de criticile aduse de către recurent, însă analizând cauza prin prisma art.304 ind.1 Cod pr.civilă se constată că în cauză sunt întrunite cerințele impuse de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel încât va modifica sentința instanței de fond în sensul că va respinge acțiunea reclamanților, -, și împotriva pârâților.
Din adresele comunicate de angajator a reieșit că reclamanții de mai sus nu fac parte din categoria personalului auxiliar ce desfășoară activități de grefă, în raport de care a fost pusă în discuție discriminarea personalului auxiliar.
Cum reclamanții de mai sus nu fac parte din categoria personalului prev. de art.38 alin.2, art.42 alin.2, și art.48 din Regulamentul de Ordine interioară a instanțelor de judecată și art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, și art.3 alin.8 din OG nr.8/2007, neavând atribuții de grefier ședință, se constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că și acești reclamanți beneficiază de sporul de 10%.
Motivele de recurs invocate de către recurent urmează a fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta ca de altfel toți ceilalți reclamanți au invocat în susținerea pretențiilor lor o practică discriminatorie instituită prin prevederile legale ce reglementează salarizarea acestora, în sensul acordării acelui spor la salariu doar anumitor salariații din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a reținut că în speță nu s-a dovedit existența unui scop legitim care să justifice discriminarea respectivă, faptul că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea 50/1996, neputând conduce la faptul că nu ar avea dreptul la indemnizația respectivă, deoarece modalitatea de acordare a acesteia reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Recurentul în recursul formulat a arătat că in speță nu există discriminare deoarece nu poate fi vorba de existența unor persoane aflate în situații comparabile sau analoage așa cum prevede art. 14 din CEDO, în condițiile în care personalul prevăzut de art. 19 din legea nr. 50/1996, îndeplinește sarcini diferite și suplimentare față de ceilalți.
Critica recurentului nu este întemeiată.
Potrivit art. 14 din CEDO diferența de tratament devine discriminare,atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea potrivit art 2 din OG 137-2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art.3 din OG nr 8/2007,pe baza valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței.
Prin alin. 8 al aceleiași articol, au fost preluate prevederile din art 19 din legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această prevedere este discriminatorie, așa cum a reținut și instanța de fond, întrucât nu stabilește un criteriu obiectiv care să o justifice.
În principiu activitatea grefierilor unei instanțe sau parchet este aceeași, constând în participarea la ședințele de judecată, la întocmirea și comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât și în faza executării dispozițiilor judecătorești sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Din acest punct de vedere aceștia se află în situații comparabile și analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfășurată de către cei vizați de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalți.
Această concluzie este întărită și de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuții în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum și în soluționarea cauzelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, nu beneficiază de această indemnizație considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalți.
Nici faptul că prin fișa postului sunt stabilite atribuțiile fiecărui grefier pe secții și compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, așa cum susține recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înțelesul prevederilor și practici CEDO.
De asemenea nu se poate spune că aceștia depun o muncă suplimentară așa cum susține recurentul, deoarece activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru, și nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptățiți la acea indemnizație desfășoară o muncă suplimentară sau esențial diferită de ceilalți.
Constatând deci, că sub acest aspect sentința atacată este una legală și temeinică, în baza art 312 cod pr. Civ. recursul formulat de recurent va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.606 din 21.05.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți prin, și, -, -, intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, -,.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.-
Tehn.2 ex
21.04.2008
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Manuela Preda Popescu
