Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1659/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1659/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Carmen Marta Vitoș Eugenia
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. C împotriva sentinței civile nr. 2406 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe reclamanții, (fosta, TA, TA, precum și pe pârâtele CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2406 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, s-a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și în consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, TA, (FOSTA, TA, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 reprezentând drepturi bănești restante, actualizate potrivit indicelui de inflație.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor menționate mai sus.
A fost obligată pârâta CURTEA DE APEL CLUJ să efectueze înscrierile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, eclamanții au calitatea profesională de magistrați la Tribunalul Cluj, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Codul Muncii.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art.6 lit c, art.8 al.3, art. 19 al. 4 din OG 137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în mod exclusiv și/sau pecuniare în sumă de 1700 lei, doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani, personalului public și personalului contractual, și s- înlăturat astfel principiul egalității de tratament judiciar(4-7).
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art.23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariul, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul Muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul Muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Este de neconceput faptul că, deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei ani și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și magistrații cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia nu au beneficiat de stimulentul financiar menționat.
Practic, criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de trei ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
În ceea ce privește obligația pârâților 1-4 de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, se apreciază că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții 1-3 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale(principal, secundar, terțiar).
S-a reținut, raportat și la Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, se apreciază că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii.
Pe baza considerentelor deja expuse și apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul Muncii, precum și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul Muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților însă numai în raport cu pârâții de ordin 1-4, astfel că o va admite, conform dispozitivului.
În ceea ce privește pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, se constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă, prin prisma faptului că între reclamanți și acesta nu există nici un raport juridic, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod Procedură Civilă, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererilor, pentru considerentele deja expuse, se apreciază de asemenea că este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției solicitând admiterea căii de atac promovate și, în consecință, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În memoriul de recurs s-a invocat că prin Ordinul ministerului justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997.
Conform alin.3 al art.25 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor de beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministerului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministerului justiției nr.2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art.4 alin.3).
Ceea ce nu s-a analizat de către prima instanță este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp. Astfel, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritate la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Solicită instanței de recurs să observe că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp. Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționăm Ordinul ministrului Justiției nr.1744/C/13.07.2006 a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
În drept, s-a invocat art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea acestuia cu modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii reclamanților.
În memoriul de recurs s-a invocat faptul că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii invocate de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Solicită să se observe faptul că pârâta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu intimații-reclamanți astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Drepturile bănești solicitate de intimații-reclamanți poate privi doar pe comitentul acestora și nicidecum pe Ministerul Economiei și Finanțelor care nu are competența în aprobarea bugetului, operațiune care reprezentând o problemă de stat a fost dată de legiuitor în competența Parlamentului.
De asemenea, hotărârea atacată se apreciază ca nelegală și în ceea ce privește modul în care instanța a înțeles să soluționeze fondul, având în vedere prevederile OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ordonanța care constituie temeiul de drept al acțiunii supuse judecății.
Nereglementarea din punct de vedere legal a drepturilor salariale, pentru anumite categorii de salariați bugetari, nu constituie un motiv de discriminare, așa cum prevăd dispozițiile OG nr.137/2000.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Referitor la inexistența unei discriminări, motiv invocat de ambii recurenți, se apreciază că în mod judicios a reținut tribunalul că stimulentele salariale solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul Muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997. Mai mult, art.2 alin. (1), art.6 lit. a) și c) și art.8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă.
Așa cum a reținut și prima instanță pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor considerând prioritar și peremptoriu criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Acest criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat însă numai judecătorilor, nu și celorlalte categorii de personal, stimulentele acordându-se următoarelor categorii socio-profesionale: pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Drept urmare, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din OG 137/2000, respectiv art.5 lin. (4) din Codul Muncii fiind nelegal nu numai tratamentul discriminatoriu, care presupune intenția directă de a discrimina, dar și impactul discriminatoriu, care presupune o atitudine neutră, care are însă consecințe discriminatorii. Astfel, criteriile după care s-au acordat stimulentele au fost categoria socio-profesională și vechimea în muncă, însă acest din urmă criteriu a fost utilizat numai cu referire la judecători. În același sens s-a statuat și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, în mod legal tribunalul constatând existența unei discriminări între reclamanți (judecători cu o vechime mai mare de 3 ani) și judecătorii cu o vechime de până la 3 ani, respectiv celelalte categorii socio-profesionale a dispus în temeiul art.27 din OG 137/2000 obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant.
Pentru aceste considerente, reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă (invocat de ambii recurenți) nu este întemeiat și, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2406 din 10.12.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - PT. --- PT.-
În semnează În semnează
Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Carmen Marta Vitoș Eugenia
Red.D/Dact.
2 ex./04.08.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Carmen Marta Vitoș Eugenia
