Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1745/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1745
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2465 din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimații ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7, CONSILIUL LOCAL DR TR S, CONSILIUL JUDEȚEAN M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurentul reclamant, lipsind intimații CONSILIUL JUDEȚEAN M,CONSILIUL LOCAL DR TR S și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul asupra cauzei.
Avocat pentru recurentul reclamant, față de motivele formulate în scris pe care le dezvoltă oral solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2465 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Mehedințis -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Școala cu clasele I-VIII nr.7, Consiliul Local DTS și Consiliul Județean
S-a respins acțiunea față de Consiliul Județean
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1425 lei reprezentând drepturi salariale, nete și actualizate, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
A fost obligată pârâta Școala să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
S-au respins celelalte petite ale acțiunii.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este cadru didactic la Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " ", în funcția de institutor II, gradul didactic I, cu o vechime în învățământ de 35 ani.
În ceea ce privește Consiliul Local D Tr. S, acesta este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Prin urmare pârâtul Consiliul local nu are atribuții în domeniul calculului salariilor, însă este cel care aprobă alocarea de fonduri și repartizează fondurile pe unități de învățământ, prin hotărâre conf. art. 167 din Legea nr. 84/1995 republicată, astfel că urmează a se respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Referitor la chemarea în judecată a Consiliului Județean M instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea față de această pârâtă întrucât aceasta, pe de o parte, nu se află în raporturi directe cu reclamanta și nici cu unitățile de învățământ, iar pe de altă parte, nu are competență în direcționarea fondurilor necesare, către unitățile de învățământ, pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
Cu privire la fondul pretențiilor, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Reclamantul, în calitate de institutor II la Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " ", în perioada mai 2006 - august 2008, beneficiat de următoarele drepturi, așa cum reiese din conținutul expertizei contabile: salariul funcției didactice, spor de vechime, premiere lunară, premiere anuală, indemnizație dirigenție, salariu de merit, gradație de merit, aceste sporuri fiindu-i calculate conform prevederilor legale mai sus enunțate, astfel că expertiza procedând la recalcularea acestor drepturilor salariale, prin aplicarea corectă a sporurilor, respectiv calcularea în scară, rezultând un nou salariu de bază al funcției didactice, se constată că unitatea de învățământ a aplicat în mod corect prevederile actelor normative referitoare la stabilirea și calculul drepturilor salariale a cadrelor didactice.
Totodată, în conformitate cu art.42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor, educatorilor, institutorilor.
Art.45 alin.1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului.
Cum legiuitorul nu diferențiază aplicarea acestor norme pentru diferite categorii de personal didactic din învățământul pre-universitar, nici instanța de judecată nu poate efectua această diferențiere.
In speța dedusă judecății, reclamantul în calitate de institutor II, beneficiază de prevederile art. 45 alin.1 din Legea 128/1997, întrucât are o vechime în învățământ de 35 ani, iar drepturile salariale acordate de pârâtă nu au fost corect stabilite.
Astfel, salariul de bază stabilit fiind corect calculat, nu au fost diminuate nici drepturile privind aplicarea sporului de vechime,a cotei de 2%, drept ce se acordă procentual la salariul de bază și nici a celui de al 13-lea salariu.
Referitor la petitul privind acordarea sporului suplimentar de 1/25 prevăzut de art.50 alin.2 din Legea 128/1997, instanța a constatat întemeiată, urmând al admite, pentru următoarele considerente:
Prin art.50 alin.1 din Legea 128/1997, s-au instituit, pe lângă tranșele de vechime deja existente, încă 3 tranșe suplimentare, ce se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Aceste 3 tranșe de vechime influențează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, întrucât coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, crește, potrivit anexei 2 la Legea 128/1997, în funcție de vechimea în învățământ a solicitantului.
Acest coeficient este stabilit prin lege și constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic.
Pe lângă acest coeficient mărit, acordat prin art.50 alin.1 și stabilit prin anexa 2 la Legea 128/1997, art.50 alin.2 arată că, la determinarea coeficientului de ierarhizare, și nu a coeficientului de multiplicare prevăzut de anexă, pentru fiecare din tranșele de vechime suplimentare instituite de alin.1, se acordă o creștere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ se acordă un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adăuga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru tranșa de vechime superioară.
Așadar, această creștere de 1/25 prevăzută de art.50 alin.2 s-a acordat suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate așa cum s-a dezvoltat anterior, bază de care cadrul didactic beneficiază până la trecerea la o treaptă superioară de vechime, modificată doar de eventualele creșteri ale valorii de multiplicare.
Deci, legiuitorul a instituit prin acest alineat, o creștere suplimentară a drepturilor salariale.
Reclamantul, în perioada mai 2006 - august 2008, s-a încadra în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 de ani, conform înscrierilor din adeverința eliberată de pârâtă, drept urmare este îndreptățit a beneficia de prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997; pentru perioada 01.01.2008-31.08.2008 expertiza nu a procedat la calculul drepturilor salariale conform art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, întrucât acest coeficient de 1/25 a fost introdus prin Ordonanța nr. 15/2008 în coeficienții de multiplicare prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime.
Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007, instanța a constatat neîntemeiată, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Mai mult prin, OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea diferențelor rezultate în urma aplicării coeficienților de multiplicare la o bază de calcul rezultată din aplicarea coeficientului minim de ierarhizare 2, prevăzut de pe anii 2007-2010, instanța a respins, întrucât salariul de bază al cadrelor didactice este reglementat prin CCM la nivel de ramură de învățământ prin care se prevede că salariu de bază este reglementat prin ordin de ministru, art.34 alin.1, iar cadrul normativ care reglementează salarizarea din acest domeniu este Legea nr. 128/1997 în care este prevăzută ca formă de organizare a muncii norma didactică; aplicarea coeficientului minim de ierarhizare 2 prevăzut de, pentru personalul cu studii superioare, este stabilit pentru un program de muncă de 170 de ore.
Față de cele arătate mai sus, în raport de conținutul expertizei contabile, instanța constată că reclamantul, în perioada mai 2006 - august 2008 fost prejudiciat cu suma de 1.425 lei reprezentând drepturi salariale nete, actualizate, astfel că în speță sunt incidente prevederile art.269 alin.1 Codul Muncii, motiv pentru care pârâtele, Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " " și Consiliul Local D Tr. S vor fi obligate să-i achite reclamantului suma de mai sus cu care acesta a fost prejudiciat; pentru a se repara integral prejudiciul cauzat reclamantului, suma de 1.425 lei va fi actualizată la data plății efective.
De asemenea va fi obligată pârâta Școala cu clasele I-VIII nr. 7 " " să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente ce se vor expune:
Deși, acesta are funcția de institutor, gradul didactic I și o vechime în învățământ de peste 35 de ani, fiind încadrat cu contract de muncă, acestuia nu i se aplică dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, prevede un minim al salariului de bază, minim ce nu se aplică și reclamantului, atâta timp cât legea specială de salarizare și coeficienții de multiplicare prevăd un salariu mai mic decât salariul minim pe economie prevăzut de dispozițiile legislației muncii.
De asemenea, se critică modul în care a fost soluționată cererea privind acordarea primei de vacanță, atâta timp cât salariații de învățământ sunt discriminați în raport cu celelalte categorii de angajați ai sistemului public.
Analizând motivele de recurs invocate, cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat astfel în baza art. 312 pr.civ. urmează a-l respinge.
Se observă că, personalul din învățământ, inclusiv reclamantul ce are funcția de institutor și gradul didactic I, cu o vechime de 35 de ani în învățământ, drepturile și obligațiile acestora, drepturile bănești sunt reglementate de legea specială, lege aplicabile exclusiv acestei categorii sociale, respectiv Legea 128/1997.
Pentru perioada criticată de către reclamantă, anul 2007 când salariul de bază calculat acesteia este mai mic decât salariul de bază minim prevăzut în CCM la nivel național, se observă că de-a lungul acestei perioade veniturile reclamantului au depășit în permanență salariul de 880 lei lunar.
Ori, pentru a putea vorbi de aplicarea dispozițiilor legii mai favorabile, în raport de principiile ce guvernează materia drepturilor salariale, era necesar ca veniturile obținute de reclamant, calculate în raport de legea specială să fie mai mici decât minimul venitului prevăzut în CCM unic la nivel național.
Prin prevederea unui salariul de bază minim la nivel național, odată cu adoptarea CCM, părțile semnatare ale contractului, inclusiv angajatorul din cauza dedusă judecății s-a urmărit protecția pentru angajați și obligativitatea pentru angajator ca drepturile salariale să nu fie mai mici de 440 lei, în cazul personalului cu studii superioare, de 880 lei.
Constatându-se că în cazul reclamantului nu se poate pune problema unor drepturi salariale mai mici decât nivelul minim al salariului prevăzut în CCM unic la nivel național, și acordând deplină eficiență principiului potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală, aplicându-se cu prioritate, criticile acestuia vor fi înlăturate ca nefondate.
În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a cererii privind acordarea primelor de vacanță, se constată că și acestea sunt nefondate, astfel:
Recurentul-reclamant având calitatea de personal didactic susține că art.50 pct. 12 din Legea 128/1997 precum și aer. 39 alin. 1 din Legea 53/2003 constituie în favoarea sa dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2005-2008.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.
Este nefondată susținerea reclamantului în sensul că dreptul s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.
Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Deși recurentul-reclamant a solicitat plata unor prime de vacanță aferente anilor 2000-2008, în sprijinul susținerilor a invocat doar dispozițiile art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii învățământ 2003-2004, care stabilește că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au stabilit posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2465 din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimații ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7, CONSILIUL LOCAL DR TR S, CONSILIUL JUDEȚEAN
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /05.05. 2009.
Jud. fond../.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen
